1.Timpul care încorporează în el iubirea, refuză să curgă înspre nefiindul în care intrăm provizoriu, însă are formele unei realități artificiale, degenerate, în care lumea se desfășoară în categorii eterogene.

2.Din fața unei realități disonante, ne întoarcem în spațiile proprii, reale, din care modelăm prin alegeri și opțiuni destinul.

3.Existența se ghemuiește sub un clopot de cristal, ce are sonoritățile strigătelor multiple, printre care cel al iubirii rezonează intens în îndrăgostiți.

4.Îndrăgostiții supuși fuziunii sufletelor, posedă gânduri luminoase, care generează concepte ale erosului și ale eroticului.

5.Pun calificative nesatisfăcătoare lumii care funcționează după un mecanism ruginit, vieții care ne amăgește și ne deziluzionează și omului, care-și caută constanța fericirii în simulacre, însă nu o găsește, doar sufletul este evaluat la modul superlativ.

6.Deși încearcă, omul nu poate ajunge la o anihilare integrală a nefericirii, căci fericirea plantează accidental gânduri flacără, stingându-se, fiind udate de lacrimile unor gânduri crescute cu grijă și atenție de nefericire.

7.Dacă am sărbători fiecare moment al vieții, existența s-ar extinde odată cu timpul folosit la maxim și ar dobândi densitate și intensitate, însă am dubii că ar fi impregnată numai cu fericire și nu ar fi influențată de alți factori ontologici.

8.Angoasa înșurubată în orbitele ființării șubrezește entropia existențială, ritmul firesc devine fluctuant și discontinuu, alimentat de haos și dezechilibru.

9.Angoasa mestecă timpul retras în colțuri întunecate din fața idiosincraziei acelei părți a realității patologice, ce se refuză logicului, obiectivității și concretului.

10.Frica nelămurită ne face să credem că totul este pierdut, însă rezistăm eroic în fața asaltului simulacrelor, elucubrațiilor și anomaliilor, cu ignoranța, o toleranță nefastă.