“și-apoi, să le mai dăm cu var? așa, nespoite, se pierd în tulbure și mai uităm și noi de tulburare…”
“stau ele, înfipte precum așchiile în pielea tâmplarului. dacă nu le scoate, buba coace. și-n tulbure doar corbii se vor liniști… să nu lăsăm uitării; după noi alții să știe.”

așa stăteau la taclale două gânduri, deasupra, pe deal, în locul din care crucile păreau livezi de cireși arși.