zilele sunt aceleași de la începutul lumii și până la sfârșitul ei
numai că fiecare le trece și le petrece în felul său
sau în spaima sa

când am ieșit din poveste am luat cu mine un sfat scrijelit pe poartă
indiferent ce ar spune și ce te-ar ruga să nu întorci capul
pentru că atunci toate uitatele și toate nespusele te vor năpădi, prăpădindu-te

și așa am plecat în viață, împuținându-mă pe zi ce trece
lasând fâșii de suflet prin mărăcinii si ghimpii ce mi-au ținut tovărășie
dar niciodată nu am privit înapoi ca să nu mă înspăimânt de-nsingurarea ce mușca din mine

ziua în care am fugit este de fapt un lanț
al cărui început l-am uitat și al cărui sfârșit nu îl cunosc
pentru că nu toți oameni primesc aripi la naștere și nu toți sunt sortiți să ajungă îngeri

în genunchi, cu gustul frângerii pe buze
am deschis gura și-am urlat
cred că am trăit...

totuși