agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2020-09-09 | [This text should be read in romana] |
m-am săturat de oameni care se bat cu pumnul în piept
și se laudă cu ce-au făcut pentru oameni îi tot aud te-am îmbrăcat când ai fost gol ți-am dat să fumezi când n-aveai ce fuma ți-am dat să bei când erai însetat ți-am trimis bani când erai falit am fost lângă tine când erai la pământ ei cred că asta îi face buni și au dreptul la paradis le-aș spune dragilor tot ce-ați făcut ați făcut din instinct o turmă de elefanți rămâne lângă un pui mort și-l plânge o vreme câinii sălbatici vânează pentru o haită întreagă pinguinii imperiali se împerechează pe viață vulpea polară își apără puii până la moarte îi tot aud cum se jură că iartă orice iartă soți abuzivi criminali hoți infideli le-aș spune iubiților să ierți răul e cel mai simplu la ce folos toată iertarea din lume dacă îi spui unui om că e bun și că vei fi cu el toată viața apoi ștergi toată bunătatea din el îl reduci la suma greșelilor ca un contabil zelos și-l transformi într-o normalitate cu nervi uneori și cu multe momente ok e ca-n bancul acela cu alpinistul care stă să moară agățat de o stâncă se roagă lui Dumnezeu să-l salveze în timpul ăsta trec pe lângă el de trei ori salvatorii dar el spune mergeți în pace că Dumnezeu are grijă de mine moare și-i spune m-am rugat să ai grijă de mine tu ce mi-ai făcut iar Dumnezeu îi răspunde de trei ori ți-am trimis oameni tu ce ai făcut? cam ăștia suntem să fie clar ne numim oameni pentru că nu ne-am recunoaște aproapele nici măcar dacă ne-ar curge prin vene ne rugăm toată viața dă-mi Doamne un om care să rămână cu mine și Dumnezeu dă dar pentru că e după chipul și asemănarea lui nu după a noastră ne întrebăm la sfârșit cu ce-am greșit de murim singuri
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy