dedesubt hârtia murise
giulgiu de cuvinte preacurvind învelea putregaiul alb
preotul scrib își învelise măselele cu licoare de foc
cerneala aceea ce scrie în sânge galop
oricum acesta e născut decedat
în grai de neființă, cu esența în plop
strigând
sub ploaia cu îngeri, cu liniște strop...

dedesubt hârtia murise
ci chipul ei alb e verde de vise
ca o primăvară ori poate ca la o spaimă
dedesubt hârtia avea un cavou
strămoșesc și cu faimă;
când preotul scrib beția-și îngaimă
e moartă hârtia sub nașteri de ou...

hârtia murise pe sub neruine...
tu, scrib al sihăstriei tale
călugărind a șoaptelor vestale,
un ceas de veghe vine...!

un dumnezeu proptind putreziciuni
acolo unde alb se descompune
acolo patru sunt dimensiuni,
ambrozii în divine leziuni;
hârtia-i moartă, slova mă răpune...