cenușa-n a văzduhului spatulă
tot fierbe zbor și taine decupează
iar pasărea se-nalță către rază
și umbre trec și rana-i iar destulă...
renasc în mine,-n perne fum m-așază
ca-n scrum să-nvie-amorului granulă
planând micuță-n sânge și sătulă
de frunza temniță-n dorința trează

&

ci dacă țin în foaie calea dreaptă
tu, cititorule, din ochi să-mi zici
să știu de nemurirea mă așteaptă
și nu acela al uitării bici
să sfâșie hârtiei piele toată
din toate câte le-am visat aici