agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 979 .



Un personaj. Un autor. Un destin: Sonia
personals [ ]
Sonia cu accent grav şi hiat

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Danaia ]

2019-05-31  | [This text should be read in romana]    | 



Dumnezeul dintr-un hiat



Chiar dacă nu aș empatiza cu autorul, aş putea, totuși, scrie câte ceva despre textele lui… [Dar nu despre a putea este vorba aici! Nici despre câte ceva!] Rezultatul ar fi, foarte probabil, o linie dreaptă fără suişuri şi coborâşuri, din care a simţi este exclus suveran. Aș face-o, altfel spus, aşa cum ar face-o un om mort către un alt om mort, căruia i-ar păstra, la o adică, amintirile frumoase, căci… despre morți… doar de bine, nu ?!

Daniela-Luminița Teleoacă este unul dintre autorii contemporani pe care, personal, îl apreciez foarte mult. Ea a aflat cuvintele şi a facut din ele o casă, o fereastră, un prag, chiar un trup pe care să-l iubească atunci când nimeni nu se uită. Din păcate pentru ea (sau cum?!) toţi se uită. Și, chiar de nu s-ar uita, ea tot rămâne fără aer; veșnic înfometată, aleargă să găsească spațiul-timp căruia să îi dea viaţă, doar astfel având garanția că ea însăși există: „intrată în alura mea personală/ în interioare cu deschidere amplă/ această parfumerie naturală/ cu vitrine și cristal/ ochii mei potrivindu-și adâncimea/ în tentativele cosmice ale mării/ doar în aceste felii proaspete de pepene roșu/ în boabe de struguri și brioșe cu frișcă/ (in)eficient estival (vol. Dumnezeu face Dragoste).
Volumul de faţă include un număr de 48 de capitole, numerotate ca atare. În carte găsim însă şi câteva mici texte, neconsiderate în numărătoarea propriu-zisă a cărţii şi în care ne întâmpină o serie de meditaţii generale asupra unor teme, precum: sentimentul nefiinţei, construirea omului după modelul universului mereu înfometat; autosugestia şi conştientizarea importanţei visului / speranţei; opţiunea în favoarea.. deziluziei, valorizată drept ieşire din iluzie (v. Ierarhii, ieşirea în junglă, sentimente...; Cu toată convingerea; Prefixate cu dez-; Octombrie. Altfel; Despre anomalie).
Deşi parcurgerea cărţii permite urmărirea unei cronologii obiective a evenimentelor, relevante în fapt pentru un destin, totuşi succesiunea temporală este esenţialmente una subiectivă, aceasta fiind organizată în conformitate cu un ritm interior. Aşa se şi explică, printre altele, de ce, măcar uneori, prezentul îşi face loc cu dezinvoltură în derularea „istorică” a evenimentelor, acel hic et nunc dislocând, mai mult sau mai puţin intruziv, trecutul (v., în acest sens, capit. 22, Ziua Crucii sau capit. 26, Şi,... Domnule,... sunteţi şi dvs.... căsătorit?).
Cadrul temporal obiectiv al desfăşurării evenimentelor are drept punct iniţial ziua aceea „de 13, într-un oarecare august, când strugurii se hotărâseră să se coacă” şi când „un copil neastâmpărat încă exista între” (capit. 1, O posibilă primă zi). Celălalt capăt este fixat de postura matură a copilului, şi anume aceea a Soniei care se îndârjeşte să meargă, ba chiar să zboare, asumându-şi lecţia de viaţă, în fapt o lecţie de supravieţuire, a pământului prăbuşit peste cer (capit. 48, Semne).
O serie de fragmente sunt puternic marcate dramatic, acestea putând fi valorizate ca veritabile scene / acte dramatice. Este o modalitate scripturală care pare a sugera o anume luptă personalizată cu timpul, dar şi o intenţie / înclinaţie aparte către redarea cât mai percutantă a anumitor episoade (cf., de ex., capit. 33, Despre dragoste şi alte inconveniente (II); capit. 37, Un streptococ, un doctor în -escu, mai multe of-uri à la Eva; capit 40, „Cum să crezi în ‘ceva’ ce n-ai văzut niciodată?! sau Despre arta monologului”).
O anume prospeţime stilistică îşi face adesea simţită prezenţa: „Un fotograf de modă veche vă va face poze color... numai 5 la număr... să nu se piardă farmecul, să nu se dilueze identitatea! Ca-ntr-un tablou al altei ere, nu-şi va reţine emoţia rudimentară, aproape primitivă; va striga în gura mare: Cele mai frumoase poze! Cele mai...! Şi toată lumea îl va crede. Vor fi postúrile voastre definitorii: în loc de 2 oameni se va vedea o inimă. Pe plaja cu nume de regină [Cleopatra], o sonie se va regăsi. Deopotrivă puternică şi femeie: Sò-ni-a!!! „ (43, Carouri).
Reţine atenţia arta portretului; astfel „rămân”: portretul Bunicii General, al Mamei, al Tatei, al Profesoarei şi, de fapt, al multor altora care au jucat fie şi un minim rol într-un episod afectiv.
De remarcat şi valenţele comice deosebite; caracterizarea fizică este coroborată constant cu descrierea amănunţită, aproape naturalistă, a comportamentului gestual şi a limbajului (textul oferă inclusiv o serie de mostre convingătoare de grai muntenesc). Ar fi de relevat în acest sens portretul Victoriţei (cf. capit. 34, Murături în stil muntenesc şi doctorat ca la carte: „Jos, în spaţiul caznei propriu-zise, în plină iarnă, la –10 grade, baba se vârâse sub vestonul comandantului de oşti. Şi nu se-ndura să mai iasă. Dădea instrucţiuni ferme cu bătătorul de covoare: la stânga!, la dreapta!, mai înspre colţ!, cu respiraţia înjumătăţită!, mai ales cu privirea în pământ!, aşa cum se cădea unor mucoase în faţa veteranei) sau cel al taximetristului (v. capit 40, „Cum să crezi în ‘ceva’ ce n-ai văzut niciodată?!” sau Despre arta monologului”).


SONIA este un personaj deosebit de complex. Ea este, prin excelenţă, o introspectivă. Înclinaţia spre meditaţie este reflectată de o multitudine excepţională de teme, abordate prin raportare la propria feminitate (v., în acest sens, degradarea şi măreţia condiţiei umane, fragilitatea omului care l-a exilat pe Dumnezeu; mântuirea; relativitatea; trădarea şi paradoxul; vanitatea şi smerenia; hybris-ul; incompatibilităţile de diverse naturi; adaptarea; necesitatea dramei / suferinţei; deus ex machina; timpul; viaţa ca temă; carpe diem-ul; realul şi verosimilul; moartea ş.a.). Realitatea este disecată frecvent conform unui principiu al oglinzilor, unul şi acelaşi aspect fiind aprofundat dintr-o multitudine de unghiuri pentru a accede la adevărul cel mai puţin mincinos. Pentru ea, realitatea de dincolo de văl este unica importantă, unica val(id)abilă: „Atunci, monotonia degenerează în plictis suveran, iar Sonia nu este genul care să se complacă în simulacre existenţiale. Într-un fel, ea este responsabilă de scoaterea în faţă a contradicţiilor, a incompatibilităţilor, a inadvertenţelor” (capit. 24, Despre o „scăpare” nevinovată şi sentimentul roller coaster). Acest act aproape inchizitorial o vizează adesea şi pe ea, ea însăşi suspectându-se de o aparenţă sau alta: „Dacă avea emoţii? Mai degrabă era nerăbdătoare, mai exact curioasă. Să vadă în ce măsură descrierea făcută de cineva se potriveşte cu existenţa în carne şi oase a unei persoane. Cât reuşise autorul descrierii să surprindă din identitatea cuiva, cât de mult percepţia (subiectivă) a acelui receptor se suprapunea cu realitatea obiectivă? Dar cu realitatea ei, a Soniei?” (capit. 44, Experientia docet!).
O altă preocupare esenţială a Soniei este cea legată de trădare, după toate probabilităţile, problema numărul unu a umanităţii şi care trebuie să fi constituit o provocare majoră în primul rând pentru Dumnezeul creştin, atunci când Acesta a conceput scenariul răstignirii, incluzându-l pe Iuda ca element sine qua non în actul mântuirii. Teama ei de iubire nu este nicidecum teama unei fiinţe fricoase, ci, dimpotrivă, reflectă atitudinea unei făpturi temerare, care nu se dă în lături să-şi ucidă o iubire şi, implicit, o parte importantă din ea atunci când are certitudinea că această iubire nu reprezintă decât o altă capcană a neantului, a pierderii-de-sine. Modul de derulare a evenimentelor pare a susţine din plin convingerea că iubirea nu a fost în niciun caz lăsată omului pentru a constitui prilej de alunecare în prăpastie, ci doar o cale de cunoaştere, aceasta în condiţiile în care, dintr-un motiv sau altul, ea nu a putut culmina în Povestea vieţii cuiva: „Asta pentru că, din dragoste fie faci Povestea vieţii tale, fie sursă redutabilă de inspiraţie şi de cunoaştere sau şi una şi alta, în niciun caz izvorul nenorocirilor proprii. Suferinţa îşi are, desigur, locul ei aparte în viaţa omului, dar locul ăsta nu este chiar aşa... oriunde!” (capit. 33, Despre dragoste şi alte inconveniente (II)).
Însăşi descrierea reprezintă un alt pretext pentru meditaţie şi onirism: „În închipuirile ei – cu rădăcini ancestrale – apărea mereu Drumul. Cu praf şi mărăcini. Cu şopârle smaraldice şi firicele de sânge discret amprentând mersul de stepă în plină vară. Cu hibiscuşi mov răsărind la margine. La răscruce. Acolo unde o vietate poate să se adape. Drumul cu smochini aliniaţi geometric sau risipiţi estetic, asumându-şi nerodnicia, trezindu-l pe om din alteritate” (capit. 43, Carouri).
(Auto)ironia îi este aproape constitutivă Soniei: „Nu este exclus ca neatenţia – mai exact spus, temperamentul distrat al unui artist medieval-renascentist, altfel de bună-credinţă – s-o fi scăpat pe Sonia în agonia acestei postmodernităţi sucite, bipolare, aproape schizoide, iluzorie până la fantomatic în inconsistenţa ei agresiv-ridicolă.” (capit. 24, Despre o „scăpare” nevinovată şi sentimentul roller coaster).
Sonia este o fiinţă solară şi carteziană, care însă, pentru novice, poate trece drept o femeie rece şi egoistă. Nimic mai fals! Sonia iubește. Cu apocalipse și cu geneze. Cu sentimentul inutilității aceleia nobile. Cu hohote de plâns și cu răbufniri de zâmbet. Când caligrafic, când ilizibil. Afectivitatea livrescă aruncă punți în ontologicul imediat. Mercuriană înrăită, cedează Sentimentului, nevoii vitale de Iubire. În ultimă instanță, Ei chiar pot învăța să fie „parteneri cu drepturi egale”, gata oricând să abdice în acea „moliciune caldă”, necontrafăcută a Sensului în duet: „Când tu dormi. Habar nu ai. Subconştientul tău dispune de resurse nebănuite în a asigura perenitatea acelei voinţe oarbe de a fi. [Sau poate Creatorul vrea cu orice preţ să-şi păstreze zidirea vie?! Să-i insufle bucuria, continuitatea, neabandonul... prin inducerea subtilă a sensului vieţii...] Te strâmbi. Te întorci când pe stânga, când pe dreapta. Zâmbeşti. Râzi în hohote. Ţipi. Plângi cu sânge. Pe o pagină foarte albă exersezi caligrafia lui E. Te eliberezi. Simţi moliciunea caldă a tovarăşului de pat, partener cu drepturi egale într-ale apocalipselor, într-ale cosmosului” (capit. 43, Carouri).
Teama de neiubire poate naşte monştri și, totuși, Sonia caută necontenit să(-și) corecteze imperfecţiunile! Minima trădare îmbolnăvește cosmic. Pervertește. Sacrifică, fără drept de apel, punctul acela infim de Divinitate lăsat în om de Dumnezeu. În această angoasă existențială, Sonia vie – cu bune și rele – conștientizează și acceptă, măcar uneori, măcar parțial, datul, căci, poate, doar moartea are atributul perfecțiunii: „Şi Sonia ar urla: M-am întâlnit cu tine ca să mă răzbun pe SAD! Să mă răzbun?! De ce să mă...?! Pentru că nu e(ra)... perfect!... Îîîîîîî....?! Ceee?!Cuuuum?!” (capit. 44, Experientia docet!) ... se va mira şi ea,... abia atunci!

