agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2020-03-09 | [This text should be read in romana] |
Acum, 7 martie 2020, voi nota din nou câteva concluzii despre â€politicăâ€, mai bine zis despre percepÈ›ia oamenilor simpli asupra politicii, fiindcă politica are de-a face cu oamenii mulÈ›i È™i proÈ™ti, după cum bine È™tie toată lumea È™i eu notez încă o dată câteva concluzii, fiindcă am fost È™i sunt agresată de oameni, în general de mulÈ›imea flămândă de minciuni, lucru care era foarte clar când locuiam în capitală, dar e È™i acum È™i a fost de-a lungul vieÈ›ii, fiind eu 35 de ani È™i jumătate aproape complet singură È™i săracă, de la început cu forÈ›a, nu prin sau datorită unor defecte ale mele. Am avut È™i mai am încă destule dovezi că am fost mereu agresată, inclusiv de vecini de bloc È™i că există pericole de moarte reale, nu imaginate doar de mine, aÈ™a cum cred proÈ™tii, fiindcă li se spun minciuni că eu aÈ™ fi fost nebună.
Am povestit că în 1989 o colegă de liceu, O, nepoata unui cunoscut istoric, m-a vizitat o singură dată (una dintre excepÈ›iile din prima parte a vieÈ›ii mele de închisoare, în blocul unu) È™i mi-a adus în dar â€Scrieri moral-politice†de Kant, ceea ce, întâmplător, se potrivea cu felul meu de a fi ca aplecare intelectuală către filozofie, dar mai era È™i o relaÈ›ie între mine È™i scriitura lui Kant È™i filozofia iluministă. La examenul ulterior de admitere la facultate am avut de scris despre Kant. Toată lumea È™tie că oamenii inteligenÈ›i, mai ales cei de tipul meu, nu au nicio legătură cu politica È™i rar sunt analiÈ™ti în planul abstract teoretic, strict filozofic, dar niciodată legat de evenimente particulare într-o anumită etapă istorică. Această îndeletnicire e rezervată celor care au anumite înclinaÈ›ii pe care nu le mai numesc acum, pe care eu nu le-am avut. Fiind un om respectuos È™i inteligent, era exclus ca eu să vreau să distrug poveÈ™tile È™i minciunile politice create de diverÈ™i intelectuali în scopul organizării sociale a doiverse grupuri de oameni, care nu pot discuta zilnic numai bârfe de cartier sau despre showbiz sau despre meciuri de fotbal. Ceea ce vreau să adaug este că mi se pare de bun simÈ› ideea că până È™i studiile de politologie sau management în general fac parte din categoria acelor studii facile, în care concluziile teoretice valide sunt extrem de uÈ™or de conceput È™i exprimat. ÃŽn plus, toată lumea È™tie că oamenii cum am fost eu – ceea ce am fost real, în ciuda minciunilor despre mine – sunt mereu oameni plini de bun-simÈ›, tact, discreÈ›ie, decență, respect pentru iluziile È™i prejudecățile oamenilor de rând, cei È™i cele care alcătuiesc fundalul politicii de buzunar, adică al lumii mass-media, al opiniei publice sau spiritului general al timpului. Niciodată cei ca mine nu intră în politică È™i nu comentează aÈ™a ceva È™i, în mod sincer È™i firesc, nu contrazic niciodată pe cei cărora mintea le fuge pe această cale. AÈ™a am fost mereu. AÈ™a e normal È™i decent, raÈ›ional È™i nobil, nu e ceva de condamnat, acesta e cursul firesc al celor inteligenÈ›i. Sunt totuÈ™i de acord că e bine ca orice cetățean să se intereseze de bunul mers al treburilor obÈ™teÈ™ti, inclusiv femeile, care au în istorie experiență È™i drepturi politice limitate È™i recente. Dar eu am fost un om condamnat nedrept la moarte È™i tortură È™i am avut statutul clar de nebună, adică o sclavă, nu doar femeie, care nu avea cu cine schimba două-trei vorbe, o categorie de cetățeni care formal au doar dreptul de a vota în mod ironic, neavându-le explicit pe toate celelalte. Pirn urmare eu nu m-am interesat de È™tiri È™i într-o vreme nici nu am avut bani de televizor, dar oricum nu aÈ™ fi urmărit astfel de â€emisiuniâ€. Adică emitere de talk-show-uri sau alte analize È™i concluzii despre recente evenimente politice de către placida maÈ™inărie socială. Nici la vot nu am fost decât de 2-3 ori toată viaÈ›a, fiindcă nu aveam legături cu alÈ›i oameni, nu fiindcă dispreÈ›uiam proÈ™tii. Ceea ce susÈ›in eu e că omul normal, dar inteligent, nu se amestecă în mod natural cu oamenii de rând, cu vulgul sau prostimea, cum mai sunt numiÈ›i oamenii È™i azi È™i real nici nu au ocazia să facă aceasta, adesea. De fapt, aÈ™a È™i este bine È™i de dorit, nu fiindcă oamenii de rând sunt mocofani sau că miros urât (eu fiind în acest caz cea pauperă), ci fiindcă e vorba de lucruri periculoase È™i e total inutil să fii curios să înÈ›elegi pe viu psihologia mulÈ›imilor. ÃŽnÈ›elegerea acestor lucruri se produce firesc în mod teoretic, odată cu maturizarea individului. AÈ™a am fost È™i eu È™i amestecul meu în viaÈ›a proÈ™tilor s-a petrecut numai o dată în viață – singura dată când am cedat impulsului curiozității, dar fără să È›in partea cuiva È™i fără să contrazic pe nimeni, respectiv la revoluÈ›ia din 1989. Continui azi în această postare, deci cu mai multe întreruperi, seria concluziilor mele legate de politică - o parte, fiindcă adesea unii proÈ™ti credeau că eu trebuie să mor pentru minciunile politice ale unor idioÈ›i, minciuni despre care eu nu È™tiu nimic. Sau că istoria a fost rescrisă etc. Voi reveni la această idee. Ce importanță are cum a fost scrisă sau rescrisă istoria? Oricând putem muri È™i astfel o uităm È™i oricând se poate È™terge sau chiar schimba. Cu ochii mei am văzut, de-a lungul anilor, că schimbarea sau minciunile din istoria scrisă se produc nu doar la revoluÈ›ii sau alte schimbări majore, ci È™i de-a lungul timpului, lent, în orice fel de regim politic. AÈ™a am văzut că minÈ›eau în wikipedia legat de revoluÈ›ie, unele lucruri clar nu fuseseră aÈ™a, fiindcă eu fusesem martor ocular (tata a fost ulterior obsedat de cuvântul â€ocularâ€, pe care îl repeta) în piaÈ›a numită a RevoluÈ›iei, dar eu nu am avut nicio legătură cu revoluÈ›ia. Doar am scandat ce scandau acele femei, că peste noapte înspre 23 decembrie, au rămas mai mult femei acolo. Apoi, încet-încet, au mai modificat istoria din wikipedia È™i din manuale È™colare în continuare. Dacă întrebi un om simplu ce înÈ›elege prin politică în mod serios, fără dicÈ›ionar, el nu va È™ti ce să spună, sau va spune ceva legat de bani È™i putere, în mod confuz. Dar ce putere, veÈ›i întreba? Ce e aceea putere, în ce constă din punct de vedere fizic, material, fiindcă nu este doar spirit sau informaÈ›ie? Aici răspunsul e mai dificil. Mi se spune că tinerii sunt atraÈ™i È™i păcăliÈ›i de mirajul ideologiilor despre care numai filozofii È™i oamenii de cultură È™tiu ce sunt - adică ideo-logii. Florian PittiÈ™ avea un cântec chiar despre asta – â€fiindcă banii È™i puterea sunt pericole morale/ciclul vieÈ›ii ne-a impus salturi mortaleâ€, care venea la È›anc pe viaÈ›a mea de om sărac, înainte ca eu să fac acel salt de la etajul trei, din motive în întregime departe de bani sau sex sau