Marius Marian Savu e din Roseți și, de câte ori se plictisește, frunzărește ziarele locale și centrale. Citește și el din două-n două litere. Însă a învățat să formeze și numere de telefon, așa că sună pe unde apucă, inclusiv pe la prefect, în ideea că poate îl crede cineva că nu are el din ce bea apă.

Adevărul e că nu are căni, dar berea o poate bea sugând direct din PET-urile de 2,5 litri. Însă are o scuză: doar ce a fost ziua lui, așa că omul s-a cinstit, ce atâtea vorbe! Îl vizităm într-o doară, dincolo de strada Largă, spre marginea satului. Îi merge gura și are impresia că i se cuvine orice. Maria Culea, de la compartimentul de asistență socială, îl știe și parcă e sătulă de el ca de mere acre. Așa că nu se bagă în seamă cu el. Stă în ceea ce a mai rămas dintr-o casă bătrânească, moștenită de un suflet milos. Marius Marian Savu zicea că stă cu un bătrân, însă, na belea, se mai greșește… “Bătrânul” în cauză, gospodar, doar ce l-a luat la depănușat și cărat porumbul în hambar, așa că sărăcia a avut ce pune pe masă cu o zi în urmă. Dar să vedeți poveste! Are 31 de ani și trăiește dintr-un ajutor de șomaj de 370 de lei. A lucrat, un timp, la Dorna Agri, ca paznic însă, fatalitate, nu-și putea ține ochii deschiși. Cum dădea Luna, cum îl lua și pe el somnul. Așa că mai dădeau năvală cei cu strângere de mână, prin bunurile care ar fi trebuit să le păzească el. Și tot așa, de câteva ori, până s-au luat și ăia de la firmă de gânduri și i-au spus să sforăie pe alte tarlale.

A stat tot în Roseți, așa că ne recită: pe strada General Ioan Dragalina. Adică, “aicea, după colț”. Mai precis, a locuit la o mătușă iar asta, de-a dracu, așa spune el, după 30 de ani l-a dat afară. C-așa i-a venit ei pe chelie! La mătușă a ajuns să stea asta după ce tatăl lui, amețit de damf, l-a tăiat pe un altul, la crâșmă. Mai precis pe Moneață Carzon, cum îl știe lumea. Așa că s-a dus și el să-și facă veacul pe la pârnaie. Iar mama lui, secătura, avea pe bătătură alți 3 mucoși. Cu bărbatul la bulău, zice Marius Marian Savu, pe el l-a dat pe la orfelinate. Așa a ajuns pe la Pitești, pe vremea când el avea doar câteva luni. Ne și mirăm ce memorie are gușterul! Iar povestea continuă cam așa: ăia de la orfelinatul din Pitești, s-au apucat să frunzărească hârțoagele și au constatat că erau mai mulți d-alde Savu în Roseți decât la Pitești. Și-așa s-a făcut că, printr-o hotărâre judecătorească, a ajuns înapoi în sat, să fie crescut copil de suflet. Dar adevărul încă nu se știe: este sau nu este băiatul familiei Savu? Primarul, Nicolae Râșnoveanu, spune că nu e. “E provenit”. Dar l-a luat mătușa, desigur, ca să pună mâna și pe niște bani, că plătea statul, doar nu era să-l crească așa, moca.

