ci patima uitării nu mă-nfrânge
plătind distanțe unde nuntă fuse
de astăzi zările ne sunt opuse
și nopți de miri nu ne mai merg pe sânge

exiști în vane alor mele spuse,
în zeamă de cerneluri seci, nătânge,
respiri în zarul care mă mai plânge
văzduhul răni în piept de când depuse

luminii în speranță locuire
Pandorei i se varsă umbra-n cufăr,
dar așteptarea-i de zadar să-nșire

de singur și tăcere-n clipe sufăr;
intrând pe unde nu mai e ieșire
plutești pe apa depărtării, nufăr