agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 1521 .



Primăvara alchimistului începe acum
personals [ ]
(ecou cu lambda de la mare)

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Yannelis ]

2021-04-01  | [This text should be read in romana]    | 




Motto: Zic şi eu, nu dau cu parul
Parfumul poeziei tale, Cezara Felice Augusta,
Se potriveşte cu acest început de peisaj interior
Zicerile tale zboară cu bila albastră
A seminţelor Adevărului viu,…

1.

Că veni vorba de apostaţii amnistiaţi
Şi multe alte perle de acest fel
Am dat drumul la bilă pe scara cu iluzii
Şi ea, drăguţa de ea, cu simţul rostogolirii
Până-n pânzele albe ale Bricului Mircea
M-a dus printre colonadele Farului Genovez
Pe la arcadele pontice ale ţărmului înalt
Culegând versuri în paşi desculţi prin stropi de rouă
“Ea un înger ce se roagă – El un demon ce visează; Ea o inimă de aur – El un suflet apostat”

Ce ţi-e şi cu luna aceasta care vine
Curg vorbele-n cânt de alint
Armistiţiu cu pandemia
Cântecul şi poezia
E foarte aproape

2.

Tu eşti de acum
O plajă cu suflet
Se mai întâmplă
Fără îndoială, te cred.
Crezi că aceasta-i întâmplare,
Să dai cu tâmpla de cer?
Evident, e o minune
Pe care ai căutat-o

De acolo, din locul acela
Galaxiile-mi par
Aburii de deasupra lacului Nuntaşi
Trei miliarde de ani îi vedeam ca o singură clipă
În care Calea Lactee şi Andromeda
Fac împreună alfabetul de stele
Potrivit “alfabetului abisului”
Despre care-am citit

am uitat să-ţi spun
ce aproape de tine
stă Dumnezeu

aţa se strânge pe mosor
plaja se întinde-n RodAdoR
pe cerul albastru de primăvară
trec în zbor
nor după nor
pescăruş după pescăruş
gând după gând
clipă după clipă
pe hornul casei cu iederă
pescăruşul aşteaptă
clipa lungă, deşteaptă
cu arcadele pictate
pe jumătate...

3.

Iată, cuvintele tale-s pe val
Cascada Cassandrei ne trece
Printr-un duş rece,
Adevărul este purificator, vindecător
“Aţi adunat atâţia ani anoşti!
Aruncaţi alambicul autosuficienţei!...
Aveţi aripile Anei Argeşului…
Aveţi alfabetul abisului…
Austeritatea autenticilor aristocraţi…
Altarul asprei agonii. Arhetipurile amărăciunii
Acum ascultaţi!
Amuţind, ascultaţi alăutele astrelor
Atotputernicia Atotţiitorului…
Copiii ceteraşului cunosc chihlimbarul credinţei! Chivotul!
Crugul cugetului. Conştiinţa cărturarilor. Cuvântul cuşer…
Denaturăm dafinii divinităţii,..”

4.

Cu perlele nu te joci cum te jucai cu mărgelele de sticlă.
Din întoarceri unghiulare am făcut un ţărm de mare
Cu cărare, vară, plajă, lume, faleză, toate având chemare
Ademenitoare-n cântec, culoare, spectacol, ocol, sărbătoare
Zilnic se sărbătoreşte ceva, calendaru-i plin cu sfinţi
Cu care m-a învăţat Isihie de la Frăsinei să mă împrietenesc
Nu ţi-am spus acestea de la început pentru că nu le ştiam nici eu.
Ţi le spun după cum le aflu.
Recunosc. Dreptatea este de partea ta
Eu am ales pacea, bucuria, dragostea
Stradelă, Adelă, Citadelă, Şandramelă, camela, caramela, gamela, blidul, lingura, ulciorul, şaradă, paradă, chior, amor, vapor, dor, nor, fulger,, tunet, ploaie, şiroaie, pâraie, inundaţii, bălţi, Brăila, Kira Kiralina, Lina, Ina Cosoroba, Alina, Maria, chiria, clasă, mişcare, parfum, graţie, eleganţă, stil, atmosferă, poezie, fantezie, energie, totul, la maaaare meserie.
Poezie cu logaritm, pictură, ritm şi fotografie, în piaţeta Casinoului din Constanţa, Nea Bellu-Fotografu, Hristu Caricaturistu, pictorii Mătăsăreanu şi Vărzaru, în Casino revista Tomis aniversează Zilele Revistei Tomis, cu Zile şi nopţi la Neptun, alcool, gălăgie, fum, chindii liliachii, alegorii,...