politică. Când am mers la revoluÈ›ie aveam 18 ani încă, aproape 19, ceea ce a fost descris în cântecul celebru despre războiul din Vietnam. â€In Vietnam he was 19â€. Mai trebuie amintite, printre numeroasele cântece È™i produse culturale pacifiste cu care am crescut, cântecele formaÈ›iei Beatles, în special Revolution – unde ei se desolidarizau de aberaÈ›ia ideii de distrugere necesară pentru scopuri nobile, dar È™i ideea lui Lennon din Imagine – â€nothing to kill or to die forâ€, adică nu există sau să nu existe în sens utopic, nimic pentru care omul să se zbată să omoare pe alt om sau să se sacrifice pe sine. Dumnezeu È™tie că avea dreptate, aÈ™a ar fi normal. ToÈ›i cred altceva, dar Lennon avea dreptate. Și totuÈ™i ei spun că unii cred că trebuie să fiu omorâtă pentru scopuri politice sau pentru faptul că politicienii au minÈ›it despre mine. (? Cei care susÈ›in aceste idei groteÈ™ti intră în mod â€telepatic†peste mintea mea). Voi afirma prima oară în acest text È™i voi dezvolta ulterior, că È™i individul trebuie să conteze, mai ales când e vorba de un om evident de valoare, cum am fost eu, chiar dacă femeie – în faÈ›a unui detaliu minuscul că istoria a fost scrisă greÈ™it sau invers față de realitate, detaliu de fapt fără importanță, care nu atacă pe nimeni, fiindcă adevărul necesar îl poartă omul cu sine în memorie atât cât poate – ce rost are să învinovățeaască niÈ™te cărÈ›i? Fiind adevărul curat în suflet È™i gând, contează cum eÈ™ti ca individ, ce munceÈ™ti sau ce creezi intelectual, cum eÈ™ti față de alÈ›i oameni ca personalitate È™i valoare intelectuală, ca bine moral È™i de caracter. Și eu am fost perfecÈ›iunea, susÈ›in eu. Ei susÈ›in că vor să mor pentru că am scris adevărul despre ce mi s-a întâmplat mie la RevoluÈ›ie È™i de fapt am fost torturată monstruos È™i obligată prin tortură să spun adevărul, că altfel nu spuneam. Istoria e scrisă de istorici - asta e treaba lor, nu a mea sau a dvs., dacă nu sunteÈ›i istorici. Pe lângă bunicul colegei mele O, È™i tatăl colegei I era istoric È™i mama ei la fel È™i astfel eu am fost numită în jargon psihiatric pacientă cu istoric, adică voiau să spună că în aparență cu trecut psihiatric grav. Cei pe care îi deranjează minciunile politice sau din istorie sunt, în general, oameni proÈ™ti sau oameni care vor să se folosească de niÈ™te minciuni nevinovate de fapt – fiindcă nu istoria face răul – pentru a crea scandaluri È™i a avea ascendent aÈ™a-zis politic dar de fapt social mai correct spus, față de alt proÈ™ti, pentru a crea astfel altă politică de buzunar, cum am numit-o eu. Deoarece biserica globală a omenirii e sau fusese viaÈ›a politică, este îndoielnic dacă în acest moment civilizaÈ›ia se poate dispensa de angrenajul politic ca de un apendice dăunător sau inutil. Și cine sunt oamenii care cred că eu am minÈ›it legat de revoluÈ›ie È™i ceilalÈ›i din generaÈ›ia mea sau mai bătrâni nu au minÈ›it, inclusiv cei care au scris istoria? Nu pot fi decât copiii È™i tinerii care au fost minÈ›iÈ›i printr-o rupere a punÈ›ii de legătură cu cei care È™tiau adevărul, dar mai ales excepÈ›ia o alcătuiesc copiii È™i tinerii care nu â€aud†nimic, adică nu percep gândurile altora, cum am fost È™i eu până în 2005. Deci o minoritate, o minoritate de care proÈ™tii care aud È™i È™tiu totul își bat joc. CeilalÈ›i È™tiu tot ce pot È™ti, inclusiv despre politică. Au intrat mai demult oameni care au spus că pe oameni îi deranja faptul că am scris adevărul despre revoluÈ›ie sau despre pregătirea ei din 84 când am venit eu în oraÈ™ – deÈ™i am scris public abia din 2012 È™i ei cred că eu de aceea sunt omorâtă, când, în realitate, ei ar fi continuat otrava È™i restul torturii È™i respingerea totală, cum era È™i înainte de moartea tatei È™i chiar înainte de revoluÈ›ie în viaÈ›a mea. ÃŽn realitate am fost complet singură, izolată cu forÈ›a din 1984, deci nimeni nu putea fi tulburat sau deranjat de faptul că eu povesteam adevărul. Spuneam că aveam aproape 19 ani la revoluÈ›ie È™i nu sunt de vină că am mers acolo, pentru a vedea cu ochii mei ce se întâmplă. ÃŽn realitate am fost înhățată de o gloată care se formase aparent ad-hoc la piaÈ›a Iancului, aproape de fosta locuință a colegei È™i prieteneni mele din liceu, I (ulterior È™i familia ei s-a mutat). I venise cu o seară înainte, pe 21 decembrie 1989, fără să o chem, la mine È™i îmi povestise surescitată ce se întâmpla în piaÈ›a Universității. Atunci am deschis radioul Europa liberă È™i am auzit È™i eu. Fenomenele revoluÈ›iei din 1989 fuseseră pregătite de o serie de schimbări politice în întreaga lume europeană, despre care eu nu È™tiam absolut nimic, dar mai ales în aÈ™a-zisul bloc sovietic – că È™i eu stăteam la â€bloc†oricum – È™i eu aveam să aflu acest lucru nu atunci, ci la mult timp după revoluÈ›ie, deci nu È™tiam nimic È™i nu puteam înÈ›elege nimic. In plus, eram un om singur, în afara relaÈ›iei instabile cu colega I È™i eram un om tare chinuit de părinÈ›i, care mă băteau la sânge cu adevărat È™i făceau scandaluri enorme, fără motiv. Abia după mulÈ›i ani m-am gândit că ei îmi făceau mult rău cu pretextul că mă îndrăgostisem de un profesor care de fapt el mă sedusese, fără ca eu să greÈ™esc ceva, deÈ™i în realitate aÈ™a erau părinÈ›ii mei dinainte de momentul acela în viaÈ›a mea È™i normal că nu le spusesem nimic despre acea â€iubire†idioată a mea. Da, Lennon avea dreptate, È™i acest lucru îl confirma È™i I, fiindcă È™i ea asculta Bob Dylan, care, de asemenea părea legat de oamenii cum am fost eu. Iar au intrat niÈ™te nebuni peste gândurile mele cu ideea â€deci nu pot să îi È™teargă memoria†și alÈ›ii ieri cu ideea â€lumea credea că tu eÈ™ti maÈ™ină de război È™i tu eÈ™ti un căcatâ€. Nu, nu am fost È™i nu sunt căcat È™i acel nebun greÈ™eÈ™te când crede că â€maÈ™inile de război†(? ce or fi acelea) nu sunt căcat, dar cei buni È™i inteligenÈ›i da. Voi relua doar câteva detalii din povestea mea legată de revoluÈ›ie, fiindcă oricum am scris deja totul. Ei spun că am fost filmată la revoluÈ›ie la fel cu ceilalÈ›i È™i din această cauză colegii È™i familia È™i lumea m-au dispreÈ›uit È™i m-au acuzat din acel moment, ceea ce eu nici nu am bănuit. Dar colegii mei de liceu erau oricum altceva încă din prima parte a lui 1989, după cum am scris È™i mai am puÈ›in de adăugat în firul povestirii. Este posibil ca oamenii cu experiență să fi dispreÈ›uit naivitatea mea de fată singură È™i tânără, È™i săracă, dar acest lucru era ascuns oarecum vederii. Când am ieÈ™it din piață È™i mă întorceam spre casă, m-am oprit în zori de zi la piaÈ›a Amzei È™i am cumpărat mere de la un țăran hâtru È™i placid, care m-a întrebat cu subînÈ›eles È™i È™mecher – â€tot se mai luptă ăia acolo?