1.Nu e târziu să faci din viață un spațiu lingvistic, pentru a o putea scrie așa cum îți place ție, și cuvintele să-ți aureoleze destinul cu o fericire dobândită după lungi și multiple urcușuri și uneori prăbușiri.

2.Nu e târziu să-i construiești vieții ferestre, prin care să intre beneficul sub formă de întâmplări fericite.

3.Nu e târziu să-ți umpli sufletul gol cu euforii caline și mirifice, cu eufonii onirice și cu armonii completând desăvârșirea.

4.Nu e târziu să pui nimicul în oglinzi, pentru a-i vedea deșertăciunea și nimicnicia reflectate în ele și pentru a-l sfărâma în cuvinte creatoare.

5.Zâmbetul își crește dimensiunile stenice din veselii, avânturi și entuziasmuri.

6.Zâmbetul poate traversa deșertul ființial întins insidios peste suflet.

7.În sufletul ce a respins ofertele transcendentului și ale divinului, vibrează maladiv și ipohondru suferința.

8.Din cauza acuității suferinței, unii oameni se anesteziază ingerând alcool, se refugiază în beție, alții în vicii, păcate, tare și lascivități crase, în căutarea emoțiilor puternice, care supun, nu eliberează.

9.Din cauza suferinței ce generează o absență a fericirii, în căutarea unor spații corporale impregnate cu o doză acceptabilă de sănătate, unii oameni se deschid total impurităților, și întorc spatele virtuților și moralității.

10.Cei care își depășesc limitele pozitive, ajung înțelepți, inteligenți și binevoitori, iar cei care trec de limitele negative, ajung escroci, otrepe și avortoni.