*
atunci prima oară
când a venit seara
din necuprinsul veÅŸniciei
am descoperit o lume
despre care habar n-aveam
o beznă plină cu stele
nişte lumânări aprinse
un fiecare la mare distanţă
care rămânem pe cer
şi după ce ne trezim dimineaţa
cel care tocmai se rade în oglindă
biată reflecţie gândeşte
că prin fiecare zi se rade

*
cât trăim percepem viaţa
ca pe o continuă zi
pe care ne-o dorim nesfârşită
nu ne temem de moarte
ci de întunecimea ei
poate mai mult decât
de eternitate uitând
că dincolo de viaţă
e un alt cer cu noi stele
pe care încă nu l-am văzut
dar fiindcă eu cred
neapărat trebuie să existe

*
vai de cel care nu crede
îi lipsesc ochii metafizici
cu care să zărească
ÅŸi dincolo de moarte
splendoarea vieţii de apoi
ÅŸi ca un orb ce este
lipsit de adevăratul văz
îşi imaginează presupune
lucrul cel mai înspăimântător
că dincolo este neantul
ÅŸi fiecare suntem un nimic
aflaţi acum de la mine
numai ăluia îi pică steaua

*
în fiecare seară când mă culc
ÅŸi nu sunt foarte obosit
să tai lemne pe mine
înainte de a adormi
mă străduiesc ca într-un joc
să văd un cer albastru
pe care îl umplu cu stele
şi încerc să mă ghicesc
între cele mai luminoase
până fără să bag de seamă adorm
nu reuşesc de fiecare dată
m-aş mai văita de insomnii
dar când îmi iese visez
că am scăpat de singurătate
într-o lume multicoloră
printre mulţi dintre ai mei
înconjurat şi îmbrăţişat
de o inexprimabilă stare de pace
că aproape îmi vine să mor
şi uite mă întreb ca prostul
la ce dracu oi fi tot revenind

*
se vorbeÅŸte despre omni asta a Ta
iartă-l pe păcătosul de mine
care se îndoieşte de ea
doamne eÅŸti Totul
în care mă includ şi eu
la modul egocentric altfel spus
eşti eu şi tot ce există dincolo de mine
adică necuprinsul meu
care nu se poate cuprinde pe sine
dacă vrea să rămână necuprins
altfel infinitoeternitatea n-ar avea sens
tocma de asta
pentru că nu te poţi cuprinde
ai nevoie de mine
mintea asta proastă a unui exist
şi dacă e aşa
mai pot fi eu muritor?