Apropo de cuvinte preferate, la intrebarea "ce cuvant iti place cel mai mult ?", un amic de-al meu, instantaneu si sincer, mi-a raspuns "Romania"...Eu am aflat tarziu de formatia aia "RO-mania", tot imi punea sefu melodia "am plecat de-acasa, fara cal, fara nevasta...etc", vroia si el, probabil "sa evadeze", ideea e ca tot in Romania.

Asa ca am evadat si eu in Ro-mania, insa cu nevasta cu tot...

Sambata am fost la Vulcanii Noroiosi. Am plecat cu Doina, fina mamei (de-aia tot Doina o cheama). Apropo de Doina, Nichita are la poezii cu numele asta, fara numar, fara numar. Am sa-ncerc sa le rescriu, o data, si sa le pun pe site, chiar daca sunt un pic cam triste, ca orice doina, dar merita cu siguranta. Mai demult, am pus pe agonia.ro o "Doina" de Marin Sorescu foarte tare.

Am plecat dimineata, cu noaptea-n cap, sa nu ne prinda caldurile. Am luat-o pe Doina din Pucheni, de la mama ei. Mai bine zis, ea ne-a luat pe noi, c-am mers cu masina ei, apoi pe-aici ti-e drumul. Pe centura, pe la Ploiesti, pe langa manastirea Ghighiu, pe langa rafinarii. Povesti despre rafinaria de la Teleajen. Ne spunea Doina ca aici a avut loc nu stiu ce accident, explozie soldata cu nu stiu cati morti. Asta demult, pe vremea lui nea Nicu. M-am interesat si eu despre industria romaneasca a petrolului. Eu stiam, tangential, unele chestii dintr-un ghid complet al Romaniei scris de niste straini. Acolo scria ca noi, romanii, "pretindem" ca avem cea mai veche industrie a petrolului din lume. In respectivul ghid era laudat "muzeul petrolului" din Ploiesti, unic in lume (asta deja nu mai era o pretentie), unde putem vedea toata istoria petrolului. De la Adam si Eva (unde prin Adam se-ntelege Ploiesti). Am sa incerc sa va vedem si noi acest muzeu. Deocamdata doar m-am documentat despre petrol. Si cam asa este, "pretentiile" romanesti sunt pura realitate. Cateva propozitii incadrate la "stiati ca...?" pot fi : "Romania a fost prima tara din lume cu o productie de petrol inregistrata oficial in statisticile internationale (257 tone), dupa care au urmat SUA, Italia, Canada, URSS, etc. ", sau "Prima rafinarie din lume a fost la Ploiesti, construita de fratii Mehedinteanu, langa gara de Sud (1857)", "Bucurestiul a fost primul oras din lume iluminat cu petrol lampant", "savantul roman Lazar Edeleanu a reusit prima data in lume rafinarea produselor petroliere cu bioxid de sulf, procedeu concretizat in instalatii industriale aflate in multe rafinarii din lume", etc.

Usor, osor am ajuns in Buzau. Ni s-a parut un oras interesant, la toti, (parcul Crang, format din fostii codrii ai Vlasiei, e deosebit de frumos), eu chiar l-am vizitat in intregime, mai demult, cand am stat la un amic in Buzau. De atunci s-a mai schimbat un pic, in sensul ca s-a finalizat catedrala sfantul Sava Gotul (cel mai vechi sfant atestat documentar de pe meleagurile romanesti - martirizat in anul 372, sfantul Vasile cel Mare ii aduce moastele in anul 374 in Capadocia - Turcia de azi).

Am cotit-o putin la stanga in afara orasului, pe un drumeag ingust foarte prost pavat. Peisajul deja incepea sa prinda contur. Cam asa am mers cativa zeci de km pana la Plescoi. Carnati, blonde celebre, si bine-nteles brusc pavajul capata accente cat de cat circulabile. Apropo de carnatii de plescoi, citeam pe undeva ca au fost apreciati de insusi Napoleon, cand s-a intors din campania din Rusia. O luase pe cocoasa, dar haleala tot haleala... Probabil ca de asta sunt asa de renumiti in afara, caci in Romania destul de slabuta miscarea. Noi tot cu blondele-am ramas...

Apoi mergi nene, dealuri, vai, destul de inalte, subcarpatii de curbura, copaci mai putini, probabil au fost despaduriti, sau asa e pe aici, mai rarut ca-i mai dragut. Soare, mult soare, caldura, un fel de stepa, ceva ca-n Dobrogea, dar muntii sunt mult mai inalti. Romania pe oriunde te-ai duce e impresionanta. Miniona, dar, vorba Zavorancai "mai buna ca niciodata". Am trecut in fuga si pe langa celebrul sat Pietroasele. Aici ne oprim un pic pentru niste considerente.