Dacă n-a avut, desigur, posibilități, a făcut și el 5 clase, însă se ferchezuiește bine. Seamănă c-o cață, își dă părul pe spate, ca Alain Delon la senectute, dar asta pentru că doarme cu el în cap. În rest, pare că doar ce l-a lins vaca, deși n-are un asemenea patruped prin curtea pe unde s-a apucat el de dat cu toporișca. Exact asta a făcut în ultimele zile: s-a luat de treabă, când a văzut că are curtea plină de bălărău și nu putea vedea din casa care e în fundul ariei, la stradă, să se zgâiască și el la cine mai trece pe uliță. De ce treabă a făcut, sufletul ăla milos, Lică, cunoscut și drept Grigore, care l-a lăsat să doarmă prin cocioabă, s-a luat de gânduri, căci Marius Marian Savu, hărnicuț, a tăiat de-a valma, tot ce i-a căzut la mână. Așa că a rămas omul ăla cu inimă largă fără corcoduși. Ceea ce înseamnă că s-a lins pe bot de țuică și nici că se poate o astfel de tragedie!… Mâncare își face în curte, a improvizat, din câteva cărămizi, o vatră. Când îl strânge stomacul, aruncă o mână de ciocălăi sub oală și o rupe-n fericire. Iar la mătușă a stat până anul ăsta, de Urlalia. Dar Bița Cotitu, mătușa, l-a pus pe fugă. E gârbovită și are și ea prin bătătură niște nepoți săltați de pe oală și ceva fete fără noroc. Și-uite treabă că n-a mai vrut să îl țină pe hăndrălău, că și ăsta se învățase, la vârsta lui, la totul de-a gata, numai el să aibă ceas la mână și credit pe telefon, să fie în pas cu lumea.

Mătușa n-a fost deloc politicoasă cu el. A izbucnit, într-un final: Mă, să-ți iei bagajul din casă și să te duci dracu! Iar el s-a conformat. S-a dus dincolo de strada Largă, pe-aici stă Dracu, în comuna Roseți. Ceea ce nu știe Marius Marian Savu e, însă, altceva: unde s-au dus banii lui, atâția ani? Adică banii dați de statul român, până s-a făcut el băiat mare și cu floci la cur. Cum ar veni, să-i dea banii înapoi, că el a crescut doar din vorbe și apă. Într-un final, și-a făcut bocceaua și a început să-l streseze pe primar. Ba cu loc de muncă, ba cu un ban, ceva, acolo, că și primarul, s-o știți de la noi, e și moașă comunală, dar și un fel de mamă a răniților. Însă, în bojdeucă, are omul de toate. Are crengi, că e gospodar, se gândește că vine iarna și că n-o să mai fie chiar atât de transpirat. Le-a băgat, claie peste grămadă, în odaia din stânga. Are și tavanul căzut. Are și un frigider, e wirelles. Înăuntru are o jumătate de pungă de orez, niște tacâmuri de pui și o jumătate de pâine. Și ce a mai rămas dintr-o sticlă de ulei. Doarme într-un pat cu trei picioare. Și e extrem de nefericit: a avut o mândră, Mirela, dar asta, de rea, n-a vrut să-l ia. Materialistă, asta a văzut că n-are loc de casă și i-a spus că nu-l face fericit până nu se căpătuiește și el. Că doar nu-l ia fără zestre, că doar nu e fecior de împărat. Și-așa a rămas gagiul, la 31 de ani, tot flăcău, cât să-l râdă satul că vinde brânza pe sub mână.

Mirela îl iubea. Purie, la vreo 26 de ani, și ea era tot neîncepută, ne spune Marius Marian Savu. Dar n-a vrut-o prin bătătură nici mătușa, el are două cămăși și nici un chilot, iar dragostea pe stomacul gol merge numai în zilele de post. Iar acum bate drumurile primăriei, poate se pricopsește și el cu o arie fără gard. Dar primarul nici nu vrea să audă: locuri de casă se dau numai la ăia însurații. Mirela nu-l ia fără loc de casă… Și-uite-așa se naște o adevărată dramă a omului rural. Cum o dă, nu-i bine. Nefericit a fost încă din clipa în care s-a născut și tot nefericit e și după atâta amar de ani. Dar tot e bine căci, în șandramaua unde a fost primit să locuiască, nu se știe cât, s-a luat omul de dereticat: a spoit pereții cu var. I-a colorat frumos, cu roz, asta fiind culoarea care-l face pe el să viseze că, într-un timp imprecis, viața va avea aceeași nuanță. Până atunci, păzește câteva pisicuțe. Miaau, miaau, se înghesuie și ele prin bulendrele care stau cocoțate pe patul ăla cu trei picioare. Iar iarna e cât se poate de aproape. Nu are ferestre. Ușile sunt într-o rână. Iar Lică, sufletul milos cunoscut și drept Grigore, spune că e necăjeală mare. Tot satul e așa: stă mai mult în parii de la gard, asta până dă viforul și se vor duce și șipcile în sobele de lut.