stau în canapea cu picioarele așezate cu grijă pe un scaun și citesc Miller
îl ador pe Miller, e ca un pahar de suc natural, sucul acela pe care dacă îl lași afară se borșește
atât de dezinhibat e
dau fiecare pagină și râd și plâng și înțeleg și cred și sper și văd
scriu de 15 ani
îmi place enorm să scriu
nu îmi redactez niciodată textele și nici nu le gândesc prea mult vin pur și simplu din mine
când scriu îmi fac timp pentru ceea ce simt
îmi plac cuvintele
ele vin spre mine ca un tsunami și mă roagă să le așez undeva, să le dau un pic de concretețe
nu mă iau deloc în serios, doar scriu și citesc enorm pentru că așa simt
stau în canapea cu picioarele așezate cu grijă și citesc jurnale
multe, multe jurnale
Oana Pellea, Mihail Sebastian, Emil Cioran, Pia Degermark și multe altele
trăiesc o mie de vieți pe lângă a mea și iubesc viața
oamenii sunt frumoși în suferința și disperarea lor
sunt mari când iubesc
și mici când devin meschini
am tot ce își poate dori un om viață iubire nostalgie frumusețe familie suflet
nimic nu contează fără cel de pe urmă
nimic nu se transformă în ceva fără cel de pe urmă
nu știu dacă Dumnezeu numără lacrimi, nu știu dacă ne dă măcar importanță vreo clipă
(sincer eu cred că e prea ocupat să-l citească pe Miller)
dar știu că e
undeva în fiecare
câteodată îl observ în pagina unei cărți
stă cocoțat pe cuvinte și le dumnezeiește
e caraghios cum sare de la un rând la altul apoi adaugă unele litere și totul capătă sens
alteori îl găsesc într-o privire
mă observă de acolo și știu că atunci cumva sunt mai eu
câteodată e într-o bucățică de ciocolată
e mic și mare
e bun și dulce
de cele mai multe ori stă la fereastra mea
e o mierlă care aduce primăvara
ieri era în îmbrățișarea fiicei mele
l-am simțit
el e bogat și sărac
stau în canapea și văd lumea de dincolo de perdeaua mea vișinie cu picățele
văd cum un tren oprește în Japonia la Osaka
stă exact 59 de secunde în stație și apoi dispare ca și când în fața lui e un aspirator enorm care îl trage
zâmbesc
sunt în tren
ajung la birou și seara dorm într-o mică celulă să nu mai iau trenul în aceeași zi înapoi
văd apoi cum trei tineri aleargă după un mic vas pe marginea unui canal din Amsterdam
eu sunt tipul cu raiați gri
pantalonii sunt căptușiți, Martie e rece în Amsterdam
stau în canapea cu picioarele așezate cu grijă pe un scaun și citesc Miller
cât de bine e să ai un prieten care te înțelege
căruia nu trebuie să îi explici nimic
e un tip între două vârste
extrem de neatrăgător
poartă mereu o pălărie caraghioasă neagră care nu îi acoperă ochii niciodată
nu te critică niciodată
te înțelege și mai ales te ascultă
știe totul despre tine fără să îți cunoască numele din buletin
ce naiba e aia? o bucată de plastic cu poza unei tipe pe care chiar nu o știi
tipul te ascultă
îi povestești despre visele tale, apoi despre copii
adoră copiii, are trei ai lui
tu doi el trei
puteți reconstitui lumea
râde
râzi

mami? râzi singură?
da, îl citesc pe Miller și râd