La rândul meu, şi eu am fost mirat, mai exact plăcut surprins (… și onorat) când autoarea m-a rugat să scriu câteva cuvinte,… pagini [!!!] despre cartea ei. Timpul a trecut şi am realizat că nu mai comisesem niciodată un astfel de act ! M-am întrebat: Până la urmă, cine sunt, de fapt, eu?! Foarte probabil, nimeni altcineva decât unul căruia îi place cum scrie, un aproape cu temeri şi frământări similare, poate cu aceleaşi morţi, respirări-sufocări, iar ăsta – cred ! – este un motiv bun pentru alegerea făcută şi îi mulţumesc!

Fără îndoială că viitorul Danielei Teleoacă va fi unul frumos într-ale cuvintelor-sentimente, negreşit şi (im)perfect, aş spune, aşa cum îi stă bine: „Ca pe o ruşine acoperi cuvântul. Realitatea lui. Pe muntele lui Venus D-ul transpiră halucinant. Sudoarea urcă precum o colonie de furnici pe braţele tale. Îţi înlănţuie respiraţia. Le simţi arsura pe coloană, în măduvă, în tine!” (Prefixate cu dez-).
Și cum ai putea rata asta :
„Iei un dicţionar. Nu. Iei 2. Mai multe. Toate dicţionarele pe care le ai sau nu la îndemână. Deschizi. La întâmplare. Pui degetul. Pe un cuvânt-titlu. Deschizi. Ochii. Pe sfert. Pe jumătate. Cu totul! Te trezeşti. În faţa lui DEZiluzie...pasărea de foc te-a răpit. Te-ai înălţat, te-ai înălţat. Ai căzut! Până la ultima dâră de luciditate. Pentru alţii erau grijile. Războaiele şi păcile îndelung programate. Nestatorniciile...Şi monologurile. Şi ce dacă mâine trebuia să?! Şi ce dacă mai erau şi alţii care...?! Nuuuu, singurătatea n-a existat niciodată! Nici durerea! Nici despărţirile! Nici trădările! Nici moartea! Unde era... Golul?! Fusese vreodată?! Inconştienţa îşi proclamă constituţiile. De faţă cu tine. Şi taci! Iei un dicţionar... iei 2... iei... Deschizi arbitrar. Nu acoperi niciun cuvânt. Vezi DEZiluzia”... (Prefixate cu dez-).

Nu! Nu poţi rata! N-ai cum!

Iată şi poezia! Iat-o pe Sonia liberă să se desprindă de orice, dar nu de Starea Cuvântului, de ceea ce poate muri şi trăi în el, fără nicio legatură cu sinele ei. Desigur, ar putea muri şi nici că i-ar păsa. Aici prioritate au cuvintele-stare! Mai exact, acea stare cu punct şi virgulă, cu două puncte, puncte-puncte, cu virgulă şi paranteze, cu tot ce se poate trăi înăuntru şi nu în afară. Nu doar semne de punctuaţie, ci inclusiv o serie de semne iconice şi simboluri grafice, chiar şi emoticoane, într-o abordare originală desinenţele de plural sau articolul enclitic ajungând să se ataşeze nu la o rădăcină lexicală, ci, de pildă, la o... figură geometrică, de pildă la un triunghi isoscel / echilateral cu vârful în jos / sus: „… atunci când nu mai poate răspunde exteriorului [iar ea trebuie să fie în continuare!], Sonia îşi aranjează gândurile sub forma unor ♫, le permite cearcănelor să-i acapareze poetic ☼. Are o ♥ crestată în trei, ca o ♣. Vechea obsesie a ▲-lor echilaterale. O doare când trebuie să-şi audă din nou glasul răsunând într-un ◊ perfect vid. Tace. Eul se destramă, devine asemenea unui ▓, la care ceilalţi se zgâiesc. Nu pricep mai nimic. Face sforţări uriaşe. Se ridică. Întoarce ▼-ul cu vârful în sus: ▲, adică aşa cum este firesc. Din beznă, se iveşte un fel de ☻. Cristalul vocii umple ◊-ul → ♦. Pentru că nu s-a sfiit să creadă. Inima este din nou: ♥!!!” (capit. 22, Ziua Crucii). Sunt aspecte care sugerează o disponibilitate asumată şi cultivată ca atare a ludicului, trădând în acelaşi timp temperamentul prin excelenţă expresionist al Soniei.

Sonia este toată o poezie în care aflăm, de fapt, despre toate Soniile pe lângă care am trecut nepăsători, ignorând astfel toate Soniile din noi, într-un demers denotativ vs. conotativ sau denotativ și conotativ în același timp.
În ultimă instanţă, Sonia este o estetă desăvârşită, o altă mare naivă crezând în puterea salvatoare a frumuseţii: „... frumuseţea exterioară nu există prin ea însăşi, ci reflectă îndeaproape caligrafia lăuntrică, echilibrul atât de necesar pentru a risca să scrii despre opusul său fără minimul risc de a te prăbuşi într-un virtual negativ pe care ai avut doar intenţia de a-l descrie. Foarte probabil, frumuseţea aceasta implică o anume imunizare la ravagiile clipei, imunizare venită din conştientizarea superioară a adevăratelor ierarhii” (capit. 24, Despre o „scăpare” nevinovată şi sentimentul roller coaster). În fapt, Sonia nu este doar un personaj cu o istorie personal(izat)ă, ea identificându-se cu vocea auctorială, aşa cum reiese din capitolul final al cărţii: „În sfârşit, Sò-ni-a-Eu, accentuală şi hiatată, locuind un Nume. Unul deloc întâmplător. Deloc uşor de purtat” (Fonetică şi ontologie).
În această discontinuitate fonetico-fonologică, instaurată sub presiunea Realiei, oricând însă Dumnezeu se poate aşeza între două vocale, zădărând intențiile destituitoare ale unui destin.




Daniela Teleoacă,
Victor Marinescu
București
30 mai 2019

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!