agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ You are
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2013-06-17 | [This text should be read in romana] |
Da... sunt pentru prima dată singur pe insula asta. Cu mulți ani in urmă, fiecare vacanță era o evadare aici.
Pe atunci legea era că fiecare trebuie să aducă o piatră. Insula era mică, singura condiție a fost ca piatra să fie a ta. Nu erau case, doar bisericuțe. Cum atunci nu am venit singur, am primit un loc la o fereastră... deschisă. Era pe vremea când în bisericuțe se fluiera cu sh și tz. Cu puțin peste o sută de oameni veneau pe Insulă, fiecare cu câte o piatră a sa. La început le aruncau într-o gramadă și singura ocupație a tuturor era să vorbească între ei despre pietrele aduse de fiecare. Una era mai mare, alta mai colțuroasă, unele aveau câte un defect, care era uneori trecut cu vederea alteori nu. Dar cum fiecare ședea într-o bisericuță cu musafirii musafirilor lui, s-a ivit peste noapte ideea că pietrele din altă bisericuță erau... altfel. Cum insula nu era a nimănui, s-a schimbat legea. Nu știu cum, eu nu citesc niciodată legi în vacantă. Știu doar că cei dintr-o bisericuță anume mi-au spus că pietrele mele sunt prea mici ori prea colțuroase și că trebuie să le arunc în apă... sau să le iau înapoi cu mine acasă. Îmi amintesc că am ieșit din prima bisericuță. Briza era rece afară. Când intram să mă încălzesc, ceelalți se uitau la pietrele mele dădeau din cap... vorbeau. Într-o iarnă însă, pe corabie, am întâlnit pe altcineva: Piatra ta, mi-a spus, trebuie să fie rotundă ca a celorlalți, altfel vei ramâne în port, dacă are un defect insă, va fi aruncată. Sincer, nu voiam să ratez vacanța mea de jumătate de oră pe Insulă, dar nici șlefuitor de pietre, în vacanță, nu voiam sa fiu. Fie și așa... Portul era aproape gol, întreaga insulă se vedea de acolo și nu erau bisericuțe, îmi plăcea. Rar, când ajungea pe insulă, îndepărtându-se spre bisericuța sa, cineva se oprea puțin lângă pietrele mele ca în fața unui vânzător ambulant de suveniruri ieftine: Imi plac, ce sunt? Lucruri... personale, era singurul răspuns care oprea șirul întrebărilor: de ce au defecte, de ce nu le tai colțurile, de ce nu le duci pe insulă?... Sigur că între vacanțe îmbătrânești întotdeauna. Eu am rămas prizonier acestui gând până nu demult, când mi-am găsit numele pe o piatră colțuroasă: Unde am să găsesc pe cineva cu care să evadez pe insulă? M-am uitat pe fereastră, în locul celor pe care îi știam am găsit doar poze: În primul loc erau doar poze cu toamnă și frunze, o toamnă superbă... de pe alt continent. În alt loc erau doar poze cu pisici, unele își căutau stăpân, altele erau fericite. Într-un alt loc erau poze cu... cești de cafea,unele aveau flori langă ele, altele o linguriță. Apoi n-am mai căutat pe nimeni, ceva îmi spunea ca nu mă voi găsi nici pe mine, nu-mi amintesc să-mi fi fost prieten Timpul vreodată. Am plecat spre insula asta cu o piatră în palme. Din depărtare Insula părea neschimbată. În port o mulțime de pietre despre care se spunea că sunt... personale. Însă de aproape, Insula nu mai era aceeași. În locul bisericuțelor se ridicase o Catedrală de hârtie, în jurul ei o mulțime de case de hârtie, pariculare, deschise desigur. Atunci am știut că ceelalți și-au aliniat gândurile, că doar pietrele se rostogolesc, hârtia rămane. Mi-am pus piatra prin ușița mică din zidul mare al portului, piatra s-a rostogolit înapoi. Pe semne am greșit ceva, mi-am spus singur... Da... sunt pentru prima dată singur pe insula asta.
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy