și se făcea cărarea ușor de străbătut
din nu știu ce motive
dar îmi părea că suie
în pâcla argintie
iar trupul și-a pierdut
întreaga-i greutate
de parcă-l simt și nu e

o vagă presimțire a unui fapt ciudat
apoi o moleșire
a simțurilor toate
când ochii se treziră
eram în loc curat
învăluit în liniști
și gânduri suspendate

privesc
nu este zare ci doar lumină calmă
plutesc ca într-un centru
total nedefinit
percep acuma viața
nu ca pe o sudalmă
ci ca un dar fantastic
ce merită trăit

trezește-te ioane și fii în largul tău
ți-i clipa suspendată
și tot ce ți se-ntâmplă
e doar o consecință
ce nu-ți va face rău
a gândurilor toate
ce ți-au trecut prin tâmplă

cum nu-nțeleg o iotă naiv neșlefuit
întreb cu detașarea
acelui ce nu știe
că orice întrebare
e gândul împlinit
și că ea reprezintă
întreaga lui simțire

cine e după voce de ce nu-l pot vedea
și de ce sunt aice
unde-i cărarea mea

de-odată mi se face
privirea altcumva
și din lumina albă
se-ntrupă cineva

făptura cu contururi umane pulsatile
părea fără veșminte
și totuși îmbrăcată
avea ceva din toate
avea ceva din mine
o percepeam ca stare
trăită altădată
în vieți anterioare
și cele viitoare
izvor de siguranță
încredere și bine

deschide cartea vieții
c-a mea-i cu file lipsă
ce-i cu sfârșitul lumii
va fi apocalipsă
e și-asta o gulgută
cu scop de-a întreține
starea de isterie
să bage spaime-n lume

dar tu ce crezi ioane care-i răspunsul tău

cu mintea-mi limitată
de ființă efemeră
captiv în timp și spațiu
ca musca într-o sferă
mă tot lovesc de margini
pun întrebări mereu

răspunsuri ce răspunsui când totu-i încâlcit
confuz și totuși încă
ferice-i eul meu
că am venit pe lume
în corpul netihnit
și negăsind răspunsuri
mă-ncred în dumnezeu

punând totuși cravașa pe bieți-mi neuroni
zic că sfârșitul lumii
e pentru fiecare
pe veci lumina stinsă
atuncea când el moare
tot ce rămâne-n urmă
fiind pulberi de atomi

cât despre-apocalipsă
eu o doresc schimbare
cum după-o noapte lungă
vin zorii dimineții
profundă în conștiințe
să nu mai fim doar fiare
ci fericiți că sântem
să stim și rostul vieții

cum vezi acea schimbare nimic nu-i interzis
răspunde făr-opreliști
spune ce ai de zis

eu frasinul și râma întreaga galaxie
cu soarele și luna
cu frați surori nevastă
și gânduri fapt banal
legați de-aceleași forțe
ne perindăm într-una
într-un triunghi al vieții
tridimensional

așa cum trinitate e dumnezeul meu
așa-mi va fi răspunsul
tot cu trei variante
una ar fi dreptate
și n-ar fi lucru greu
a doua libertate
dar conștient admisă
de ea tot omul pașnic
să nu mai ducă lipsă

dar sinele îmi spune că astea-s utopii
și fiindu-mi tu în față
făptură de lumină
tu creator a toate
purtând întreaga vină
și pentru că odată
am fost ai tăi copii
aștept din partea voastră
schimbări din temelii
descătușați sinapse în creierul uman
prin autocombustie spontană
să piară
tot omu-n devenire
de-a fi hoÈ› criminal

și-atunci planeta asta fantastică pământ
ce colcăie-n minciună
și-al crimelor avânt
n-ar mai fi pușcăria
sufletelor depravate
ci rai în constelații
cu-adevărații oameni
ființe
peabinecuvântate

......................

cuprinsă e făptura-n puternică lumină
și-i simt plecarea parcă
într-un alt infinit
doar eu rămân în sferă
ce pare fără margini
în chingi ce mă sufocă
și mă trezesc
scâncind...