agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 5006 .



Caractere mii și strâmbe făclii
personals [ ]
note decembrie 2017-martie 2018

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [ingergri ]

2018-03-23  | [This text should be read in romana]    | 



Acesta este un medicament. Citiți cu atenție prospectul!

Fascinantă în Poezie este absența Țintei. Cum să ”supraviețuiești” fără a avea nici o țintă ...
-vorba lui Celan: ” ... și-nvârt securea de argint în vânt / în fața stelei mici...”
exact așa mi-l imaginez: învârtind o secure de argint în vânt, în fața unei stele mici.

Celan, Cioran, Baudelaire, Lautréamont și alții de aceeași teapă - iată ”statul paralel”

”...el merge cu păsări în păr, săbiile să le scufunde...”

Foarte tânăr fiind mă foarte miram că între oameni, în viața de zi cu zi, nu se prea vorbește de poezie, vise, vedenii, stări, senzații, spasme ... toate astea erau perfect ascunse. Mă uitam la ei și nu-mi venea să cred. Îmi spuneam, lasă, o să vadă și ei ce văd eu acum și atunci o să vorbim, o să vorbim ...

După apologia lui Kovesi de la CSM (ca urmare a cererii ministrului Tudorică de revocare), la Realitatea TV prima reclamă începe așa: ”Acumularea de ceară în urechi afectează auzul...” și continuă: ”Credeți că bețișoarele de urechi sunt suficiente ca să vă curățați urechile? Ha! Vă înșelați”

Stam strâmb, înfipt în pulpa copacului, gângurind...

Ionel Colibașu, din Ilia, Hunedoara, la RRA: un om viu.

Danemarca este singura țară din UE în care porcii sunt de două ori mai mulți decât oamenii (RRA, 2.03.2018, 6.45)

De 3 zile mă gândesc că de ce nu m-a făcut și pă mine mama Sean Connery și mă complexezez ...

Era din cei care cred că dacă-și amână bucuria cumpărării unei mașini de la 20 la 50 de ani, se va putea bucura la 50 ca la 20. Eh, ca la 20 nu, dar ca la 35 tot s-a bucurat ... Mergem și ne întoarcem, dar pe ansamblu ...

Ciclism. Paris-Nisa.(etapa 3, câțiva km înainte de final, 6 martie 2018) Plutonul trece pe lângă un zid în care văd o spărtură cu exact aceeași formă ca cea a spărturii din zidul care separa curtea școlii mele de cimitir, și pe care trebuia să-l sărim ori de câte ori mingea cădea Dincolo... un fel de V cu unul din brațe frânte. Era un zid de cărămizi, tencuit, cam 1.80, peste care se montase încă un gard de plasă de sârmă, astfel încât de câte ori dădeam mingea în cimitir trebuia să ne cățărăm pe la 3 m... până într-o zi când unul a văzut o crăpătură mai adâncă în partea de cărămidă și a început să care la șuturi în el, până a obținut acea spărtură ... se întâmpla acum 40 de ani, la cca 500 de metri de televizorul la care mă uit acum la cursa de ciclism Paris-Nisa etapa 3, aproape de final ...

Dacă moartea e calea spre adevărata viață, mai bună, mai dreaptă, mai corectă, atunci ce vor păți la Judecata de Apoi femeile care aduc copii pe această lume?

Poezie-vibrator:

În mine este un copil mort
un adolescent mort
un bărbat mort...
trupurile lor îmi apasă fiecare gest
nopțile albe pe care le petrec
pri
veghindu-i
ca și cum cu o foarfecă de bucătărie
ți s-ar reteza un sfârc

Râme în genunchi
râme îngenuncheate

Einstein: ”Forța universală este iubirea”
Dante: ”Iubirea care-nvârte soarele și celelalte stele”

Adrian Silvan Ionescu, critic de artă - Bătălia de la Alma, de Teodor Aman, recuperată de la un țăran care o folosea drept coviltir de căruță
(Octav Băncilă, Ghicitoare cu pisică, 1906)

Vând canapea uzată Putin.

Un câine maro numit Scorțișoară.

Generația de abur.

Există o altă specie la care conducătorul să fie ales în mod ”democratic”? Masculul Alfa este desemnat prin vot? Cine este mai aproape de Natură, Occidentul sau Putin?

Un rebel care are oroare de violență. Ce fel de ”destin”?

”Păstrează întrebarea în minte, dar cu blândețe, ca și cum ar fi o ființă vie...” (replică din filmul Busola de aur, 2007)

Plăcerea de a fuma pe closet. Mirosul propriului rahat, proaspăt eliminat, amestecat cu fumul de țigară...

Sterilitatea mea, poate o fi doar valul care se retrage... Sper să mai apuc să mă bucur de tsunami...

Alegerile sunt câștigate peste tot în lume de oameni din ce în ce mai mici. Dacă la început, după 1789, politicienii erau cu adevărat mari, asta se datorează respectului inerțial pe care oamenii îl aveau, de frică, față de aristocrați (pe care i-au linșat) De la iobăgie ne îndreptăm acum spre cealaltă extremă. Nerușinarea absolută a gloatei la putere. Cei pe care îi alege sunt oglinda gloatei. Indicatorul creșterii nerușinării, a îndrăznelii de a-ți arăta, ca alegător, întreaga bestialitate, pe care de frică la început o țineai sub control... Capul prietenei Mariei Teresa înfipt în suliță, plimbat pe la geamul celulei ...

De ce poporul nu a fost și nu va fi niciodată ”suveran”? Pentru că este alcătuit, în imensa, copleșitoarea majoritate, din neamuri proaste. Numiți ”suveran” o adunătură de neamuri proaste?

Dreptul copilului de a face tot ce-i trece prin cap și a nu face nimic din ce ar trebui - modernitate, progres... Îngrijorare generală față de declinul sistemului de educație

Mintea mea nu-și găsește cauciucurile de iarnă. Mintea mea funcționează doar cu cauciucuri de vară...

Bătaie cu pisici capitaliste ...

Oamenii pe care i-aș fi putut iubi dacă nu i-aș fi întâlnit pe această lume...
- mamă castratoare - lume castratoare de suflete

Această lume care-și ia birul din orice fel de sentiment pe care ai vrea să-l investești în acel om pe care îl iubești - și care astfel te secătuiește și te usucă ...

Peste tot suntem invitați să ”iubim”. De ce oare?

Viața e mișto, să mor io!

Despre bărbăția bărbaților care nu se rad sub braț.
Despre atracția femeilor pentru bărbații care nu se rad sub braț.
Despre consacrarea părului sub braț ca simbol sexual.

Din momentul în care începi să crezi că există un Dincolo, care ar fi motivele de a te implica, de a investi cel mai mic sentiment Aici? de a-ți păstra în vreun fel sau altul interesul pentru ce se întâmplă - cu tine și cu ceilalți?

Există femei care se întreabă uimite cum de există bărbați care înțeleg modul de a gândi al femeilor. De unde rezultă că acesta din urmă nu prea există ...

”Îndrăznesc, aproape, să afirm că starea de gândire este o stare împotriva Naturii și că omul care cugetă este un animal degenerat” (Rousseau citat de Andrei Cornea în Dilema, 1 03 2018, Discurs despre inegalitatea dintre oameni)

Nu reușesc să respir pe deplin decât atunci când uit că am fost născut. Mi se întâmplă ...

”Publicul” = femeie la ciclu.

Cu scrisul pe moarte călcând.

”Nici o cunoaștere nu te scutește de ratare dacă vei parcurge în neștire căile acestei lumi fără a-ți încorda simțurile interioare pentru a percepe foșnetul celeilalte” (Ioana Muntean într-un articol despre Sergiu Al. George, în Dilema Veceh, 30 noiembrie 2017)

Philadelphia - iubire de frate (gr)

Catafatism - metodă de cunoaștere a divinității prin afirmare.

O stație de tren de lângă Zidul Plângerii se va numi Donald Trump (Digi24, 27.12.2017)

Ariston? (înainte de gramofon, acasă la Ciprian Porumbescu)

”Oglinzile ar trebui să mediteze puțin înainte de a ne trimite imaginile înapoi” (Jean Cocteau)

Ce-ar fi spus Lao Tse dacă ar fi trecut prin Piața Victoriei la proteste? Toate ființele cresc, și după o repede înflorire se reîntâlnesc în Tao etc.

Mintea omenească este o limbă de cameleon
Capul mi se deschide
iar ea țâșnește către cer
și-mi aduce stele în el
fiecare fir de polen care-mi atinge fața
contează enorm în istoria omenirii
și contribuie la procesul de înțelegere logică a lumii
Pentru că niciun fir de polen nu seamănă cu altul ...

Faptul că bățul a jucat un rol destul de important în educația mea (tata mă bătea cu bățul, dar numai pentru minciună, pentru nimic altceva) este poate unul din motivele pentru care nu reușesc să înțeleg lumea în care trăiesc. O numesc incontinuu cretină, cretină, cretină, în speranța că mă voi elibera, dar nu mă eliberez deloc. Acest cuvânt e prea moale, prea slab, insuficient. Ca și ”politician” - un cuvânt care e mult prea frumos pentru subiectul semnificat.

Imposibil de trăit pe pământ, din pricina lanțurilor cerești, imposibil de urcat la cer, din pricina lanțurilor pământești (spune Kafka) Dar lanțurile astea pământești, ce sunt ele altceva decât Frică, Frică, Frică și iar Frică? Astea pământești nu sunt mai multe, e unul singur. Gros cât toate lanțurile alea cerești, împletite ...

Dacă dezamăgirea dispare, nu privi într-acolo, nu o privi cum dispare, pentru că te vei transforma într-o stană de sare (Kafka)

Un pat! Un pat republicat! Sau măcar unul monarhizat! Vă rog!

Bravo Bertrand Russell! Vino să te pupăm!

gândul robinet

”Mon manteau d'obscurité ...”
(Plaisir de France & Barbara Carlotti - Herbes Mauves)

Cifra octanică a urii, mai mare decât cifra octanică a dragostei.

L-am rugat pe poetul Anghel Geicu, care a scris pe poezie.ro: ”Am fricile mele, am fantome care mă agasează, am curve în sânge...” să le transmită sărutările mele de mâini curvelor din sângele său..

Alunecare de teren la cimitir

Lucrurile minunate pe care le pierdem încăpățânându-ne să rămânem la fel de tâmpiți ca înaintașii noștri ...

”În Capitală ninge liniștit, traficul e deja de coșmar...” (Realitatea TV, 15 ianuarie 2018, 8.30)

Șerban Utopilă

”Vacile pot dormi în picioare, dar nu visează decât culcate” (Felix Nicolau pe FB)

Merită un popor pentru care faptul că Iliescu a fost (și este) comunist rămâne o chestiune ”discutabilă”, dreptul la ”liberă exprimare”?

El e Costică - combustibil principal: șaorma cu de toate... (reclamă TV)

”Căutați-mă” îmi șopti misterios domnul Nodul Dinpapură, întinzându-mi o carte de vizită și dispărând apoi în ceața întunecoasă ...

O poetă spune pe FB că este îndeajuns să întinzi mâinile ca să prinzi soarele de pe cer. Dar dacă nu mai ai de întins decât ierile, ce te faci? am întrebat-o. Nu am primit nici un răspuns.
Dacă ”lumea nu mai e ca înainte”, ”adevăratele valori au dispărut”, etc, asta se datorează cretinismului părintesc, nu copiilor ...

Caractere mii și strâmbe făclii...

La televizor cineva îmi spune că ”La Lidl ai piept de rață congeată”. Eu?

Oameni zero cu priviri zero din suflete zero din părinți zero din familii zero

7 februarie 2018 ora 20.06 Zona Herăstrău, Lebăda. Liniște, aer curat, aproape nimeni pe stradă. Un BMW imens, negru, oprește lângă mine cu un scrâșnet scurt de cauciucuri. Pasagerul din dreapta, genul bișnițar cocalar interlop coboară geamul și un val de manele sparge liniștea serii. Observ că opriseră chiar în dreptul unui coș de gunoi. Aruncă 2-3 sticle de bere (probabil) în coș. - Dă-le și p-alea din spate zice. Le aruncă și pe-alea, ridică geamul și demarează în trombă. Apoi liniștea. Atât.

- Să vină la mine tovarășul Brație! Cum care Brație? Tovarășul Elucu Brație de la contabilitate. Acum!

Cerul cu care mă întâlnesc de fiecare dată când ies din scara blocului în care locuiesc, vrea să-mi spună, de fiecare dată, ceva. Altceva decât mi se spune la știri, la televizor, la bucătărie etc. Iar eu, de fiecare dată, nu-l las să vorbească. Îmi spun, de fiecare dată, că ”mi s-a părut”...

... căci între nevoia de a-ți da cu puțină apă pe ochi și nevoia de a-ți desface cutia craniană, ca pe o cutie de conserve, a scoate de acolo creierul și apoi a-l clăti îndelung sub un jet zdravăn de apă rece ca gheața, e totuși o diferență, nu?

În ianuarie îmbulzeală la poștă pentru plata unor taxe care pot fi plătite până la sfârșitul anului. Mecanismul de autoretezare a orizontului ...

