agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 1814 .



gutui
personals [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [ioanip ]

2015-10-29  | [This text should be read in romana]    | 



toamnele astea ar trebui să fie la fel
că-n fond și la urma urmei tipicul lor se repetă
bunăoară soarele nu se mai uită în creștetul tău
la amezi zi după zi parcă devenindu-i suspect
chiondorâș te privește tot mai de jos să-ți
vadă ochii și morocănos sau plictisit cine știe
după primul deal se ascunde oftând ușurat înroșind cerul
bine că am scăpat de privirile lui...

dimineața prin ceață zău mi se pare un ochi pervers
de bătrân care pândește să vadă ce se mai ascunde
sub poalele lumii și dat în mintea copiilor
de printre nori știrb râde văzând cum în pale de vânt
se descărnează de frunze copacii...

dar toamnele n-au fost niciodată la fel
cel puțin pe care le știu prima de care îmi amintesc
mi-a pus pe cap un gugi împletit din lână brumărie
să-mi țină de cald la urechi și bucuros am luat
de pe jos două gutui reci galbene și pufoase
cu ele în brațele mici le-am dus mamei avea mama
un zâmbet atât de frumos mânca-l-ar mama de gospodar
că s-a făcut mare și țoc țoc m-a pupat pe obraji
am să-ți fac din ele compot...

îți amintești Anghelina eram într-a doua veneam
de la școală la poartă ajunși mi-ai spus să-ți
dau o gutuie eu am zis că-ți dau două dacă mă
lași să ți le pun eu în sân ai dat din cap și ai râs...

peste ani cred într-a șaptea tot așa toamna la clacă
pe lună plină despănușam popușoi
și se povestea se râdea se bea must pișcător
cu pastamă de miel și zburau știuleții în grămada
din mijloc cum stăteam șold în șold te-am întrebat
la ureche rugător dacă mă lași să pun mâna pe gutuile
tale ai chicotit mi-am strecurat mâna pe sub flanea
te-ai aplecat și-n mână-am luat nici mare nici moale
doar caldă gutuia și era răcoare dar mi s-a făcut cald
de parcă luaseră foc toți știuleții...
doamne de multe gutui am avut parte
dar ca aceea nici una...

ieri la piață erau două babe și o arzoaică până-n
doi poli cu gutui am întrebat-o cu ochii la sâni
le vinzi Anghelino ea mirată da dar nu mă cheamă așa
am râs câș nu contează zic și să dreg busuiocul
i-am luat toată traista mi-a mulțumit bucuroasă
că prinde cursa de doișpe...

na ți-ai adunat gutiile vieții sunt grele ha mustăcesc
să văd ce faci acuma cu ele compot dulceață sau
numai peltea amintiri gânduri și frunze de-a valma...

mi-aud pașii toc toc și mă-ncheptoșesc
încă n-ai pasul târșit încă e bine...








.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!