uite
ce decor de mileniu născut obosit pe albastrul-alburiu-constipat și grafit haotic
ce lehamite se înscrie pe orbita pământului
devenindu-i reper și cum cineva
de acolo de sus
tot aruncă pietre și raze șui îndoite, boante...

ce naiba să mai sper cu atâtea reclame, cu știrile care
prind adânc în ținte spaimele pe frunte
ca un fel de post it
ca nu cumva să uit să mă sperii...

vehicule funerare trec în mare viteză să nu închidă la cimitir –
noroc cu birturile deschise nonstop în care
mă îngrop fără fasoane

rareori mai țipă un pescăruș mutant
o fată nu îndeajuns de fată, nici
suficient iubită, un hamal cu șalele înțepenite de lene
un candidat la europene, un mâț ud...
mă închipui Robin Hood
pe o insulă de cretă, foaia asta oarecum tâmpă
o înnobilez cu un strop de vin
cum faci când bei pentru răposați și verși pe jos...

când eram mic
mai bine rămâneam mic
mă visam astronaut sau educator la grădiniță
dacă aș fi știut peste ce mileniu
peste ce secol voi da cu capul, beat pe trotuare
aș fi băut dintr-odată cerneli cumpărate de părinți pentru ca să învăț carte și
aș fi scris sub nuci, în grădină acolo, un poem SF

tu citești aici și îți pătezi manșetele propriilor închipuiri care te sugrumă
și dai vina pe mama mea
pe barmanul mahmur
pe paharul niciodată spălat

ce naiba te holbezi înăuntru, ieși afară
acolo-i o fată, poate și un bărbat
și hai să recolorăm cât vom mai putea acest petic
rupt din mantaua galaxiei și
întins drept față de masă...

lasă dracului analizele literare, părerile moft, neologismele
și dă viața de dușcă
nu vezi cum tot aruncă pietre
cineva de acolo de sus?...

barmanul, fără dinți în gură, șuieră îngânând piesa lui Gary Moore
still got the blues
am zis eu...
se prăvale naibii
decorul....