afară plouă...
maica mea căruntă din fire
nu albește de la ploaie
nu albește de la trecut
albește de la ziua de mâine
de unde
se aud câinii
și lanțurile lor rupte
și hora ce-o-ncing ciocoii

prin fereastra de către lume
maica mea nu-și mai simte off-ul
ce s-a tăcut
privind către zoaie
și silabe săvârșite prin manifeste
ce-au prins rădăcini
pe sticlă