5.

Între cei care-l aşteaptă pe Alexis
Oamenii de pe Stradela Vantului
Cu precădere, cei de la numerele 2, 7, 8 şi 17
Care ocupă locurile din primul rând
Cât de curând se va vedea totul
În prima expoziţie de pictură
Fotografii, excursii, pelerinaje, voluntariat
Pe care o voi organiza
În Galeria Rex-Mamaia
Cu extensie-n Casinoul din Constanţa
Unde nu s-a mai organizat o expoziţie
De pe vremea lui Stavru Tarasov şi a lui Nicolae Savopol

fereastra corsicană
într-o scoică de Marmara
culeasă-n noaptea cu luna plină
ca-n noaptea iguanei
de pe plaja Luanei

6.

floare la ureche-i acum
să vezi cum vin de pe drum
gândurile uitate la dospit
când s-a desprimăverit
tu ai zâmbit
că aşa-i firea ta
când nu pricepi ceva
priveşti în gol şi zâmbeşti

tu uzi pietrele din piramidă
pietrele fac rădăcini
din care cresc nişte arbori noi
cu fructele Tympului
hrană pentru suflet
curând , copacul meu de la marginea Infinitului
va fi plin de floare
Din ceata de călăreţi
Pe care-i vezi ieşind din liziera aceea de pădure
Se desprinde unul care vine spre tine
Uite că se adună zgârcitele raze de soare
zi de zi devin tot mai calde
singurului boboc inflorit
i se adaugă tot mai mulţi

credeai că ştii dar te-ndoiai cu poate/ o întâmplare-i tot ce poate fi/ dar până-n urma celor trecătoare/ ai adunat mantisei doar un phi/ şi-ai depăşit supremum cu o treaptă/ şi din oglindă îţi lipsea o dreaptă/atunci ai revenit crepuscular/ şi-ai pus un punct pe gura de pahar/ aşa s-a întâmplat să dea să fie/ din proza de acum/ mai multă poezie/ decât era să fie-n rodnicie/ când ai tăcut la masa cu tăceri/ în loc să vii să-mi ceri/o primitivă şi un logaritm/ să poţi să ţii un ritm/ ca o cascadă/ care dorea o cheie ca să vadă/ pe unde-a adunat în subterană/ o dungă de trecut/ şi-un mugur nou/ de ramură de rană/ din ramuri care bat într-o fereastră/ doar cele de măslin şi de mălin/ se potriveau cu dealul cu pelin/ pe care-au răsărit mlădiţe noi/ cu clipe-mperecheate-n/ cele două serii/ noi şi voi

7,


ştii cum e-n vis
ca-ntr-un miracol
cu legile lui nemărginite
pline de mister şi de cer
eram undeva prin Katmandu
cu o teoremă legată de-o lemă
la rândul ei venită dintr-o dilemă
nici nu se poate altfel
dilemele se ţin după noi
cum se ţineau albinele după mine
când băteam într-o lamă de sapă
să prind albinele-n roi
o căruţă cu coviltir
plină cu rădăcini de trandafir
cu umeraşe
pe care atârnau rochii colorate
din toată vălmăşeala
apare un peşte zburător
vine la mine cu întrebarea
Domnu, unde pot găsi un izvor?
Dau să-i răspund. Peştele devine o femeie
Care vindea baloane colorate şi zmeie,
Eu pe o biciletă am zis să o iau
Să zburăm împreună,...
Cum, necum
Eram de acum la o masă
şi mâncam amândoi, din aceeaşi lingură
Seminţe de pepeni galbeni
Râdeam amândoi,...
Aceasta este clipa deşteaptă!
Aici este momentul să încercuim cu lumină
Singularităţile polare, logaritmice sau algebrice
Vorba aceea, este şi mâine o zi,...

