Citeam zilele trecute următorul anunț:

Ministerul Educației și Cercetării Științifice a decis să aleagă pentru Olimpiada de limba și literatură română (clasa a VI-a) din 2016, un citat din cartea lui Vianu Mureșan, "Sophia Leopold – să ne jucăm că facem artă" (Editura Eikon , Cluj 2014)*

Cartea lui Vianu Mureșan, pe care am citit-o cu răsuflarea tăiată, mi-a dat o emoție comparabilă cu cea a memorabilelor cărți "Micul Prinț" de Antoine de St. Exupery și "Anologia Inocenței" de Iordan Chimet. Cartea este despre Sophia Leopold, un copil talentat și frumos, scrisă de unchiul ei, scriitor, profesor de filosofie la Universitatea din Cluj.

Am cunoscut-o pe Sophia la Consulatul României din Toronto unde, cu ocazia Zilei Culturii Naționale, pe 15 ianuarie 2016, conf. univ Crina Bud ne-a prezentat cartea lui Vianu Mureșan și a avut un mic dialog cu Sophia, care are acum 7 ani. Fetița vorbește curent patru limbi, româna (de la mama ei), maghiara (de la tatăl ei) engleza (din Toronto) și franceza (de la școală). Fratele mamei, Vianu Mureșanu, a venit în vizită în 2011 la Toronto și, stând cu fetița, care nu împlinise încă trei ani, pe timpul când părinții erau la serviciu, a hotărât să scrie această minunată carte despre dezvoltarea ei artistică. Bunătatea, inteligența și perspicacitatea psihologică cu care unchiul ei, filosof, privește și însoțește copilul în demersul lui de a se exprima artistic aproape că depășesc lumea realului. Intrăm într-un "basm" în care nu există niciun personaj negativ, în jur sunt numai zâne bune și lumea de culori a fetiței.

Cum bine observă autorul, când copilul este înconjurat de dragoste, el își poate manifesta liber forța creatoare. Desigur, desenele Sophiei au pornit de la jocuri, de la fluturi, de la rime. Cu o sensibilitate deosebită față de muzică și de cuvinte, orice poezioară îi sugera fetiței o combinație de culori pe care ea, cu o carioca sau cu ce avea la îndemână, o punea pe hârtie. Cea mai bună stare a Sophiei era cea în care "se dorea bebeluș", povestește autorul, atunci avea nevoie ca cineva s-o ia în brațe și, luându-și o pauză de desen, spunea cu toată seriozitatea "bebelușii nu pictează". Toate povestirile despre Sophie dovedesc înțelegerea psihologiei copilului de către prietenul și acompaniatorul ei, Vianu Mureșan și toate ilustrațiile - cartea este un album de artă!- sunt explicate în lumina acestei superbe înțelegeri.

În 2012, când Sophie avea trei ani, familia a hotărât să-i ia un profesor de desen. Progesul artistic al fetiței este urmărit cu aceeași dragoste și căldură de profesorul Papa Joel. Din fericire, profesorul și-a dat seama de personalitatea artistică a Sophiei și n-a intervenit în niciun fel în a-i schimba propria direcție. Fiind într-o familie de intelectuali, Sophia a fost luată la expoziții și i s-au arătat cărți cu reproduceri ale marilor pictori. A fost atrasă de anumiți pictori, dar Picasso a cam plictisit-o.

Interesant este felul în care autorul ne descrie modelele alese de Sophia: "De prin iarna lui 2012, când și-a luat mai în serios preocuparea pentru pictură, Sophia și-a ales, desigur, modelele vii pe care dorea să le imite [....] Credeți că au fost Chagall sau Magritte sau Miró? Nici vorbă! Aceștia aveau opere splendide, însă pe ei nu-i cunoștea, nu i-a văzut niciodată. [....] maeștri vii ai Sophiei erau alții, ....Pingu, Dady Pigg și Pimpa. Pentru că toți trei își puneau bască în cap în timp ce pictau, Sophiei i-a devenit clar imediat că în asta constă secretul marelui artist, să aibă bască". Și așa basca a devenit un prieten nedespărțit al Sophiei.

Autorul cărții ne descrie reacțiile fetiței la muzica clasică (pentru ea Vivaldi e Bibaldi, Chopin e Jobin, etc), ne relatează întrebările ei din timpul plimbărilor în parcuri și experiențele de desene cu bățul pe nisip sau, pe trotuare, cu coajă de copac muiată în apă. Aceste fragmente din carte au o poezie unică. Cum să nu te emoționezi când citești întrebarea Sophiei, după ce a aruncat pietricele în lac și s-au făcut cercuri, "de ce nu se fac și pătrate"?

Dacă n-aș fi întâlnit-o pe Sophia, aș fi crezut că toată cartea e o superbă poveste inventată. Dar nu, Sophie e o fetiță reală, frumoasă, sensibilă și deșteaptă, care răspunde cu bucurie întrebărilor. I-am spus că am citit cartea și că cel mai mult mi-a plăcut pasajul în care unchiul ei și cu ea mergeau în parc și, dacă găseau coji de copac, ea desena cu ele pe jos. Mi-a răspuns imediat că nu poți desena dacă nu uzi coaja de copac, pentru că nu lasă urme! Mi-a dat și un "autograf", un desen cu litera "S" pe el. Am intrebat-o pe mama ei unde e unchiul. Era, atunci, în Spania, dar locuiește în România. Și, Sophiei nu-i i-e dor de el? Cum să nu? Dar vorbesc zilnic pe Skype!

Cartea există, copilul există, n-am cuvinte să descriu bucuria pe care am avut-o citind povestea lui Vianu Mureșan și cunoscând-o personal pe Sophie, iar ideea Ministerului Culturii de a alege un citat din carte pentru Olimpiadă e excelentă.

Sophia, să știi că, pe lângă mama, tata, unchiul Vianu și Papa Joel, mai e cineva care te iubește: Veronica.



_____________________