mă mișc, între lucruri impermanente. ce eliberare!

e de ajuns să privesc carcasa peștelui zburător. fără mațe, e atât de aproape de mine

încui ograda secretă aflată în avalul pârâului. de ce aș scutura firimiturile în poala tunetului?

cu fereastra apropiată de mal, ascult sunetul larg. duminica e un mecanism perfect care ne cheamă pe nume...