8.

Ai adăugat tăcerii şi aripi şi poveri
Şi-ai răsturnat durerea pe-o scară cu păreri
Credeai de-acum că lumea s-a-ndepărtat de vis
Doar spaima şi minunea mizau pe Paradis
Pe plaja cu suflet am avut ocazia să stau de vorbă cu Piramida şi cu Scara lui Escher, cu măslinul sălbatic şi cu Jumătate de Infinit. Astăzi, pentru prima oară, am ocazia să stau de vorbă cu razele şi cu puterile stelelor de pe cer, cele care însufleţesc orice detaliu, făcându-l vibrant, ca un cântec de nereidă,...

Din toate cele, exterior, scară, interior , cuptor, ladă cu zestre, ştergare, blide, oale, linguri pentru învârtit norocul, bice întru alungatul vrăjitoriilor, rude pentru bătut nucile, furcă cu fuior de cânepă, lână. in, mătase,borangic, război cu iţe ţesute-n spicul grâului, lângă râu, puntea pusă între maluri, trecătorii, feciorii, nuntaşii, mirele, mireasa, nunii mari, mici, puradeii, caprele, măgarii, căţeii, când toate par că s-au sfârşit, din umbra unui vânt, apare-un gând, răsărit de lună, cu stelele-n alaiul freamătului de nuntă, botez, sărbătoare, aniversare, vechimea, prospeţimea, sutimea, miimea, milionimea nuanţelor, contează-n peisajul de munte, mare, sat, oraş, cărare, grădină, livadă, pădure, ciuperci, păsărele, căprioare, urşi, vulpi, veveriţe, aluniţe, frăguţe, muri, mure, fagi, stejari, paltini, plopi, frasini, mesteceni, tei, salcâmi, stupi, stupină, stupari, stupăriţe, ciobani, ciobăniţe, căsuţa albă cu muşcate la fereastră, pridvor, izvor, căpiţă, fân, tulei, snopi de grâu, cosaşi, secerătoare, cântece, veselie, râs , jocuri , fecioare, glume, poveşti, doine,clipe lungi cântate, hăulite-n triluri, ciocârlii, rândunele, pitpalaci, brotaci, cocostârci, pelicani, gâşte, raţe, prepeliţe, pirchiţe, găini, cocoşi, curcani, carul cu boi, cocii, caleşti, cucoane, ţărani, ţărăncuţe, lustragii, sacagii,olteni, moldoveni, ardeleni, dobrogeni, târgul de primăvară, piaţeta de la Casino-Mamaia-Constanţa, ringhişpilul, acadele, copila, copilul, pupăza din tei, juponul dumneaei, brâul, bumbii, ia, decolteul, lacheul, birja, birjarii, bişniţarii, şuţii, muţii, mările, munţii, casele, plasele, arenele romane,…