Celebrul tezaur vizigot sau ostrogot "closca cu pui" (numit asa de tarani, dintr-o asemanare cu o closca cu pui, desi greu observabila, dupa parerea mea) a fost descoperit in 1838 de doi tarani, socru cu ginerele, oameni simplii, scoteau piatra pentru seminarul teologic ce se construia la Buzau, aici fiind piatra de buna calitate. Ce destin a avut aceasta comoara e de domeniul sf-ului intr-o regiune "a la Texas de Balcani". Tezaurul continea la inceput 20 de piese, cantarea 40 kg. A fost vandut pe cateva parale chioare unui oarecare Verusi, care construia in apropiere din banii statului un pod (asta s-a construit cu intarziere de multi ani, e bine de stiut si asta). Acesta, a dat cateva ciocane, ghioage in piese, ca erau prea late, prea halandala, si nu intrau in rucsace, apoi a mai pierdut (?) din piese, din 20 au ramasa doar 10 (ca la negrii mititei), cantarind acum 18 kg. Dupa ce s-a constatat valoarea tezaurului, au fost arestati toti, insa cei doi descoperitori vor sfarsi in inchisoare (ca plata a "pacatelor"). Celalalt, Verusi, este eliberat de insusi Alexandru Ghica voievodul. Presupuneri prin ziare, spaga mare la nivel inalt, chestii socoteli. Dupa zeci de ani, prin studierea celebrului dosar nr... se va constata ca Verusi era "pretenar" cu o ruda importanta a domnitorului, etc. etc. etc. Pe meleagurile astea asa a fost din totdeauna, ce comunism, ce postdecembrism, ce interbelic, ce antichitate? C-atunci a fost dreptate, a fost mai bine, s-a furat mai putin, etc. Vrajeala. Adeseori imi suna in minte versul ala genial "Tot ce-a fost ori o sa fie in prezent le-avem pe toate"..



Apoi comoara trece in patrimoniul statului, participa din partea Romaniei in 1867, pentru prima data la o expozitie internationala la Paris (atentie, cu 10 ani inainte de 1877, ca o prevestire a independentei, caci putea sa reprezinte Imperiul Otoman), apoi pleaca "in recunoastere" la Londra, Viena, etc. Este la vremea respectiva, cel mai valoros tezaur mondial, mai greu (in kg aur) decat oricare altul (asta pana la descoperirea peste 100 de ani a comorii lui Tutankhamun). Apoi, faza tare, este furat in mod "dibace" de un personaj numit Pantazescu (21 ani), care patrunde in muzeul de la Universitate (acolo il expuneau) pe deasupra, printr-o sala de la etaj, careia ii sparge parchetul, tencuiala, tot. Cu o umbrela tinuta in mana stanga "amortiza tencuiala" care cadea, ca "sa nu se auda de santinela", apoi coboara pe o franghie, "isi umple buzunarele", si le ascunde acasa "in cutia de rezonanta a pianului" (ca sa vezi la ce e buna, cateodata, o scula d-asta). De remarcat, profesionistul era fiu de popa. Lovitura a fost data intr-o iarna cumplita, dupa unii chiar pe 25 decembrie. Si aceasta le mai aplica pieselor nenumarate lovituri (ciocan, fierastrau), "ca sa-ncapa". Asta ceva mai destept, apuca sa si topeasca ceva piese, si sa le vanda, pana ce este prins. In fine, asta chiar face parnaie, si moare pe-acolo.



In Franta, dupa ce pleaca "closca.." de la expozitie, directorul muzeului rasufla usurat, "Blestemata closca asta" (fusesera in cateva zile 30 de incendii la cladirile vecine muzeului). Va dati seama ce "profesionisti isi dadeau concursul"...Apoi, in 1916 "Closca cu pui" ia drumul sovietic, "spre pastrare". Tot spre pastrare au mai plecat si 92 tone de aur (piese unicat de tezaur, monede vechi, etc, etc) din care s-au mai intors dupa razboi... 34 kg. "C- asa e-n tenis", ca doar nu degeaba am luptat peste tot, de la '48 in coace, "jertfe pana la ultima picatura de sange" (parca-asa -nvataram la scoala). Intr-un final, "closa cu pui" este inapoiata de Hrusciov in 1954. De atunci este in Bucuresti la Muzeul de istorie. Foarte interesant si documentat despre subiect a scris Odobescu (3 volume). Cam atat despre "closca cu pui".



