Țip și nu aude

A plecat
A plecat și n-am s-o mai văd
Era centura mea de siguranță
Muntele pe care mă sprijineam
Inteligența supremăm a familiei
știa pe de rost versuri din Eminescu,
Coșbuc, Blaga, Arghezi

Reproducea scene din romane
De parcă atunci le citise
Sadoveanu, Tolstoi, Bulgakov,
Balzac și alții pe care nu-i mai înșir
Uneori îi reproșam Nu trăiești în realitate
Poveștile pe care mi le spui
Nu se potrivesc timpurilor noastre
Până și pe Liza, câinele nostru ciobănesc
O mângâia și îi cânta să o liniștească
Plâng și nu mă aude
A întocmit cinci lucrări de doctorat,
Patru lucrări de licență
Două lucrări pentru gradul de colonel
Nu a cerut niciodată nimic
Uneori o certam
Fac asta ca să îmi exersez mintea
Dar n-a avut grijă și de corp
Avea o distincție nobiliară
Pe care o moștenește fiica ei
Cine va mai avea grija mea?
Nu m-a certat niciodată
Că doar nu eram sfânt
Ca mine nimeni n-o să te iubească
Era concluzia ei la orice prostie
Pe care o făceam
Îmi lua apărarea în orice împrejurare
De poveștile mele îmi spunea:
Pe asta arunc-o la coÈ™
Nu o tipări
Asta însă e genială!
Nu vezi că nu mă ia nimeni în seamă?
Crede-mă!
Am citit atât de mult
Că pot să exprim o părere avizată
Chiar și în timpul cât zăcea
A întocmit două lucrări pentu masterat
Una din studente a întrebat
Ce vă datorez Doamnă
Nimic, roagă-te pentru sănătatea mea
Aceasta i-a mărturisit cumnatei mele
N-am mai întâlnit o astfel de persoană

Nu e doar specială e unică!
Am devenit povară pentru fiica mea
Lăsați-mă să mă eliberez
Și a plecat

Țip, strig, plâng, nu mă aude
Fata mă liniștește
Tăticul meu, ce vezi în sicriu
Nu e mama
E doar țărână
Ai iubit la ea spiritul
Și ăsta va rămâne
Fetița tămâie mormântul
Împarte pomeniri la oamenii nevoiași
Continuă tradiția pe care o văzuse
La mama ei.

P.S.

Era de o conștinciozitate ieșită din comun. Arhiva lui George Enescu aflată în podul muzeului a fost luată filă cu filă la analiză, clasată, inventariată. Sta în genunchi, în praf și mucegai și își continua treaba. Tot la acest muzeu a organizat seri muzicale cu elevi și studenți. Când aceștia prezentau recitaluri făcea prezentarea Ea. Primea multe flori de la copii, mămici, aprecieri și mulțumiri și asta a stârnit invidia directoarei, fosta ei colegă de bancă. A preferat să plece și-a dat demisia decât să se lupte cu ea... Avea un auz muzical absolut, Și despre vânt putea să spună în ce note muzicale șuieră. Când a plecat din învățământul superior ca să aibă grijă de mama ei, nu a trimis-o la azil, a lăsat cursurile pe care le pregătise pentru studenți și pe care nu apucase să le publice, persoanei care a urmat. Mama ei, la 97 de ani, o jelește, fetița mea cea mai scumpă și bună, cui m-ai lăsat...