Veste bună precum ţuica de prună.. La tata-n gospodărie, purcica americana a fătat 5 purcei. în ianuarie Scrie la el în jurnal . Nimic despre jobene, politichie, partide, ieşiri în stradă, îmbulzeală, prostie, şmecherie, afaceri murdare, arestări, ameninţări, cutremure, dezastre,…
Arădeanu, ardeleanu Marian Marin Rică nu ştia să zică, râu, răţuşcă, rămurică, Mediterana, rana, pana, pălărie, jucărie, mingiuţă, păpuşică, graur, cioară, coţofană, porumbel găină, blană, Dardanele, zorzonele, Myka, Lica, Aurica, zglobia, zgârcita, frumoasa, urâta, capra, oaia, ciobanu, pitica, bâta, ciomagul, câinele, măgarul, samsarul, paharul, vinul, secărica, pălinca, poşirca, băşica, porcul, găina, cocoşul, răţoiul, butoiul, câinele, cioara, Timişoara,dincolo de toate cele, dintr-o mie de belele, şapte, şase, cinci ori patru parcă-n barcă stau pe valuri căutând cărări,ferestre, ramuri, maluri, acolo, portul, cortul, Kilipirim, farul, faleza, protipendada,scalda, salvamarul, fotograful, fotografiile, pictorii, picturile, poeţii, domnişoarele, Miţa biciclista, Fane spoitorul, chiorul, coate, rogojina, fură, criblură, armură, plasă, fustiţe, pipiţe, bretele, izmene, chiloţi, hoţi, elastic, mingiuţe, ringhişpil, tot tacâmul, arlechin, jongler, jonglerie, galerie, păpădie, pălărie, pasarelă, umbrelă, înghesuială, pandemie, interdicţii, dicţii, actriţa, fiţoasa, Mimişor, ulcior, uşor, picior, picioruş, urcuş, suiş, Criş, pietriş, plop, stejar, salcie, alun, prun, prune, cais, caise, agrişe, lămâi, gutui, lapte, brânză, ouă, rouă, cinşpe, paişpe, nouăjnouă,crustă, fustă, maieu, hinteu, trăsură, tarabe, găluşti, caşcaval, urdă dulce, pâinişoare, oi, mioare, măgăriţe, cai, crăiţe, aluniţe, văduvele, trei fetiţe, lebede, scatii, porumbei ciori, schiori, patinatori, poliţai, argaţi, făclii, manechine, balerine, arlechine, juguri, jucării, păpuşi, pluguri, furci, torcătoare, povestitoare, caiere, nori, vânt, furtună, cer senin, noapte cu lună, scene, arene, circul, teatrul, pieţarul, pălăria, armăsarul, barmanul, samsarul, panglicarii, marinarii, barbugii, trişori, dresori, chei, formule, teoreme, scheme, leme, cinci dileme, foşnet, valuri, baluri, mese, scaune, şapte mirese, trese, grade, amirali, generali, căprari, soldaţi, gradaţi, amânaţi de azi pe mâine,mincinoşi minţind de-o pâine, poimâne de-o fi să fie, îmbrăcăm de-o poezie, manechinul din lemn de gutui şi ne punem pofta-n cui, Zic şi eu, nu dau cu parul Sunt ciobanul cu măgarul Şi cu mia de mioare Cobor de la munte la mare,...Cântecele cad din cer/ Drept pe cercul cu mister/ Cel din care iau un punct/ Şi-l arunc la Infinit/ Rezerva geometriei sentimentale/ Puterea punctului faţă de cerc/ Ţestoasa, casa, aleasa, căpiţa, căpriţa, viţa, Arădeanu Ardeleanu, de aici, prin toate cele, gânduri, vise , alunele, acadele, balonaşe colorate, soldăţei, boxeri, pingele, nebunaticii copii, cărţi poştale, fotografii, scrisorele, astăzi, mâine, poimâne, televizorul, vizorul, contorul, autorul, coautorul, tizul, roaba, automobilul, telefericul, plaja, vraja, porumb fiert, şezlonguri, cerceafuri colorate, albăstrele, zorele, porumbei, turturele, vrăbiuţe, măslini sălbatici, boschetari, aurari, tocilari, sacagii, măgari, pescari, barbugii, argintari, şmenari. Restul te las pe tine să le zici la cules de urzici,…


Constanţa, joi, 1 aprilie, 2021

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!