Ajungem la Vulcanii noroiosi. Unici in lume prin frumusete. La Paclele mici si Paclele Mari. Sunt multi vulcani noroiosi, (si-n Basarabia, SUA, Mexic) peste tot, dar ca astia pe nicaieri. N-au de-aface cu notiunea geologica obisnuita de "vulcan". Sunt niste gaze care irump prin panza freatica, prin apa, si ajung la suprafata, formand niste gauri pline de apa care clocoteste. Mai rar, dar vizibil. Impreuna cu urme de petrol. Fenomenul e posibil si datorita caderilor de teren, a ploilor, a despaduririlor, etc. Daca atingi cu mana, apa este rece, plina de argila, namol, de ti se lipeste pe maini. Peisajul e fantastic. Un fel de munti cu santuri. Despaduriti. Pe jos argila uscata, bej - galbena. Sunt si plante pe aici, foarte rare, nu le-am retinut numele. De stepa, oricum. Intrarea 4 lei. Un pusti, "cred ca e fierbinte apa". La care, auzindu-l, ii spun, "nu e domne fiarta, e rece, puteti baga degetul". Tipul mirat se cam codea. La care un pretenar de-al lui " el poa' sa bage si-altceva !"



Am plecat apoi la casa memoriala a lui Vasile Voiculescu, poetul celebrelor Sonete inchipuite... Frumoasa casa, imi aduce aminte intrucatva de Brancusi, desi mult diferita, plina de bun gust, taraneasca, o curte destul de mare, cu statuia poetului in fata. Se viziteaza. De aici am luat 2 volume din care m-am documentat referitor la "closca cu pui". Foarte interesante. "Judetul Buzau. Legende si istorie" de Gheorghe Petcu.



Am incercat sa ajungem apoi si la schiturile rupestre din apropiere, la vreo 50 km. Zic ei 50 dar sunt mai multi. Doina masura exact tot ce misca. Schiturile cele mai vechi din Romania, precum putem citi pe net. Ascunse prin crapaturile muntilor, prin stanci si paduri seculare, vai sinusoidale. Un fel de depresiune. Un fel de asezari omenesti. Spatiul mioritic. N-a fost sa fie, insa. N-am putut ajunge. Am mers doar pana la 2 km apropiere, si ne-am intors. Drumul destul de ingust, ba urci, ba cobori, pe "valea frumoasei", amenintari de ploaie, tunete-ndepartate, sate fara tipenie de oameni. Habar n-am cine mai poate locui pe-aici. Ca sa ai servici si sa te intorci seara acasa, e exclus. Cu siguranta esti in afara contemporaneitatii. Paduri de pini si foioase. Uneori mai dese, alteori mai putin dese, dar intodeauna salbatice, copaci subtiri si inalti, extrem de frumosi. Munti, stanci, vai, si iarasi munti.



Ulima destinatie, barajul Siriu. Pe raul Buzau. Dupa Nehoiu, in drum spre Brasov. Frumos, interesant. Oarecum obisnuit pentru cineva ce cunoaste barajele. Era deja intre ziua si noapte, intre somn si veghe, intre vise si feerie... Noroc cu Doina, fire inginereasca, calculata, vioaie, metodica, ca un ceas elvetian, am plecat la timp si am ajuns la Bucuresti cu o intarziere de cateva secunde...



Ca o concluzie: (il parafrazez pe Gheorghe Petcu)

Arghezi, intr-o tableta inchinata lui Eminescu, la 40 de ani de la trecerea la cele vesnice a acestuia, il felicita calduros "pentru inspiratia de a muri la timp". Pe vremuri s-a organizat un concurs intitulat "cine seamana mai bine cu Charlie Chaplin". Fara sa anunte pe nimeni, insusi Charlie Chaplin a luat parte la concurs si s-a clasat pe locul al...saptelea. La fel si Eminescu spunea Gheorghe Petcu, in cartea pe care am mentionat-o, "daca ar invia, n-ar avea nicio sansa sa castige premiul de poezie "Eminescu". Cand te gandesti ca intre "Mari romani" Eminescu se afla azi dupa fotbalisti..."

Din pacate cam asta este perceptia "madrilenilor nostri" despre "spatiul mioritic"... cat despre noi, inca mai avem de vazut...

inca suntem la -nceput de RO-manie...