agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 5654 .



Gânduri despre volumul "Vitralii pe un interior scorojit" de Teodor Dume.
personals [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Verolerner ]

2016-04-24  | [This text should be read in romana]    | 



Acum câțiva ani, când poetul Teodor Dume, unul dintre autorii cu care m-am întâlnit numai în spațiul virtual- m-a întrebat dacă i-aș putea selecta poemele pentru un viitor volum intitulat "Moartea, un fluture alb" (Ed. Pim 2013), mi s-a părut interesant faptul că titlul fusese stabilit înainte de redactarea cărții. Colaborarea la acel volum a fost, pentru mine, recitirea -sau mai bine zis retrăirea poemelor pe care le citisem deja pe diverse site-uri. Cred că și la volumul "Vitralii pe un interior scorojit" (Ed. Pim 2016), titlul fusese stabilit înainte de a se fi născut cartea, ceea ce dovedește gândirea de ansamblu a poetului atunci când planifică editarea unei cărți.

Am primit volumul de față prin poștă - drumul din România până în Canada e lung, a durat un timp care mi s-a părut o eternitate- și imediat m-am cufundat în lectura lui. Mi se spusese că e o carte de "aforisme", dar, după lectură, mi s-a părut că a fost bine ca în titlul de pe coperta volumului să nu figureze cuvântul "aforisme". În schimb, în interiorul cărții, pe prima pagină, figurează între paranteze subtitlul "aforisme, citate, gânduri-sentimente"

Am citit cele peste 400 de "minipoeme" -aș spune- cu aceeași intensitate cu care, acum câțiva ani, "trăind" poemele lui Teodor Dume, le grupasem, pentru volumul "Moartea, un fluture alb" în trei părți: "...dinspre părinți", "prin Dumnezeu..." "spre mine..." . Am recunoscut vâna autorului dar și, într-un fel, maturizarea poetică a lui Teodor Dume, cea în care poetul ajunge la "esență", eliminând orice cuvânt în plus. Rezultatul acestei filtrări sunt ceea ce eu aș fi numit "aforisme poetice", de altfel unice în felul lor.

Iată unul din aceste aforisme: "iubirea, două respirații între care /se joacă un copil" (pg. 4). Cum cunoșteam bine poeziile din volumul "Moartea, un fluturea alb", lectura m-a dus cu gândul la poezia "între două respirații" (partea a doua, "prin Dumnezeu...", pg. 61), al cărei final este "între cele două respirații/ se joacă în copil". Iată că poetul a adăugat înaintea ultimelor versuri cuvântul "iubire" -legat desigur de credință- și așa s-a născut un aforism. La fel, prin reducerea unor poeme -deja scrise- la esență, s-au născut multe din minipoemele cărții. Apar idei ale poemelor anterioare, gânduri, adevăruri simple, uneori metafore, pe scurt regăsim aceleași stări din volumul "Moartea, un fluture alb", în care poetul e cu sine, cu amintirea celor plecați și cu Dumnezeu. Așa le-am citit, așa cred că poate fi definit poetul Teodor Dume.

Dacă în primul capitol găsim acest gen de "adevăruri" gândite de un poet, în cel de al doilea, intitulat "micropoeme" găsim câteva versuri în formă de "Haiku" în care sunt peisaje, imagini sugerate în câteva cuvinte, venite, cred, tot din poeziile anterioare: "seară de iarnă-/ zgribulit bunicul /închide poartă" (pg 86), sau "pustietate /iedera invadează /podul casei" (pg.81). Tot aici însă găsim și unele citate : "să nu pretinzi altuia ceea ce tu / nu poți fi" (pg. 98), sau "ești înțelept dacă știi să taci și inteligent / dacă știi când să taci" (pg. 113). Sursa citatelor nu este indicată.

Prezentarea grafică este excelentă, coperta aleasă de Mioara Băluță, care a făcut și tehnoredactarea cărții, este sobră și elegantă, iar prefața lui Ionuț Caragea întregește frumusețea și valoarea volumului.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!