e atâta timp de când nu am mai gustat o ploaie albastră
încat îi uitasem parfumul ușor tomnatec – care mi-a scăldat sufletul la naștere.
demult, într-un timp uitat, thanatos își închidea ușile în vremurile ploioase;
nuferii albaștri părăseau plămânii marțipanilor și
porneau în întâmpinarea acestor picuri de viață.
câtă prospețime, viață, bucurie!!….
…de la fereastra ta imaginară, tu poți privi universul strălucind de ploi albastre?