Nu vezi cum sinele-i cocoșat de atâtea-ntrebări?

La capătul răbdării, mira-m-aș să te-aștepte vreo minune,

grațioasă, sfioasă, cu trei nume-n răspăr

sau, poate, cu nebănuite miresme în părul înfiorat de vânt și de gând.

Lași orice luptă deoparte, refuzi închiderea cercului,

preferi deschiderea în locul segmentului absent,

deși nu oricine poate să treacă dincolo de pragul imaginar,

i-ar trebui energii pe care nu le stăpânește.

Mira-m-aș să te văd cocoșat ca un verb de importanța acțiunii,

mai ales când ai ceva de spus, și n-ai prea spune.

Lași întâmplarea să facă tumbe-n energie joasă,

în timp ce privești de sus, cocoțat pe un ascuțiș de gând.

Pentru minuni legi nu există,

ele se-ntâmplă în energii mult prea înalte.