dacă nu prindeam vâna pământului
de pe unde rătăceam,
de prin primăveri cosmice,
arse într-o vară solară,
n-aș fi pășit, desculț,
între toamna târzie și o iarnă grăbită,
aici, pe glia din care am supt laptele,
flămând

n-aș fi știut să mor vreodată,
de atâtea ori pe ascuns,
n-aș fi încolțit în mine,
mereu altul, altfel;
aÈ™ fi prins golul din mine
în golul de pretutindeni
până când
anotimpurile s-ar fi regăsit
la răscrucea unor universuri paralele

au mai mers pe scară
și alte forme care îmi aparțineau,
s-au risipit între multele etaje,
eu tot mai sus
azi mă așez, o clipă, pe o treaptă,
deloc putred locul,
deloc fierbinte, deloc ars, deloc rece,
doar un loc de răgaz,
cât să privesc povestea care a fost,
cât să scriu povestea care
va urma