A-i citi pe contemporani e ca și cum ai mirosi ciorapii unui om viu. Dar a-i citi pe cei vechi e ca și cum ai studia textura țesăturii ciorapilor uscați de pe picioarele mumiilor ...

Oameni în fața cărora simți nevoia de a muri.

(vom înțelege) ”ușor, ușor, dar cu mult sânge” (Radu Sergiu Ruba)

Carlos: Aujourdhui je travaille au bourreau...

Duminică, 18 februarie 2018, ora 12.55 La postul național de radio se transmite melodia ”Țara te vrea prost” (Sarmalele Reci).

2015: Anul în care Valentine s day a căzut în Sâmbăta morților. (Cristi Dimitriu)

”Zeci de mămici cu burticile la guriță au participat la un protest în fața Guvernului ” (Realitatea TV)

”Te înțeleg, să urmărești zilnic știrile, comentariile pe FB, e ca și cum ai lucra într-o morgă” (Andra)

Nu văd cum cineva ar putea înțelege viitorul Europei fără să ia în considerare punctul de inflexiune al patinatoarei care execută un triplu Tulup în momentul desprinderii de gheață ...

Peste tot repulsie față de calea de mijloc - inspiră nesiguranță, instabilitate, e ca mersul pe sârmă. (Dar nu e așa. Doar pare așa, celor care nu o încearcă, de teamă...) Extremele inspiră siguranță, pământul de sub picioare etc. Extrema: siguranța prostului.

Rică nu putea să zică râu, rățușcă, reforma educației (Petra Dobruska) - pronunță ”Maria rușine”, în loc de ”Marea rușine”.

Asociația pentru Combaterea Gândirii cu Ovarele și cu Coaiele (ACGOC)
Asociația pentru Interzicerea Gândirii cu Ovarele și cu Coaiele (AIGOC)

”Eu n-am habar dacă Istoria are vreun sens sau nu. Mă bate gândul că nu are... dar poate că are...” (Lucian Boia, interviu de Andrei Manolescu, DV 8 februarie 2018)

Flatulențele intelectuale ale lui Freud și fascinația pe care o exercită asupra nasurilor ”rafinate” ...

Inadecvare, inadecvare, inadecvare
Inadecvare, nu te-am dorit ...

”Charles Mingus își bătea uneori chiar și publicul...” Andrei Vornicu, DV 15 februarie 2018 (Caravaggio bandit, criminal)

Fiecare om este o rană deschisă. O picătură de sânge cu consistența mercurului. Poate picături rezultate din rănirea unei Entități superioare, de neconceput ...

februarie 2018 Conform dispozițiilor versului x alineatul y din strofa z (primăvară-n păr și miros de măr) mi-am pus basca, mi-am tras șoșonii, mi-am pus cojocu și m-am dus în piață la Obor să miros un măr. În piață am găsit un singur măr. L-am mirosit, dar mărul nu mirosea a nimic... Aș dori să fiu secerat, dacă se poate. Mulțumesc.

Cum pe mine mama m-a (pe mine mă) făcut poiet (pe d-asupra și fără poiezii), ceea ce caut eu bag sama că nu se prea află pe lumea aiasta, pe care stau io acuma (ca și tine), pe care stau ca și cum aș sta la coadă la pașapoarte ... o coadă care nu se mai termină, mereu se bagă cineva în față... mereu

Pe lumea asta mă simt ca și cum aș sta la o coadă la pașapoarte, la care mereu cineva se bagă în față ...

La scara rulantă de la metrou Piața Victoriei (transfer tronsonul I catre II si viceversa) ezistă Politețe, domnilor. Po-li-te-țe.

Căutăm soluții la problemele lumii contemporane, citindu-i, analizându-i, studiindu-i, frecventându-i, mai ales pe contemporani, adică pe cei la fel de infectați ca și noi ... Puritatea celor vechi ne pute. Ne jignește nasurile fine, rafinate, bine pudrate.

Jurnalistul Gigi 24 în misiune ...
Telespectatorul Gigi 24 urmărește ...

Mă feresc să fac orice m-ar putea lega definitiv de această lume... de aceea, privit din afară, s-ar părea că stagnez. Dar nu stagnez. Fermentez! Asta e principala mea activitatea: fermentarea.

Invazia creierelor maro.

Nu e nevoie de știri pozitive obligatorii. Obligatoriu ar fi ca după fiecare buletin de știri să ni se reamintească faptul că undeva, în vreun vârf de munte, vreun pârâu continuă să susure, la fel ca în copilărie ...



.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!