Câtă indignare pe dl Mihai Tociu în fața articolului dlui Vasile Ionescu! Pasă-mi-te, dl Ionescu a îndrăznit să susțină că Eminescu n-a avut sentimente antițigănești și să speculeze un pic despre interesul poetului pentru țigani, pe baza unui articol în care Eminescu, discutând o carte despre „limba și literatura” țiganilor, se referă la lucrarea lui Miklosich despre țigani, publicată în 1872.

Infamie! Cum adică, poetul nepereche, revendicat de toate curentele naționaliste, să se fi interesat despre țigani și, chiar mai mult, să fi avut sentimente de simpatie pentru ei? Cum este de conceput că Eminescu ar fi putut resimți altceva decât ură și silă, ca dl Tociu și ca oricare român adevărat? Exclus! Cu desăvârșire exclus! Eminescu nu poate fi altcum decât rasist; cum să nu fie antițigan cel care vitupera contra greco-bulgărimii, a ovreilor, a străinătății dintre Nistru și Tisa? Cum să fie de imaginat că poetul va fi resimțit, poate, o îndreptățită compasiune pentru acest neam amărât, ținut în sclavie până la 1856 și o curiozitate firească pentru enigmatica lui istorie?

„Eminescu a coborât pe pământ numai pentru români! Orice altceva decât acest adevăr sunt doar elucubrații” tună dl Tociu. Dacă Eminescu ar fi apărut numai pentru români, el n-ar valora absolut nimic; poezia lui ar fi precum glumele private, de care râd numai cei care au codul și care fac pe ceilalți să caște a plictiseală. Dar, din fericire, Eminescu este al tuturor celor care-l pot aprecia, al tuturor vorbitorilor și iubitorilor de limbă română.Să-i mai aducem aminte dlui Tociu că, în fața unei sentințe similare cu a dsale, o samariteancă i-a răspuns lui Hristos că până și câinii au dreptul la firimiturile care cad pe jos de la masa stăpânilor lor. Lăsăm pe pomenitul domn să tragă singur concluziile de care este în stare; cu toate că s-ar putea să nu ajungă prea departe în raționament ținând cont că, nu-i așa, dle Tociu?, orice analogie între câini și țigani jignește animalele.