dacă nu ești peștele zburător poți fi peștele de piatră.
te așezi, pregătit de-o veșnicie, și scuturi sălciile găunoase până le desparți în două umbre- una prefăcută în nisipuri mișcătoare, alta în izvorul ce le răscolește pântecele.
inima le pulsează în tălpi; de acolo le poți gusta sângele rece, apoi numeri furnicile urcătoare. e ceva care le înghite… înapoi niciuna.

peisaje pe roți se târâie, pe înserat, către vale.
țărâna răscolită, frunze de coceni și carele bălăngănite de boii beți de-o zi umblătoare, te inspiră pe tine, peștele de piatră…
și le desenezi,
pe lespezi și pe crucile ce stau să cadă peste bocitoarele coborâte din noapte să-ți spună poveștile peștilor zburători.