†Oricum, după derularea evenimentelor din decembrie 1989, nu m-am mai gândit niciodată la acea revoluÈ›ie, în afara momentelor în care am scris adevărul despre ce a fost atunci, deci după 2007. Nu m-am mai gândit nici în timpul mineriadelor sau altor fenomene de acest fel. Nimic din firul evenimentelor zilelor È™i nopÈ›ilor ce au urmat – pe care le-am povestit – nu mi-a trezit vreo amintire din 89 È™i nici nu m-am gândit la ce se întâmplase atunci cu scopul de a înÈ›elege. Amintirile mele de atunci au rămas intacte, aÈ™a cum le-am scris pe blog după 2012, cu mici goluri în memorie de la adunarea din piață, înainte de începerea acÈ›iunilor violente. TotuÈ™i unii au venit în ultimii ani cu ideea că toÈ›i vor să mor fiindcă am fost martoră la revoluÈ›ie (?!) È™i alÈ›ii cu ideea de ce m-au â€distrusâ€, fiind evident că eu nu aveam să spun altora nimic. Nimic ce? Adică ce adevăr? Și cui? Și la ce bun? Era evident că eu nu percepeam gândurile altora È™i nu vorbeam nimic în gând È™i că eram izolată din 1984, deci nu aveam cui să spun ceva sau să povestesc ce fusese atunci. Și cât de absurd – fiindcă, fiind evident un om normal, aÈ™ fi povestit numai celor care într-adevăr ar fi avut nevoie de acel adevăr È™i numai dacă m-ar fi întrebat sau ar fi fost vorba de aÈ™a ceva. Nu vă grăbiÈ›i să mă acuzaÈ›i, voi explica puÈ›in. AduceÈ›i-vă aminte cum a fost la revoluÈ›ie – È™i mai e È™i acum legat de implicarea mass-mediei în aÈ™a numite â€teatre†de război sau revoluÈ›ie – o imensă mistificare aÈ™a-zis politică, în afară de politica cu rost È™i necesară. Unii spun că e È™i asta necesar, pentru prostime. Uneori un surplus de teroare È™i ură È™i minciună. Regimul anterior bătea veÈ™nic pasul pe loc cu propaganda anti-războinică È™i pro-pace, la tv singura propagandă era cea despre al doilea război mondial. Ba chiar, în ultimii ani înainte de 89, nu mai era nimic. Imediat după revoluÈ›ie au trecut la propagandă de tipul celei interbelice, apărând o mulÈ›ime de foÈ™ti eroi È™i victime, È™i RaÈ›iu È™i PNÈšCD la piaÈ›a Rosetti, ceea ce a trezit alte idei, ceea ce nu s-a terminat nici după peste 30 de ani, la fel cum ei mai peste tot unde merg se transmite încă muzica din tinereÈ›ea mea È™i Toto Cutugno încă vine la BucureÈ™ti. ÃŽnainte de revoluÈ›ie situaÈ›ia era relaxată È™i nimeni nu făcea în È™coli sau în alte locuri publice propagandă pro-comunistă sau pro-URSS. Nu doar în È™coala mea era aÈ™a, nu mai povestesc în detaliu, e pe blogul meu. După 89 totul a devenit cumva prea multă minciună È™i teroare, prin suprapolitizare a vieÈ›ii publice (talk-show-uri etc.), dar foarte mulÈ›i sunt fericiÈ›i în acest joc, aÈ™a că nimănui nu-i pasă, È™i eu nu aveam niciun interes să scriu adevărul curat, fiindcă nu am dreptate din punctul devedere al celorlalÈ›i. AduceÈ›i-vă aminte cât de clar era imediat după revoluÈ›ie că nu existase cu adevărat PCR, că nu existaseră comuniÈ™ti â€buni†sau convinÈ™i de vreo ideologie, partidul s-a autodizolvat È™i era foarte clar că totul se pleca în faÈ›a noilor mode È™i idei, deci nicun om cu scaun la cap È™i singur, ba chiar nu doar cei singuri, nu ar fi strigat cu voce tare pe stradă adevărul, fiindcă era complet inutil È™i periculos. E vorba de oameni buni È™i oameni răi ceea ce vreau eu să spun, nu e vorba de politică. Repet, eu nu vorbeam niciodată în gând, dar eram un om normal È™i nu È™tiam că alÈ›ii vorbesc în gând. Am văzut mulÈ›i ani la rând È™i în ultimul timp în media, propagandă de genul memorialul durerii, despre victimele comunismului È™i, dacă nu mă înÈ™el, ei se centrează pe ororile din vremea lui Stalin È™i mai apoi aÈ™a-zis obsedantul deceniu, mai puÈ›in pe anii vieÈ›ii mele. Unii dintre cei răi de pe mintea mea spuneau că orice regim politic se bazează pe lagăre sau universuri concentraÈ›ionare, din două motive – unu ca să aibă o legitimitate falsă a puterii sale prin existenÈ›a unui È›ap ispășitor (ei spuneau că È™i eu am fost aÈ™a ceva, fiind închisă È™i chinuită de ambele regimuri politice, de parcă aveau nevoie de o proptea ca să se justifice, deÈ™i erau regimuri bune sau prospere, ori, dimpotrivă, mizeria vieÈ›ii mele a ațâțat duÈ™manii regimului) È™i, al doilea motiv ar fi un fel de nevoie de energie fizică a stăpânilor prin practici de tortură care slăbesc trupul È™i creierul victimelor. Oricum, în cazul meu putea fi adevărul È™i dreptatea, adică măcar dreptul la muncă È™i să nu fiu otrăvită, mai ales dacă actualul regim e bun, dar chiar È™i dacă e rău. Peste toate acestea s-a aÈ™ternut legea tăcerii, omerta, cum spune mama mea. Tata mă lovea È™i cu ideea aceasta – â€răzbunarea lui CeauÈ™escuâ€, cu care eu nu am avut nicio legătură. Pe CeauÈ™escu È™i soÈ›ia lui i-au împuÈ™cat la TârgoviÈ™te, evident de ce acolo. A fost un lucru urât, dar eu nu am avut niciun amestec, deci nu am niciun păcat de mărturisit în ceasul morÈ›ii. Părerea celor răi de peste gândurile mele e că CeauÈ™escu nu a suferit toată viaÈ›a decât puÈ›in, dar eu da, È™i că ei cred că asasinatele politice sunt justificate în momentul în care acei lideri își pierd puterea. Eu nu cred asta, cred că a fost un lucru urât – care trebuie judecat omeneÈ™te, nu politic. Ulterior, am găsit pe internet că cei trei copii ai lui CeauÈ™escu au avut în mare o viață bună È™i au trăit È™i prosperat oarecum È™i după revoluÈ›ie. Nu È™tiu ce e scris acum, îmi amintesc sila pe care o simÈ›eam când, imediat după revoluÈ›ie, arătau la televizor că chipurile tiranul avea la cada de baie robinete din aur masiv È™i asta li se părea revoltător. Dacă ar fi fost aÈ™a ar fi fost bine, că stătea aurul în siguranță. Și oamenii nu s-au săturat cu atâta – i-au asasinat È™i pe Itzak Rabin È™i pe Sadamm Hussein, din câte È™tiu eu întâmplător, poate chiar È™i altele au mai fost. Oricum mi se pare atât de absurd să vrea să mă omoare cineva numai fiindcă am fost martoră la revoluÈ›ia aceea îmbâcsită. Din moment ce toÈ›i È™tiau È™i încă È™tiu - È™i mai È™tiau È™i cei mulÈ›i din piață È™i din clădire – atunci ce aveau cu mine, de ce să mă lovească pe mine? Unii spun că tocmai aÈ™a au făcut ei revoluÈ›ia, prin tortura È™i loviturile asupra mea. AlÈ›ii spun că ceilalÈ›i care È™tiau au vrut să mă închidă ca să devină ei stăpâni, călcînd peste mine. Eu într-adevăr nu am avut niciun amestec în viaÈ›a politică, fiindcă, dacă aÈ™ fi avut, nu aÈ™ fi fost întreaga viață lovită, închisă, torturată, f_tă, săracă sau chiar nu aÈ™ fi fost deloc. Inventau sau credeau că nebunii sau proÈ™tii mă asociau cu diverse forÈ›e politice, când eu eram doar un om singur È™i nenorocit. Când s-a declanÈ™at revoluÈ›ia la TimiÈ™oara eu eram la Colun, în satul bunicilor È™i, în afară de durerea imensă în pântec, încât mă târam pe jos, în altă zi a fost cel mai spectaculos È™i înspăimântător apus de soare cu putință. Eram în grădină È™i mă urcasem în vârful dolmenului grădinii noastre. Cerul tot era roÈ™u deasupra capului È™i de jur împrejur, chiar din vârf se vedea roÈ™u. M-am învârtit în mirare vreo zece minute, nu puteam crede. Cel mult în spatele dealului Coasta să fi fost cerul mai liber de culoarea roÈ™ie, în rest, sânge peste tot – roÈ™u intens. Acest lucru s-a calchiat peste expresia â€revoluÈ›ie sângeroasăâ€. ÃŽn viaÈ›a mea au fost nenumărate astfel de exemple de potriviri lingvistice, deoarece aÈ™a e normal, aÈ™a funcÈ›ionează psihicul, nu e o anomalie psihică, dar nu mai explic acum. Când m-am întors la BucureÈ™ti, după 16-17 decembrie 1989, am venit ca de obicei cu trenul de la TimiÈ™oara È™i oamenii vorbeau pe față despre acele evenimente, dar eu habar nu aveam la ce se referă. Ulterior am fost cu I È™i părinÈ›ii ei istorici la filmul Stare de fapt cu Oana Pellea despre o doctoriță condamnată la închisoare È™i violată acolo, pentru simplul motiv că fusese martoră la revoluÈ›ie È™i apoi ea năștea un copil arătat plin de sânge roÈ™u intens. Fiindcă nu aveam niciun fel de ambiÈ›ii sau interese politice, nici măcar interesul de a înÈ›elege organizarea politică a lumii, ceea ce presupun că e foarte simplu de priceput – oamenii (absolut nimeni), nu aveau cum să mă duÈ™mănească sau să aibă ceva cu mine, mai ales fiindcă oricum nu am greÈ™it nimic toată viaÈ›a È™i nici nu am avut altfel de interese de grup, nu doar politice, comune cu alÈ›i oameni. Profesionale sau orice altceva. Ele m-ar fi È›inut în viață È™i oamenii m-ar fi recunoscut drept ceea ce eram. ÃŽmi amintesc acum coada de pe strada BatiÈ™tei la misiunea diplomatică a Vietnamului, lucru ce mi se părea bizar, poate pentru emigrare. TotuÈ™i, înainte de a fi româncă, sunt om È™i cetățean al lumii, È™i am interese comune cu specia umană, deÈ™i eu presupun că nu există extratereÈ™tri. Pe de altă parte, ei spuneau că eu sunt apatridă sau că poporul are ceva cu mine È™i nu mă â€vreaâ€. TotuÈ™i există porunca să nu ucizi – dar ei zic că ei nu sunt creÈ™tini È™i că nimeni nu crede în Dumnezeu. De unde È™tiu ei că eu nu sunt în acelaÈ™i timp È™i poporul român, cu toată dragostea È™i binele întruchipate în spiritul adevărat, bun al lumii în general È™i al românilor totodată? ÃŽn afara politicii fiind eu, ca orice om inteligent care nu se ocupă cu asta, totuÈ™i sunt româncă È™i doar un om bun È™i inteligent. Notez în continuare încă câteva idei despre politică ale celor care intrau peste mintea mea sau ale mele. Unii folosesc expresia â€a cânta în strună†(È™i eu ascult destulă muzică clasică) cu ideea că unii mă omoară È™i spun răul minÈ›ind despre mine, cu scopul de a cânta în strună poporului, fiindcă poporul asta vrea să audă. Eu, fiind singură toată viaÈ›a în mod clar, era evident că eu nu aveam cum să deranjez politica sau alte interese ale unora. Unii oameni extrem de abjecÈ›i au inventat că eu eram obsedată de â€putereâ€, culmea idioÈ›eniei, când de fapt ei erau. Au fost mulÈ›i cei care insinuau că eu am fost torturată È™i închisă È™i chiar că unii mă omoară în mod clar pentru interese politice. La un moment dat am cerÈ™it din nou pe internet, neavând bani de mult timp aproape deloc. La un moment dat s-au oferit niÈ™te psihologi să mă ajute È™i m-au chemat la intrarea de metrou a Universității lângă Intercontinental. Am aÈ™teptat mai mult È™i a venit cineva cu o sumă mai mică decât aÈ™teptam – vreo sută-două de lei, în timp ce eu abia mă descurcam cu banii de la amanet, amanetând È™i scoțând mereu de la amanet puÈ›inele mele grame de aur. Unii spuneau că ei imediat È™tiu că eu sunt nebună, fiindcă numai nebunii au bani aÈ™a de puÈ›ini. Acolo, în clădirea aceea, fusese odinioară sediul asociaÈ›iei 22 decembrie 1989 (când am fost eu la revoluÈ›ie), care, nu È™tiu de ce, s-a schimbat în asociaÈ›ia victimelor mineriadelor – eu nu am fost la mineriade. Era ideea că există teroare È™i persecuÈ›ie asupra martorilor de atunci, È™i astfel asociaÈ›iile erau momeală pentru oamenii singuri È™i nenorociÈ›i. Eu nu am fost la ei. La revoluÈ›ie mi-am dat întâlnire cu o fată peste câteva zile – eu m-am dus, dar ea nu a venit. Vă daÈ›i seama, vă spun încă o dată, că e imposibil ca un om inteligent È™i integru să intre în politică, în afară de cei care se ocupă cu aceasta intenÈ›ionat. A fi spus adevărul – la ce bun? Ar fi fost ca È™i cum aÈ™ vrea să expun teoria mea fantezistă despre faptul că ne aflăm în interiorul, nu în afara sferei pământeÈ™ti, nimeni nu ar crede, fiindcă ei cred că avioanele zboară de la sine, dar nu pot spune precis cum. Și dacă ar crede, la ce ar folosi? Poate ca să se respecte mai mult unii pe alÈ›ii. La fel È™i cu politica. Din acelaÈ™i motiv, legat de tema confuziei din comedii, este prezentată în manualele de literatură pentru liceu piesa Conu Leonida față cu reacÈ›iunea, cu EfimiÈ›a soÈ›ia lui (mama îi spune MiÈ›u pisicii mele) È™i ideile bieÈ›ilor oameni proÈ™ti despre â€rivoluÈ›ieâ€. Adevărul despre politică, dar adevărul curat, la nivele diferite de înÈ›elegere a proÈ™tilor, nu poate duce la rău. Dar oamenii proÈ™ti fie cred că răul e mai tare È™i superior, fie nu spun adevărul chiar în întregime, È™i unii proÈ™ti trag concluzii greÈ™ite. Unii spun că nimeni nu crede în politică demult, dar toÈ›i cred minciuni despre mine È™i chiar prezintă situaÈ›ia catastrofic, ca È™i cum pupitrul demagogului politic în era globalizării a fost înlocuit cu pupitrul celor care mint despre mine È™i oficiază astfel un panteism de circari. Ar mai fi de spus câteva lucruri, pentru totdeauna ultimele lucruri de spus din partea mea despre circul lor politic È™i despre unii nebuni. Unii au intrat peste mine de câteva ori cu ideea că ei omoară pe copiii trădătorilor È™i în niciun caz nu îi acceptă în societate. Această idee absurdă m-a mirat, fiindcă niciodată nu am avut fantasma denaturată că aÈ™ fi copil de trădător cum spun ei, È™i acest lucru era complet improbabil – unu, fiindcă părinÈ›ii mei erau săraci È™i aproape singuri mereu (mama mereu se plângea odinioară de singurătate È™i zicea că e din cauza tatei, iar în ultimii ani se plânge mereu de bani, dar È™i înainte în toate certurile ei cu tata), È™i în al doilea rând eram evident urâtă È™i masacrată de părinÈ›i (dar oamenii nu puteau crede ce îmi făceau părinÈ›ii). ÃŽn plus, în al treilea rând, chiar dacă părinÈ›ii mei erau trădători, eu eram totuÈ™i un om È™i chiar un om de valoare È™i se putea dovedi uÈ™or asta, la fel cu otrava È™i celelalte torturi – dar ei m-au izolat cu forÈ›a. De curând am primit răspuns de la A de la fundaÈ›ia Motivation È™i este negativ, ea îmi spune doar că există un centru de psihoterapie Hope cu preÈ›ul acoperit de casa de asigurări È™i să merg la medicul de familie deci pentru a lua o adeverință pentru a fi â€tratată†la Hope, ca È™i cum nu merit de fapt să aud glas de om, ceea ce e tare dureros, fiind, repet, aproape complet izolată din 1984, nu doar după moartea tatei. Repet din nou ideea multora privind găștile agresive multinaÈ›ionale din teoria martirului sau conspiraÈ›iei la care m-am referit, idee care intră în acord cu toate celelalte, dar poate e numai parÈ›ial adevărată. De exemplu colega L È™tia că Anda Călugăreanu, care era armeancă, locuise lângă blocul meu È™i că o altă fată din blocul meu era tătară. Ea, a cărei zi de naÈ™tere este azi, martie 2020, părea mereu să È™tie lucruri despre alÈ›ii, iar eu nu È™tiam nimic, că nu aveam de unde. ÃŽn diversele instituÈ›ii în care am fost înscrisă erau ce e drept, dat fiind faptul că eram într-o capitală, un amestec de etnii È™i culori de piele È™i ochi È™i păr de toate felurile – È™i chiar oamenii de culoare – negrii de la ambasada und elucra mama, indirect, È™i chiar asiatici – de pildă O, soÈ›ia unui văr al mamei, avea ochii prelungi È™i înguÈ™ti È™i fiul ei A a emigrat apoi în Japonia. La fel peste tot – inclusiv la bibliotecă sau în blocul meu de locuinÈ›e existau relaÈ›ii sau legături cu diverse alte popoare. Și da, toÈ›i au fost agresivi, exact cum am povestit în detaliu, dar eu niciodată nu am avut delir politic că ei sunt duÈ™manii mei etc., fiind o femeie inteligentă, care a înÈ›eles singură adevărul despre lume. ÃŽn definitiv, prima instituÈ›ionalizare a fost în familie È™i chiar È™i familia mea se prezenta la prima vedere ca o adunătură cu multiple trăsături fizice È™i toate culorile posibile de ochi È™i păr È™i piele. Sunt unii care își bat joc că ultimul meu cuvânt va fi â€peaceâ€, nu doar fiindcă eu am fost în permanență un om calm È™i pacific, cu foarte mult ataÈ™ament față de ideile de pace È™i bine în lume (în prima tinereÈ›e visam pace universală È™i în definitiv, în afara poveÈ™tii cu Stan pățitul È™i încă vreo câteva anomalii, a fost o epocă de pace È™i prosperitate, din câte am aflat) ci È™i fiindcă am o pisică neagră È™i deci îi spun uneori cu drag â€pis†sau pisu. Am căutat în dicÈ›ionar È™i am văzut că cuvîntul pisică provine de la pis plus sufixul ică. Ică fiind porecla tatălui lui I, istoricul. Deci, infinită pace, deÈ™i unii nebuni intră mereu peste mine cu ideea că va fi război È™i alÈ›ii îi contrazic că sunt nebuni È™i nu are cum să fie război, fiindcă eu nu am avut niciodată legătură cu vreo forță politică. Vă asigur că din partea mea e cuvânt de pace zilnic că am pisică È™i că limba enlgeză e universal cunoscută È™i în plus È™i dvs. vorbiÈ›i adesea despre PCul (pisiul) dvs. Mai este un singur lucru de spus. Ceea ce ei numesc politică È™i eu am numit circ sau politică de buzunar, adică politica pentru proÈ™ti prin gravitaÈ›ie în jurul martirilor cum am fost eu sau a unor scandaluri politice, pare a își crea propria lume de teroare È™i oroare, dezumanizată È™i hâdă È™i loveÈ™te în omul complet dezintersat de politică , adică omul inteligent cum am fost eu, care înÈ›elege singur totul din realitate È™i nu aude gândurile altora, păstrându-È™i neatinsă umanitatea È™i căldura È™i lumina blândă pentru ceilalÈ›i, e adevărul, chiar dacă toÈ›i, È™i dvs., mă izgoniÈ›i. ÃŽmi pare rău, eu nici sub ameninÈ›area morÈ›ii nu aÈ™ fi făcut aÈ™a ceva, adică să îngenunchez în faÈ›a unor draci sau oameni răi È™i să omor un om curat È™i bun. Mai bine muream. Ei (cei răi de peste mintea mea) au fost foarte surprinÈ™i că eu nu înÈ›elesesem regimul Terorii, fiindcă tocmai erau 200 de ani de la revoluÈ›ia franceză în 1989 È™i erau miraÈ›i, din câte mi-au spus, că eu nu înÈ›elesesem că eram închisă pe viață la psihiatrie È™i ulterior sau tot atunci condamnată la moarte din â€raÈ›iuni politiceâ€, adică minciuni despre circul lor politic, ceea ce era imposibil. Astfel, ei mi-au spus doar un singur lucru – că au existat trei semne clare în viaÈ›a mea despre asta È™i eu nu am descifrat, fiindcă nu aveam suficiente dovezi sau informaÈ›ii. Unu – a fost, se zice, că m-au închis la balamuc chiar în 1992, pentru a justifica È™i legitima, zic ei, destrămarea URSSului pentru care mă făceau pe mine responsabilă sau cutie a Pandorei, doi – am întâlnit-o pe psihiatra V care a urlat la mine că am delir È™i trebuie să mă închidă într-un spital pustiu fiindcă eu scrisesem puÈ›in È™i despre revoluÈ›ie că am fost acolo în jalbele mele de eliberare È™i drepturi începând cu 2002 (că dacă aÈ™ fi È™tiut ce îi doare, nu aÈ™ fi scris acele adevăruri) È™i trei – că profesoara de istorie A de la colegiul unde am predat, căreia i-am povestit o parte din aventurile mele la revoluÈ›ie, nu mai È™tiu cum venise vorba, a chemat un psihiatru la ora mea È™i apoi tinerii nu au mai ascultat deloc de mine, dar nu îmi mai amintesc cu precizie dacă l-a chemat înainte sau după ce i-am povestit, recunosc, despre aventurile mele la revoluÈ›ie. Ideea lor era că eu, fiindcă nu percepeam gândurile altora, nu È™tiam că nu am voie să spun cu voce tare È™i poate nici în gând ce se întâmplase È™i că nu înÈ›elesesem mesajele de avertisment prin forță È™i teroare. Dar eu vă spun adevărul curat: ei oricum m-au respins la locul de muncă È™i mă dădeau afară din liceu deÈ™i eram titulară, iar ceilalÈ›i care mă loveau, cu otravă È™i alte torturi, oricum ar fi continuat regimul lor de uzură asupra trupului È™i spiritului meu, chiar dacă nu aÈ™ fi menÈ›ionat acele adevăruri. Acestea fiind spuse, pot spune că am pus punct la acest intermezzo despre politică È™i voi continua zilele următoare cu restul povestirii. Azi, 9 martie 2020, imediat ce m-am trezit, s-au luat unii de mine în gând cu ceva puÈ›in neclar din această povestire – respectiv consideraÈ›iile mele legate de cuvântul â€pisicăâ€. Acel paragraf este mai degrabă anecdotic, iar ei spun că e o ironie muÈ™cătoare, deci e vorba de rea-voință, eu fiind binele È™i ei percepându-mi viaÈ›a drept ceva grotesc È™i rău, când, în realitate, e vorba de bunătate È™i principii morale clare È™i curate ale binelui. Eu nu am dăunat nimănui. Acele concluzii despre pisică sunt aproape de adevăr, fiindcă cuvintele chiar se transmit prin fondul subconÈ™tientului – È™i ceea ce contează e forma lor, nu conÈ›inutul, adică sensul sau înÈ›elesul lor. Se poate transmite È™i multiplica cuvântul piece sau peace în engleză, dar aceasta nu garantează că eu È™i alÈ›ii avem acelaÈ™i înÈ›eles al cuvântului. De exemplu eu vorbesc cuvântul fericire, È™i atunci altcineva, aproape instantaneu, înaintea mea sau după mine, se gândeÈ™te tot la fericire, dar noi înÈ›elegem lucruri diferite prin fericire, în funcÈ›ie de educaÈ›ie È™i caracteristici înnăscute. Acest exemplu de aparentă transmitere l-am ales mai simplu, dar, în realitate, lucrurile sunt un pic mai complexe, cu diverse variabile intermediare. Nimeni nu este singular, chiar dacă e singur. Concluzii 3 Acum voi nota în curând concluziile finale legate de politică. Cineva a spus că unii oameni vor fi revoltaÈ›i de concluziile mele politice, fiindcă ei au patimi sau pasiuni politice asemnea celor proÈ™ti È™i mulÈ›i, în timp ce eu sunt un om rece È™i intelectual în analiza politicii, cum am fost întotdeauna, aruncată fiind de soartă printre oameni inuman de calzi È™i înfierbântaÈ›i de politică, fie pentru că erau proÈ™ti, fie pentru că erau vreun fel de agitatori politici, naiba È™tie ce, sau chiar nebuni. Nu intenÈ›ionez să supăr sau să deziluzionez pe nimeni È™i întotdeauna am avut respect È™i grijă față de sensibilitatea oamenilor de rând, fără să mă amestec câtuÈ™i de puÈ›in în politică, dar, fără să vreau, privindu-i pe ceilalÈ›i ca pe un fel de copii cu distracÈ›iile È™i jucăriile lor. ÃŽntotdeauna am fost un om cu mult bun simÈ›, chiar dacă oamenii m-au È›inut izolată întreaga viață È™i nu am jignit È™i nici deranjat pe nimeni, nici din punct de vedere politic. Oricum am fost un om foarte tăcut È™i complet fără gânduri politice, fiind È™i exclusă din lume oricum. Om de mult bine, aÈ™ fi È™tiut să pun mereu o vorbă bună pentru cei dragi, dar nu politică, dar ei mereu m-au izolat È™i au minÈ›it despre mine. (Și în familie era ca în cazul colegilor de È™coală È™i liceu cu gaÈ™ca lor - prin respingerea mea totală È™i batjocorirea mea își creau anumite structuri de putere È™i comunicare în cadrul comunității, de fapt în mod artificial, fiindcă minÈ›eau, ce spuneau despre mine era fals È™i asta le structura È™i le organiza o parte din viaÈ›a lor psiho-socială din care eu eram exclusă, practic singura regulă constantă a lor.) AÈ™adar să scriu încă o dată câteva generalități. Tot ce am spus mai sus e adevărul È™i ar mai fi de adăugat că aÈ™a am fost mereu. Eram pregătită poate să citesc È™i să înÈ›eleg, desigur parÈ›ial, filozofia istoriei, (ca domeniu teoretic). Am căutat în dicÈ›ionar definiÈ›ia politicii È™i am găsit că e o activitate a grupurilor È™i claselor sociale, că cuprinde scopuri È™i mijloace de atingere a lor etc. Se pot face deci multe distincÈ›ii. Una ar fi diferenÈ›a față de conÈ™tiinÈ›a sau credinÈ›a politică. Desigur că politica, mai ales prin activitatea de mass-media pentru atingerea unor scopuri, modelează conÈ™tiinÈ›e È™i are rolul unificator sau chiar funcÈ›iile unei comuniuni prin limbă, sunet È™i imagine, asemenea unui ritual. Politica mai înseamnă È™i managament al resurselor umane sau de mediu, È™i poate fi observată această funcÈ›ie mai ales dacă privim structura È™i denumirile ministerelor unui gurvern. ÃŽn orice caz, pe mine nu m-ar fi atras defel, chiar dacă aÈ™ fi fost capabilă de aÈ™a ceva, să muncesc pentru guvernarea unei țări în mod È™tiinÈ›ific sau inteligent È™i nici să studiez acest domeniu de activitate. La fel, nu m-ar fi atras nici munca de propagandă sau studiul È™i prognozele privind acest câmp de activitate – chiar È™i numai teoretic nu aÈ™ fi dorit să studiez aÈ™a ceva. Problemele mele au fost create de unii oameni răi, care intrau telepatic peste mintea mea abia în ultimii 15 ani, în cu totul alt domeniu de activitate È™i anume părerile aÈ™a-zis politice ale oamenilor de rând, pe care eu nu i-am dispreÈ›uit, nu i-am influenÈ›at în niciun fel È™i nici nu mi-aÈ™ fi dorit acest lucru. De fapt, nu părea a fi vorba de politică, ci de părerea lor despre mine, pe care unii susÈ›ineau că au politizat-o sau au legat-o de evenimente sau forÈ›e politice. Intru direct în problemă. Unii susÈ›ineau că eu am fost masacrată È™i vânată toată viaÈ›a fiindcă am fost prezentă la revoluÈ›ia din 1989 È™i, din păcate, filmată. Spuneau că am fost condamnată la moarte fiindcă am scandat acolo împreună cu ceilalÈ›i lozinci anticeauÈ™iste. Voi explica din nou imediat. Nu am È™tiut că sunt filmată, luaÈ›i aceasta în considerare. Am explicat totul pe larg. Sunt nevinovată. Nu am complotat defel în scopul acelei revoluÈ›ii, nu am fost colaboraÈ›ionist, nu am vrut să merg acolo, ci am fost atrasă de forÈ›e stradale, care m-au prins în apropierea locuinÈ›ei colegei I È™i m-au convins să merg la PiaÈ›a RevoluÈ›iei. RevoluÈ›ia nu s-a petrecut datorită mie. Adevărul e că în viață nu am avut nici păcatul curiozității È™i doar atunci am cedat impulsului curiozității È™i încă o dată în copilărie, când am căutat în lada din podul bunicilor È™i am găsit documente militare parcă È™i alte certificate, precum È™i istoria numelui familiei mamei. Deci numai o dată în viaÈ›a adultă practic. Tocmai colega I mă vizitase cu o seară înainte, ca să îmi vorbească de acele evenimente din 21 decembrie 1989. Ea m-a instigat, cum s-ar zice. Ajungând în acea piață aÈ™a cum am povestit, am fost obligată, fiind în încercuire, să strig acele lozinci, pentru a nu face notă discordantă. Mi-era È™i frică. Nici măcar nu È™tiam, cum È™tiau ceilalÈ›i, că revoluÈ›iile se petrecuseră deja în multe țări est-europene, începând cu primăvara. Cu toată nevinovăția mea cu tot, unii m-au tot lovit cu ideea că istoria nu poate fi schimbată È™i chipurile de aceea mă omoară ei pe mine. E o aberaÈ›ie. Normal că istoria reală nu poate fi schimbată, fiindcă ceea ce a fost nu poate fi schimbat. Deci părea că ei se referă la faptul că evenimentele revoluÈ›ionare din BucureÈ™ti au fost descrise distorsionat de istorici. Dar, pentru numele lui Dumnezeu, istoria scrisă exact asta este – munca unor intelectuali numiÈ›i istorici. Două din colegele mele aveau rude istorici, una fiind chiar I, printr-o coincidență. Deci, istoricii sunt cei care scriu istoria, este meseria lor. Este adevărat că evenimentele de atunci au fost descrise diferit față de cum au fost, am verificat È™i eu citind manuale È™colare È™i în wikipedia, pe internet. De asemenea, am observat că descrierea acelor evenimente s-a modificat chiar în cursul actualului regim politic, instaurat la RevoluÈ›ie. Nu se schimbă istoria doar odată cu revoluÈ›iile. Manualul meu vechi de istorie mi-a fost, desigur, luat de părinÈ›i, care nu mă lăsau să păstrez nimic al meu È™i mă terorizau mereu. Este È™i acum scris în manuale È™i cărÈ›i pentru tineri că istoria scrisă reflectă interesele puterii politice în general, nu doar în epoca de odinioară. TotuÈ™i, cei care mă terorizează au inventat că trebuie să mă omoare numai fiindcă am fost martoră atunci la revoluÈ›ie. Sau fiindcă tinerii au fost minÈ›iÈ›i despre ce a fost atunci de către adulÈ›i care, la rândul lor, au fost minÈ›iÈ›i etc. Că ar fi nu È™tiu ce ruÈ™ine etc. Acum să judecaÈ›i drept – eu nu am încercat să descriu acele evenimente È™i nu aveam nicun interes să spun cuiva adevărul. Nu aveam cui È™i oricum nimeni nu era interesat de adevăr, dimpotrivă, exact cum spune tatăl meu mereu. BineînÈ›eles că adevărul curat e întotdeauna mai bun, nu am fost un om care să tăinuiască ceva È™i aÈ™ fi spus adevărul dacă ar fi fost necesar, dar nu a fost cazul de aÈ™a ceva. Era total inutil È™i oricum nimeni nu m-ar fi crezut. Acum ei spun că i-a deranjat că eu am spus exact cum a fost È™i cum am suferit eu atunci, că oamenilor nu le place – deÈ™i ar putea pur È™i simplu să spună că relatarea mea scrisă nu e veridică, fiindcă am fost închisă la psihiatrie È™i fiindcă există câteva locuri în care eu nu mai sunt sigură de cum a fost. PărinÈ›ii mei au încercat să îmi spele memoria, atât prin psihiatrie, cât È™i prin luarea cu forÈ›a a ziarelor culese de mine atunci. Oricum, mi s-a spus de multe ori că toată lumea È™tie adevărul despre ce a fost atunci la RevoluÈ›ie, dar toÈ›i vor să rămână public scris în istorie aÈ™a cum e scris, puÈ›in altfel, eventual pentru alinierea firească È™i la politica altor state. Eu nu am nimic împotrivă, desigur, poate au dreptate. Oricum, toÈ›i cei care au fost în fostul CC sau în piață odată cu mine, È™tiau de asemenea cum s-a derulat revoluÈ›ia, deci o grămadă de oameni È™tia È™i încă mai È›in minte probabil, oare ce au cu mine? Unii spun că e vorba de nu È™tiu ce putere prin forÈ›a informaÈ›iei È™i deci ei vor să mor eu sau să îmi distrugă creierul, pentru ca ei să aibă unica putere legată de adevărul de atunci ce va deveni secret numai al unora prin moartea mea sau că va fi È™ters complet din memoria colectivă. Aiureli. Mai e ceva de adăugat. Eu nu am nicio vină legat de moartea fostului aÈ™a–zis â€tiranâ€, CeauÈ™escu. ÃŽmi amintesc cu precizie că am scandat moartea lui, în mod ipocrit, dar fiind eu prinsă în cursă acolo, altfel vă daÈ›i seama că nu am dorit niciodată moartea nimănui. Apoi am deschis odată cu părinÈ›ii televizorul exact când el era împuÈ™cat la TârgoviÈ™te, împreună cu soÈ›ia È™i pentru o secundă-două mi-am pierdut cunoÈ™tinÈ›a È™i am strigat moarte fără să vreau. Tata striga foarte puternic. A fost singura dată în viață când mi-am pierdut astfel conÈ™tienÈ›a È™i totuÈ™i puteam să mă văd din afară cum strig, a fost totodată singura mea experiență extracorporală întreaga viață. Mi s-a spus adesea că CeauÈ™escu era â€the bad guy†sau cel care era urât de toată lumea È™i că toÈ›i voiau moartea lui. Prin urmare părea ridicol È™i reprobabil faptul că eu explicam că nu avusesem nicio vină legat de moartea lui. Familia mea era extrem de pornită împotriva familiei CeauÈ™escu, încă de când eram copil, È™i, în acest mod, prin opiniile lor rele, vulgare È™i violent exprimate, ei îmi făceau amare aproape toate zilele cu reuniuni în familie, uneori chiar È™i de sărbători, la finalul fiecărei mese, eu fiind singurul copil. De atunci am prins dezgust față de propaganda politică pentru proÈ™ti. Dar, în ultimă instanță, în faÈ›a lui Dumnezeu sau a unei instanÈ›e drepte, sau a ultimei comuniuni, omul e responsabil numai pentru ceea ce a greÈ™it, È™i cei buni È™i curaÈ›i nu sunt pedepsiÈ›i. Eu am povestit totul curat, aÈ™a cum am făcut È™i cu restul povestirii despre viaÈ›a mea. Ce treabă aveÈ›i cu mine È™i de ce credeÈ›i că eu trebuie să mor din raÈ›iuni politice? Ce politică? Eu am fost un om cu abilități legate eventual de filozofie, incipiente, nu am deranjat niciun politician. Și legenda marelui Socrate, piatră de temelie pentru filozofi, îl priveÈ™te drept un om otrăvit pentru vină politică, de fapt o condamnare nedreaptă È™i fără legătură cu politica. Istoria poate sta scrisă aÈ™a cum este, oricum se va schimba când va fi nevoie. Tuturor ne place istoria, cu toÈ›ii È™tim că istoria recentă minte mereu È™i ne plac mai ales timpurile străvechi, cu aerul lor de legendă È™i poveste, care oricum sunt minciuni mai frumoase. Nici din punct de vedere al politicii nu am greÈ™it. Mai am de adăugat încă câteva idei doar. Spuneam despre ideea de adevăr istoric în politică. Ese absurd ca dvs. să doriÈ›i moartea mea pentru că adevărul a fost mai degrabă ce am povestit eu – oricum nu sunt mari diferenÈ›e, nu sunt prăpăstii chiar. Unii spun că anumiÈ›i politicieni v-au convins că eu ar trebui să fiu omorâtă, dar mă îndoiesc. Când eram încă în BucureÈ™ti, interesul legat de adevăr în politică nu exista, oricum nu legat de ceea ce spuneam eu, deci ce importanță are? Unul intra în gândul meu cu ideea că nu îl interesează adevărul, el vrea să aibă ce băga în oală. Probabil că aÈ›i înÈ›eles că eu nu aÈ™ fi putut fi coruptă să spun vreo minciună, nici cu otravă, cum au făcut, nici cu sărăcie, cum au făcut, nici cu lipsa drepturilor È™i nici cu altceva. Ei practic mă omorau È™i eu niciodată nu am crezut că ei voiau să mă forÈ›eze să spun minciuni legate de politică, È™i nimeni nu mi-a sugerat aÈ™a ceva niciodată. Nici în faÈ›a morÈ›ii nu aÈ™ fi spus minciuni, din mai multe motive, în primul rând fiindcă minciuna face răul È™i poate lovi alte creaturi fantastice È™i bune È™i cuminÈ›i, cum am fost È™i eu È™i eu nu aÈ™ face aÈ™a ceva. ÃŽn al doilea rând, nici măcar nu È™tiam de minciuni sunt la modă. Am fost un om izolat, nu aveam niciun motiv să împărtășesc adevărul inutil despre suferinÈ›a mea, decât cel mult dacă aÈ™ fi făcut ceva frumos, artistic, dar în formă deghizată în vreun teatru metaforic sau altcumva. Dar ei m-au otrăvit, chiar dacă ei neagă, e adevărul, jur, încă se poate reconstitui o parte cu anumite dovezi. Nu È™tiu de ce m-au otrăvit. Oricum, dincolo de â€tempora et mora†adevărul este totdeauna cel mai frumos dar pentru cugetul omului, orice adevăr. Numai minciuna loveÈ™te, dar ei consideră că È™i adevărul îi loveÈ™te, anume pe cei care au minÈ›it. Nu, doar minciuna loveÈ™te È™i aÈ™a m-au lovit pe mine. Adevărul meu nu – mai ales explicat adevărul întreg, nu ar fi lovit absolut pe nimeni, căci nu există vinovaÈ›i în ultimă instanță – cei inteligenÈ›i aproape niciodată nu greÈ™esc, iar ceilalÈ›i sunt slabi de înger È™i de fapt inresponsabili. Dar adevărul întreg ar dura mii de ani să fie spus. Ori înÈ›elegi totul deodată, ori deloc. Eu am greÈ™it doar È›ipând moarte, dar în stare de inconÈ™tiență, fiind deci o simplă unealtă, atunci. Ulterior, intelectul meu s-a dezvoltat, dar nu am transmis adevărul decât profesoarei A de istorie, È™i în acel moment nu mi-am dat seama că poate fac ceva rău, că poate ea nu È™tia nimic. Fusesem singură prea mult timp, niciodată nu vorbuisem cu nimeni. Oricum, È™i pentru tineri, È™i în general, adevărul, frate cu lumina, este mai frumos decât minciuna, dar duce uneori la tragedii în sensul puternic al cuvântului, dacă e greÈ™it înÈ›eles. Eu am scris adevărul fiind totuÈ™i un om bun È™i otrăvită fizic – deci ameÈ›ită puÈ›in È™i astfel poate s-au strecurat mici erori. Ulterior, aceleaÈ™i uri È™i politici ale altor popoare au dus È™i la omorârea lui Saddam Hussein, la care am deschis televizorul tot întâmplător – când stăteam în blocul doi È™i priveam televiziunea rar, de două-trei ori pe an, deÈ™i alÈ›ii se uită zilnic. Am supravieÈ›uit aproape 50 