Citeam, într-o seară, poezie religioasă, pe un site ortodox. Nu știu nici acum ce mi-a venit să intru și să comentez la una dintre poeziile Dorinei Stoica, mai ales că observațiile mele erau destul de dure. Puteam trăi la fel de bine și dacă o necunoscută scria poezie religioasă bună sau nu. Ce mă interesa? Și totuși n-am putut să tac. Nu pentru că m-ar mânca limba de obicei și că abia aștept să dau sfaturi inutile cuiva, ci pentru că am pretenția că în scrierea poeziei religioase trebuie să fim în cel mai mare grad exigenți, cu noi înșine și cu alții. Așa cum pictorul își mai poate permite să dea chix cu portretul vreunei Monalise, dar în niciun caz cu portretul dintr-o icoană, tot așa și poetul, cu poezia religioasă n-ar trebui să experimenteze. Îi spuneam Dorinei că nu-i de ajuns un sentiment profund religios, o bună intenție și un mare drag de Dumnezeu, ci trebuie ca acele trăiri să fie exprimate, în poezie, și la un nivel calitativ ridicat. În fine… Mă așteptam ca, în urma acestui comentariu al meu, să primesc vreo lecție, gen: “Vezi-ți de scriitura ta”, “cine te crezi să dai lecții?” ori alte asemenea. Însă nimic din toate acestea. Dimpotrivă. Dorina mi-a scris să îmi mulțumească pentru observații și a dorit să mă cunoască. Am făcut schimb de cărți, de impresii, etc. Anul acesta (2013), prin luna martie, m-a întrebat dacă mi-ar face plăcere să merg la Bârlad pentru o lansare de carte. Astfel, am ajuns să ne cunoaștem și în spațiul real. Am poposit, sâmbătă, 20 aprilie 2013, la Centrul “Mihai Eminescu” (supranumit de localnici și Casa Roșie), despre care nu știam mai nimic. Însă m-am bucurat să aflu. Mai întâi, m-am bucurat că l-am nimerit, amețită cum sunt când vine vorba de orientare turistică. Dar ce l-am nimerit! Mai ceva ca orbul, Brăila. În fața Centrului, mă aștepta nimeni alta decât cea care îl conduce – Domnișoara Geta Modiga. Mă pusese Dorina în legătură cu ea, pe e-mail. Din modul de colaborare, am înțeles că e o persoană extrem de riguroasă, genul “dacă am zis, e musai să fac și să fac bine”, bine organizată, ce mai, genul cu care îmi place să colaborez. Iată de ce, datorită seriozității de care a dat dovadă în organizarea acestui eveniment (până la cele mai mici detalii, unde mă voi caza, a mers să vadă personal, ce servesc la restaurant, etc.), mă așteptam să văd în ușa Centrului o “ditamai Geta”, adică, în orice caz, o persoană impunătoare și la trup, cum pare să îi fie spiritul și mintea. Când colo, ce să vezi? Mai să n-o zăresc pe cerdacul clădirii. Mai s-o întreb: „Dar mama ta unde e?” O domnișoară tânără (nu e pleonasm, există și categoria „old”), „spirt”, toată un suflet. Cu multă râvnă și pasiune, doldora de cunoștințe legate de Eminescu și nu numai.
Înainte de începerea evenimentului, am mai cunoscut câteva persoane (evident și pe Dorina Stoica, dar ea nu se pune, aveam impresia că ne cunoaștem, de vreme ce corespondaserăm și ne citisem reciproc cărțile. Eu chiar venisem cu recentul ei volum – “Bietul om sub vremi” – proaspăt în minte). L-am întâlnit pe Petruș Andrei, cel care îmi citise „Scrisori netrimise” special pentru lansare și făcuse o cronică pe care a și prezentat-o. Pe „soția legitimă” a acestuia, așa cum s-a prezentat doamna Andrei, adăugând cu umor, înainte ca eu să pun întrebarea care-mi hălăduia prin cap (Există și una nelegitimă?): „Așa mă prezint mereu, ca să nu existe dubii”. Apoi, a venit direct la mine, de parcă m-ar fi știut de o viață, o frumoasă doamnă, cu nume cel puțin la fel de frumos: Lăcrămioara Zota. Lăcrămioara mi-a mărturisit că odată, căutând poezie religioasă pe net, pentru a-și alege una să recite la un moment cultural, nimic nu o mulțumea. Până când a dat de poezia mea Spovedanie, care i s-a potrivit ca o mănușă, pe care a recitat-o cu lacrimi în ochi. Am crezut că Lăcrămioara este actriță (așa și arată, cu ținuta impecabilă, cu o anume prestanță), aflu că este psiholog și realizator TV. După lansare, mi-a spus că a descoperit destule asemănări între noi (același an al nașterii, numele ei – numele misteriosului meu personaj din „Scrisori…” și altele). Eu am constatat amuzată că mai era una: ne-mbrăcase mama frumos, când am plecat de acasă (adică la fel). Întâmplare sau nu, amândouă alesesem combinația negru-albastru. Și eu avusesem părul negru cândva, dar niciodată atât de frumos. Ce bine mi-ar fi prins un foarfece, s-o ușurez de câteva șuvițe! Data viitoare, în geanta mea, printre alte surubelnițe, holșuruburi, lanterne, piulițe, etc., se va afla și acest instrument de tortură. Să fie. Am schimbat câteva vorbe și cu doamna profesor – artist plastic Viorica Ghenghe.
Sala în care s-a petrecut întâlnirea mea cu cititorii bârlădeni mi-a plăcut foarte mult, având un aer intim și sobru totodată, propice unor astfel de manifestări culturale. În deschidere, a vorbit Domnișoara Geta Modiga.
Poetul Petruș Andrei a prezentat cartea mea „Scrisori netrimise” și ne-a vorbit și despre legătura Domniei Sale cu Slobozia: o carte editată acolo (adică aici) – „Taina feciorului de împărat”, carte care a primit Marele Premiu al USR Iași. Petruș Andrei și-a intitulat eseul asupra cărții mele: „Scrisori netrimise ajunse la destinație”. Am reținut din discursul său citatul din Camil Petrescu (unul dintre autorii mei preferați): „Eu nu pot scrie onest decât la persoana I”. Lucru care mi se întâmplă și mie. De altfel, numele lui Camil Petrescu a revenit pe parcurs, când Petruș Andrei a comparat psihologia iubirii din cartea analizată cu cea din „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”.
Scriitoarea Dorina Stoica a ales să vorbească despre mine, despre felul cum ne-am cunoscut și despre ceea ce o surprinde uneori la scriitura mea. Cuvinte sincere, pornite din suflet.
Geta Modiga a prezentat „A 11-a poruncă”, dar nu înainte de a remarca faptul că, probabil, toți avem scrisori netrimise, gânduri, dorințe, declarații, etc. pe care le păstrăm în suflet. M-a bucurat faptul că, din scrisul meu, a dedus că iubesc oamenii. Sunt puțini aceia care mi-au spus lucrul acesta. De altfel, la momentul imediat următor, când mi s-a dat cuvântul, am fost întrebată cum suntem noi, oamenii. Frumoși. Acesta a fost răspunsul. Frumoși, dacă ne amintim că suntem creația lui Dumnezeu, „după chipul și asemănarea Lui”, dacă știm să căutăm și să angajăm frumosul din noi, în tot ceea ce facem.
A urmat un momet poetic, când s-au citit poezii semnate de mine. Eu am recitat Spovedanie și Domnișoara Nimeni, Dorina Stoica: Cântec pentru Iuda Iscarioteanul și Eu stau la ușă și bat, Geta Modiga: Riduri pe inimă și Păsările, iar Lăcrămioara Zota: Pașii altcuiva și Azi, nu. Fiecare și-a ales poeziile după cum i-au plăcut. Am remarcat un public atent și plăcut impresionat. De altfel, la sesiunea de autografe, mi s-a solicitat din partea unora cartea de poezie. Eh! Cartea de poezie nu există. Încă. Deși, în manuscris, ar fi vreo două. Așteaptă să se coacă. Și să găsească sponsori. Le-am promis, oricum, bârlădenilor, că voi reveni la ei – întrucât chiar mi-a făcut mare plăcere să mă aflu acolo – și cu o carte (cel puțin) de poezie. Când va fi să fie!
