iubirea te înalță și atinge ușor cu sufletul tău
o salcie înmănușată în gheață
și nu cad decât câțiva picuri de apă blânzi din vârful
degetelor tale calde

vuiește vântul
și tu te ții drept și nu schițezi niciun zâmbet
fiindcă dragostea e ceva serios și simplu care
nu merită să fie imitație
și nu plângi mult
fiindcă lacrima e ca nectarul unei flori carnivore

iubirea te obligă să ții pălăria de soare pe spate
chiar și la amiază
să o înfrunți resemnat
să tremuri când apare luna
precum apele curgătoare care coboară agale,
iar tu mergând către amonte
piatră cu piatră