Mi-am dat seama că am o problemă cu explicațiile - tind să explic prea mult. Uite, încercam zilele trecute să motivez un prieten să se confrunte cu problemele sale în loc să le evite și i-am spus, ca o concluzie după o discutie lungă: "Cine nu riscă nu câștigă. Punct!" Gică fu evident atins de această maximă și căzu pe gânduri. Dar, pentru păcatele mele, nu m-am oprit acolo...

"Desigur, cine riscă prea mult poate pierde totul." Gică făcu ochii mari, surprins. "Iar dacă riști prea puțin, s-ar putea să nu-ți dai seama ce ai câștigat." Gică își ridică sprânceana și se arătă evident încurcat. Atunci am simtit că e nevoie să continui cu explicațiile. "Deci, trebuie să riști ca să câștigi. Dar să nu riști prea mult! Nu, nene - asta e o prostie. Dar nici prea puțin - vezi tu, câștigurile prea mici nu ne zidesc încrederea în sine." "Ok, am înțeles." îl aud bolborosind, după care îl văd căzând pe gânduri.

Nu eram mulțumit! Evident maxima mea și-a pierdut acum efectul. Trebuia să găsesc o altă explicație. "Gică, uite, e așa. Dacă mergi la casino și joci la ruletă. Ba, nu, ăsta nu e un exemplu bun. E o prostie să joci la casino." Gica își plecă ochii și sorbi ușor berea. "Să zicem că ieși cu o fată în oraș. Și vă simțiți bine, vă distrați și, la un moment dat, ai vrea să te apropii și tu de ea, ca - no - ți-e dragă. Dar acum stați de o parte și de alta a mesei. Cum să faci mișcarea? Te gândesti poate... Mai, dacă mă ridic și mă așez lânga ea, oare ce-o să zică? O să i se pară cam ciudat, nu? Pe de altă parte, dacă stai ca molâul pe loc și nu faci nicio mișcare, o să zică că ești un pămpălău și ai pierdut totul, nu?" Fața mea începu să se lumineze - simțeam că merg în direcția bună cu exemplul.

"Așa că trebuie să riști, ca să câștigi. Dar nu prea mult! Nu, domnule. Nu te duci și sari pe ea ca să pari dominant și încrezător. Ți-o iei în freză. Trebuie să pregătești terenul. O întrebi, 'Spune-mi ce ți-ar plăcea să faci cel mai mult?' Ea o să-ți zică - 'Mi-ar placea să scriu!' Aici, trebuie să reacționezi prompt și să o încurajezi." Gică mă urmarea încă nedumerit - își mai comandă o bere. "Zici, Ah! și te apropii ușor de ea, te uiți în ochii ei și-i spui 'Scriitorii sunt inginerii sufletului omenesc.' Ei? Asta trebuie s-o impresioneze. Cine-a zis că nu mai e la modă să-l citezi pe Stalin?" Gică împietri pentru o secundă. Probabil că avusese un moment de insight. Eram pe calea cea bună!

"Apoi, mai riști puțin. Îi spui cât de mult o apreciezi pentru un vis atât de nobil." "Liviu... Hai să ne oprim." "Dar... nu ți-a venit încă berea." "Nu, am cerut nota. Vine imediat." Îl văd întorcându-se cu capul în stânga și în dreapta, scanând barul. "Ok, atunci, scurt. Trebuie să-ți asumi riscuri!" "Da, măi, da! Am înțeles." îmi răspunse nervos. "Ok." m-am oprit, dezumflat. Veni nota. Gică plăti și apoi mă întrebă. "Dar tu? Când mai ieși în oraș cu fetele? Ai sunat-o pe colega aia?" "Nu, e prea riscant."

Gică se ridică și își îmbrăcă haina. Înainte să plece, pe jumătate întors, îmi spuse: "Dacă vrei să triumfi, trebuie să gândesti eroic." Oau, mă energiză teribil vorbele acestea! "Stalin?" îl intreb cu un chip luminat. Gică se strâmbă tare. "Nu... E Hitler."

--

24 martie 2013