de ani de viață cu extrem de puÈ›ină mass-media, poate È™i fiindcă am fost un om inteligent. Oricum preferam mereu liniÈ™tea. Dar, e adevărat, mass-media e necesară funcÈ›ionării psihice a omului contemporan. Unii mi-au spus, la mulÈ›i ani după întâmplare, că nefasta psihiatră V la care mă trimisese profesoara M, m-a tratat monstruos fiindcă credea că eu sunt pedepsită psihiatric ca să nu spun adevărul despre revoluÈ›ie. Fără să bănuiesc aÈ™a ceva, i-am dat pe o hârtie o declaraÈ›ie pe scurt despre toÈ›i anii de calvar, inclusiv o parte din aventura mea nevinovată la revoluÈ›ie. Este posibil ca aceeaÈ™i V să fi fost în locul ginecologului în 2018, sau oricum semăna cu ea, È™i m-a tratat urât È™i violent. Sunt unii care spun peste mintea mea ă revoluÈ›ia din 1989 nu a fost decât f_terea mea. Probabil că că unii păreau să creadă că eu eram un fel de zeu sau dumnezeu. Ideea lor era că orice război sau orice revoluÈ›ie sau schimbare se pot face doar prin lovirea mea, fiindcă reprezintă forÈ›e de distrugere È™i eu sunt un fel de chezășie a stabilității lucrurilor È™i oamenilor. Dar, pentru a gândi corect, diverÈ™i oameni cad în tinereÈ›e pradă politicii, fiindcă toÈ›i vor să participe, cu puÈ›ina lor cunoaÈ™tere juvenilă despre lume. Eu avusesem o tulburare psiho-sexuală în prima jumătate a lui 1989 È™i era vorba de nevinovăție, nu de nebunie. Participarea mea la revoluÈ›ie a fost datorată acelor violuri sexuale telepatice care mă obosiseră. Am fost È™i donator onorific de sânge atunci È™i am leÈ™inat. Despre acea revoluÈ›ie se spune în cărÈ›i de istorie că este prima revoluÈ›ie televizată. Posibil, dar, peste mai mulÈ›i ani, eu am uitat momentan lecÈ›ia învățată de mine atunci. Este vorba de cealaltă unică rătăcire politică a mea, când am fost prinsă de radio BBC. Tot aÈ™a intrase È™i radio Kuwait în casa mea întâmplător, înainte de războiul din Golf, după ce am suferit sexual. BBC m-a găsit, nu eu am căutat, a fost postul de radio care s-a detaÈ™at mai puternic între unde. După revoluÈ›ie, la mine la bloc erau ecranate posturile de radio naÈ›ionale româneÈ™ti, că altfel eu aia aÈ™ fi ascultat. Acela a fost singurul timp din viaÈ›a mea când am urmărit È™tirile politice – iar dvs. care priviÈ›i zilnic uneori, mă acuzaÈ›i pe mine! Nu am avut nicio greÈ™eală, în afara unui sentiment – doar sentiment – negativ față de SUA È™i americani, fiindcă aveam doar 29 de ani È™i nu începusem încă să mă maturizez – asta se întâmplă normal abia la 35 de ani – adică să înÈ›eleg întreg sistemul È™i propria mea viață È™i rostul meu. Era vorba de un sentiment, nu de gânduri rele sau idei sau fapte rele – deci practic nu eram vinovată È™i era un sentiment perfect justificat în acel moment al vieÈ›ii mele, nu din cauză că îmi pierdusem piciorul, pentru asta nu învinovățeam pe nimeni, fiindcă acel lucru fusese decizia mea, ci pentru toate multele detalii neînÈ›elese de mine, legate de SUA în viaÈ›a mea, începând din copilărie – deci, fără să văd toată implicarea restului lumii, îi credeam vinovaÈ›i aproape exclusiv pentru întreaga tragedie a vieÈ›ii mele. Și, de-a lungul a 50 de ani de viață, numai un singur moment dramatic s-a petrecut, în legătură poate cu sentimentul meu negativ, fiindcă È™i sentimentele influenÈ›ează lumea – căderea turnurilor gemene în 2001, ceea ce putea fi È™i un fel de înscenare, ca să fie totul aruncat peste mine, cum făcuseră mereu, eu fără greÈ™eală fiind, mereu. Desigur că sentimentele bune au redevenit desăvârÈ™ite după scurt timp È™i după după 35 de ani, È™i să nu uităm că eram crescută cu mare drag de lume È™i iubire egală pentru toÈ›i oamenii din lume È™i imensă frumuseÈ›e È™i idealul păcii È™i armoniei. ÃŽn rest, cu BBC, nicio altă greÈ™eală, doar credinÈ›a în pacea dintre Israel È™i Palestina, cu oarecare favorizare poate greÈ™ită a arabilor, fiindcă la tv aÈ™a apărea. Nu mai explic. Eu uitasem numai atunci, pe moment, lecÈ›ia â€teatrului†de la revoluÈ›ie. Am mai È™i citit istorie puÈ›in despre faptul că Marea Britanie avusese legătură cu acea zonă palestiniană de mult. Unii spun că oamenii nu È™tiu nimic È™i că ei cred că tot ce văd ei la È™tiri e real, dar mie mi se pare că uneori, dacă e vorba cel puÈ›in de revoluÈ›ii sau războaie, e clar că ele nu sunt, cel puÈ›in parÈ›ial, reale, că par ceea ce nu sunt. ÃŽn afară de urmărirea pasivă pentru scurt timp a È™tirilor, eu nu am mai avut niciodată, întreaga viață, vreun fel de implicare în politică. Mai am de notat două lucruri deja spuse. ToÈ›i oamenii, vrând-nevrând, au o dimensiune politică È™i ea apare cel mai bine în afaceri de familie. Una din rudele bogate ale mamei, a clamat răni la revoluÈ›ie È™i partea săracă a familiei – ai mei – râdeau de el odinioară cu ideea că s-a rănit singur. Eu nu cunosc adevărul. O altă întâmplare bizară pentru mine e că, după 1989, fiind eu la Sibiu la fratele mamei, mătuÈ™a avea ochii în lacrimi È™i spunea â€cum să (poÈ›i să) omori un omâ€?!Amândoi avea tv cu È™tiri politice în bucătărie È™i spuneau, spre mirarea mea fiindcă nu pricepeam, că eu trebuie să îi iert, dar ei trebuie să meargă acum cu ăia, ca È™i cum eu reprezentam ceva politic. ÃŽn felul acesta am terminat de scris tot esenÈ›ialul despre â€politică†în viaÈ›a mea È™i câteva concluzii. Oamenii proÈ™ti, bineînÈ›eles, nu au nicio vină că au nevoie să funcÈ›ioneze psihic È™i prin viață politică – e o nevoie clară în viaÈ›a publică dar È™i acasă È™i alÈ›i oameni inteligenÈ›i se ocupă cu mobilarea politică a minÈ›ilor oamenilor È™i cu gestionarea acestor minÈ›i mai slabe, a gândirii È™i nevoii lor de joc È™i chestiuni serioase politice pe înÈ›elesul lor. ÃŽn ultimul timp am observat că sunt la modă talk-show-uri politice, dar eu nu mă uit niciodată È™i nici la È™tiri, sunt prea catastrofice, chiar dacă uneori sunt adevărul (?), poate voi privi în viitor. ÃŽmi amintesc È™i cartea Despe dragoste È™i umbră de Isabel Allende, unde un bărbat se sinucidea din raÈ›iuni politice, fiind lipsit de loc de muncă È™i nevinovat. Caz clasic de sinucidere. ÃŽmi amintesc că odinoară, în anii 90, naÈ™ul meu îmi spunea că trebuie să am răbdare, că va veni Uniunea Europeană È™i va fi mai bine È™i pentru mine. Mă gândeam că e total absurd că mă urăște cineva din raÈ›iuni aÈ™a zis politice, e altceva, È™i ei numesc acest altceva politică. Mă gândeam la drepturile È™i libertățile cetățeanului È™i la faptul că dacă e democraÈ›ie, atunci de ce îi deranjează că am spus numai adevărul? Nu am avut ce face, am fost oricum forÈ›ată de tortură, că altfel nu descriam aceste fapte din viaÈ›a mea. Ce problemă au ei legat de adevărul că o femeie singură o viață întreagă È™i aÈ™a-zis nebună a suferit mult? E vorba doar de un pretext pentru omorârea mea, nu de un motiv real. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy