un chip care privește depărtarea
are în sine adâncul
somnului de unde își țese visele
așa cum suveica strecoară
fiecare fir între
fiecare alt fir
și-o mână le
potolește culorile

din când în când
șterge gândurile ce-au ajuns
într-un colț
pământul frământat pe o grindă lipit
din respect
o rândunică
a tăcut

cântecul șezătoarei
să-l zboare
gust de cuib
gust de urzeală