De mâine nu-mi mai las gândurile libere
Ca pe-o haită de lupi care bântuie nopțile;
De mâine le cumpăr zgărzi, le construiesc cuști
De mâine le hrănesc din castroane din inox până le satur
Să nu mai urle așezate pe labele dinapoi
Fixându-mă cu ochi galbeni, opaci.
După ce-și vor goli castroanele, cu burțile pline
Se vor tolăni mulțumite.

Știindu-le adormite mă voi putea strecura în liniște
Pe uși pe care nu le-ai văzut niciodată. Voi coborî
Pe trepte dispuse în spirală
Care nu ți-ar părea cunoscute. Ușile grele de metal
Ruginite scârțâie mereu când le închid în urma mea.

Ajunsă aici o sa răsuflu ușurată, o să mă așez în sfârșit
Pe o piatră pe care am adus-o aici altă dată;
E complet întuneric dar cunosc pe dinafară toți pereții,
I-am pipăit de multe ori.
Picură apă de undeva, e singurul lucru care se aude aici, s-a format în timp o baltă, nu știu
Unde se scurge, pic-poc, poate nicăieri, poate se usucă.
N-ai venit după mine aici; n-ai fi avut cum. Aici nu aduc pe nimeni, niciodată.
Chiar și acum te odihnești acolo sus într-un stomac plin
După ce te-am turnat în castroane din inox
Cu o oarecare părere de rău și cu grabă