Am mai stat un pic împreună, am făcut fotografii, am schimbat impresii și m-am bucurat să aflu că astfel de evenimente sunt obișnuite pentru Centrul Mihai Eminescu, acolo destul de des se adună oameni iubitori de cultură pentru întâlnirea cu literatura, muzica, pictura.
Se cuvine a nota câteva lucruri despre Centrul „Mihai Eminescu”, împreună cu îndemnul de a merge acolo, la Bârlad, pentru a vă bucura de comoara spirituală din Casa Roșie (vis-a-vis de spital).
Instituția a fost inaugurată pe 15 ianuarie 2011, la împlinirea a 161 de ani de la nașterea Luceafărului culturii naționale. La baza înființării Centrului „Mihai Eminescu” se află o unică (în România) și impresionantă colecție, oferită comunității cu generozitate de Dr. Constantin Teodorescu (fost medic chirurg în Bârlad), prin fundația ce-i poartă numele. Fundația este administrată de Președintele acesteia, farmacist Ana Sârbu, partenera de viață a doctorului Teodorescu. Colecția constă în 200 de lucrări plastice (grafică, pictură, sculptură, fotografii) realizată de artiști de mare valoare națională precum: Sabin Bălașa, Dan Hatmanu, Gheorghe Miron, Cela Neamțu, Ștefan Popa Popa’s ș.a. De asemenea, conține peste 6000 de volume, cu și despre Eminescu, publicate de la prima apariție din timpul vieții Poetului (1884) și până în prezent: fotocopii după manuscrisele și alte documente ale sale sau legate de existența acestuia, editate de Academia Română; peste 300 de exemplare de reviste literare; lada lui Eminescu în care își ținea manuscrisele, discuri și casete audio, CD-uri cu romanțe și muzică pe versurile lui Eminescu sau inspirată din creația sa; 150 de medalii și insigne, dar și numeroase exponate de cartofilie și filatelie cu tematică Eminescu, realizate de-a lungul timpului pentru a marca diverse momente Eminescu. Cărțile sunt la dispoziția publicului interesat, în cadrul Departamentului de documentare a Centrului „Mihai Eminescu”. Conceptul de prezentare a patrimoniului pe tematici aparține colecționarului Dr. Constantin Teodorescu. Înr-una din săli, tronează portretul fostului Episcop Iacov Antonovici, personalitate marcantă a Bârladului, Arhiereu-vicar al Mitropoliei Moldovei (1921-1923), Episcop al Dunării de Jos (1923-1924) și ulterior Episcop al Hușilor, membru de onoare al Academiei Române (1919), care a publicat o serie de lucrări istorice de interes local și o colecție de documente bârlădene.
Am rămas impresionată de tot ce am văzut și am plecat din Centru învăluită de un sentiment de bine și de ocrotire, așa cum mi se întâmplă de fiecare dată când merg prin locuri încărcate de spiritualitate. Nu înainte de a scrie câteva gânduri și de a semna în Cartea de Onoare de la intrarea în Centru.
A doua zi, duminică, m-am întâlnit cu Dorina Stoica și am mers împreună la Mănăstirea Bujoreni, aflată la câțiva Kilometri de oraș. Mănăstirea mai poartă și numele de „Măgaru” (are o poevste intersantă), detalii aici http://www.manastireabujoreni.ro/. Un loc frumos, foarte vizitat, deși ascuns în pădure, cu multe flori, printre care și o magnolie înflorită. Slujba s-a ținut în Altarul de vară, am stat afară, așadar. Din păcate frigul și vântul puternic m-au împiedicat să rămân până la sfârșit și la slujba Sfântului Maslu care urma să se oficieze după.

Mulțumesc din suflet tuturor celor care mi-au fost aproape!

Slobozia, 29, 30 aprilie 2013