Verși cafea în ceașcă, adaugi zahăr, un strop de lapte și când scoți lingurița observi pe suprafața lichidului fierbinte micul vârtej ce se împrăștie eliptic spre marginile de porțelan. Te imaginezi privitor al unei galaxii care în trei-patru secunde dispare și, cu mentalitate de Creator, îți imaginezi că a fost reală, de proporții gigantești, așa cum sunt galaxiile, cu stelele și planetele lor. Îți duci ceașca la buze, sorbi și te gândești la bucățica de univers pe care o bei. Lumea ta are altă scală temporală, alt reper dimensional dar e la fel ca o ceașcă de cafea, picătură cu picătură, an de an, viață călduță în cafeaua fierbinte, mai dulce sau mai amară, vârtejuri de emoții, locuri și oameni care sunt băute încet, cu fiecare zi de început de an, de uriașa gură a unui timp căruia nu-i scapă nici o picătură de pe buze.