agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2014-09-25 | [This text should be read in romana] |
Până mai ieri mă simțeam stingheră într-o lume, în care aveam sentimentul că nu mă încadrez. Oamenii îmi păreau străini de tot ceea ce mie mi se părea natural, îi simțeam obtuzi la viziunile mele, la cuvintele mele. E greu să vorbești unor persoane, care deși îți înțeleg limba, totuși nu pricep o iotă din ceea ce încerci să le redai. Toate acestea curgeau cu o fluiditate stearpă și nu pricepeam de ce munca mea are un rost fără rost. Știți zicala aceea "necunoscute sunt căile Domnului?". Toate acestea au fost până mai ieri. Dintr-o dată, ceva s-a întâmplat în lumea mea, în care liniarul părea să nu-și iasă din tipar. S-a întâmplat că am început să cunosc oameni ca mine, să-mi dau seama, că nu trăiesc pe o planetă, pe care am aterizat dintr-o pură greșeală.
Pas cu pas îmi găsesc locul și încep să mă simt ca și cum am ajuns "acasă". Ce frumos și plin de însemnătate este acest "acasă"! Acasă este printre cei care simt ca mine, rezonează cu scopurile mele, vin să puncteze și să se unească cu mine, pentru a da o semnificație aparte verbelor: "a trăi", "a crea", "a simți" și "a lucra românește". Oamenii, care se aseamănă se atrag reciproc. Mai mult ca oricând mă simt un om norocos. De curând, am fost la un eveniment deosebit, dedicat promovării cânepii și produselor realizate din cânepă. A fost o experiență cu totul deosebită, în special prin faptul că așa ceva nu s-a mai făcut până acum. Însă ceea ce mi-a atras atenția, nu a fost specificul evenimentului, ci oamenii, care au venit în întâmpinarea acestui eveniment. Lucrurile deosebite reunesc persoane speciale. Acolo am întâlnit-o pe Oana Constantinescu. Sunt convinsă că numele ei nu vă spune nimic. Este perfect normal. Oana Constantinescu este o artistă aparte, care m-a cucerit de la bun început prin felul său simplu și frumos de a fi. Într-o lume plină de griji, ea reușește să păstreze intact, ceva atât de prețios și pur cum este copilăria. Creațiile sale au darul de a aduce sufletul omulului prins în cotidianul gri-mâlos, într-o lume de poveste. Creațiile Oanei nu fac altceva, decât să pună în valoare îndemânarea și dorința de a păstra această planetă, atât cât se mai poate într-o formă curată și naturală. De ce spun acest lucru și prin ce se deosebește Oana de alți artiști? E foarte simplu: creațiile Oanei sunt realizate din materiale reciclabile și biodegradabile: pet-uri, cartoane, nasturi, diverse mărgele. Îmi povestea, că are idei cu duiumul și e în stare să facă orice din orice, de la mărțișoare inedite până la mobilă, dacă este nevoie. Imaginația este cel mai bun prieten al ei, împreună cu copiii, de care este nedespărțită. Are până și diplomă de tinichigiu carosier. Vă vine să credeți că o femeie plăpândă poate să facă așa ceva? Lucrurile folosite și aruncate, pentru alții, nu înseamnă decât gunoaie, de care se pot dispersa fără probleme, dar pentru Oana, acestea reprezintă materiale importante, din care creează adevărate minuni: de la bijuterii, mărțișoare, ghivece pentru flori și altele. Povestea Oanei este inedită și de aceea m-am gândit că este bine să o aflați. Oana Constantinescu era un om ca oricare altul: mergea la un serviciu, care îi asigura fără probleme diferitele nevoi, dar mai mult decât atât nu venea cu nimic în plus. Pentru unii dintre noi este arhisuficientă ideea apartenenței de un job. Pe ea însă, nu o mulțumea suficient și simțea că îi lipsește ceva: uitase să se bucure de ea, de familie, uitase că Dumnezeu a investit-o cu diverse talente, aparent ascunse și puțin câte puțin simțea, că se pierde de ceea ce ar fi trebuit să fie cu adevărat. Se simțea prinsă într-un labirint numit "obișnuință". Frământările și golul său interior au luat sfârșit într-o zi. " -M-am lasat de job-ul de la Raiffeisen, pentru că îmi mânca tot timpul. Nu vedeam un viitor în asta și m-am apucat să fac mărțișoare acasa pentru Bogdan. Bogdan este fiul meu cel mare și are doar 9 ani", povestește Oana zâmbind. O privesc cu uimire, cât este de senină!. "-Niște prietene au văzut mărțișoarele (cele la care mă duc la târg week-end-ul acesta) și m-au chemat la prima ediție a târgului, care avea loc atunci. A fost undeva prin martie. La târg au venit mulți oameni, care au admirat ce am făcut și am vândut toate marțișoarele (nesperat) și de atunci am început să lucrez mai multe lucruri (vezi patul din paleti, casa lui Ben-băiatul meu cel mic, noptiera) toate din materiale reciclabile, indiferent de ce sunt....am mers la mai multe târguri și tot din primăvară lucrez și la o gradiniță numită Monterra, la care învaț copiii să facă ceea ce fac eu (de aici pozele de zi cu zi cu obiecte făcute de copii). Ideea mea este ca oamenii să înțeleagă, că pot face și altceva cu lucrurile, decât să le arunce.....și idei sunt slavă Domnului și pe net dacă nu ai tu idei....și eu mai caut să mă mai inspir din ce văd la alții....". Îmi arată diverse poze cu obiectele realizate de ea. Mărturisesc, că ochii îmi joacă în lacrimi de emoție. Fata asta este o comoară, iar bucuria cu care vorbește despre ceea ce creează, îmi oferă o stare de admirație. Nu știu ce admir mai mult la ea: curajul său de a renunța la tot, pentru a plămădi ceea ce îi place din nimic, ori talentul, care o face atât de deosebită? Un alt subiect, despre care vorbește cu o iubire aparte sunt copiii săi: "sunt cea mai bogată, ei sunt fericirea mea și pentru a petrece cât mai mult timp cu ei m-am decis să plec de la bancă și să lucrez doar 4 ore pe zi într-o grădiniță". Cu atâta drag își privește odraslele! Cam aceasta este povestea Oanei Constantinescu. Doar că este o realitate frumoasă și nu doar o poveste. Sper să vă placă tot atât de mult pe cât mi-a plăcut mie. Da, dragii mei cititori, genul acesta de oameni îi sunt plăcuți inimii mele și îmi dăruiesc speranța de a merge mai departe, urmându-mi cu seninătate visurile. M-am convins pentru a nu știu câta oară, că Dumnezeu deschide ușa celui care îndrăznește să bată, pentru a cere orice lucru care ar putea să transforme lumea în ceva mai bun și mai luminos! În drumul meu anevoios, uneori am norocul să întâlnesc persoane asemenea mie și parcă simțim în acel moment, că drumurile noastre s-au mai intersectat cândva, undeva... Vorbind despre noi, despre ce vrem să facem, despre visurile noastre, despre dorința de a lăsa ceva în urma noastră, despre cât de frumoasă poate fi viața, dacă avem curajul de a o trăi așa cum simțim și cum ne place, ne dăm seama că am ajuns "acasă". Și cât de frumos și împăcat te simți când ajungi "acasă" printre ai tăi! |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy