în artă nu este loc de gânduri și unde nu-i loc de gânduri e loc de fericire

fără simțuri ce ar fi omul, el, cel care a primit darul muzelor

omul, ce-l îndeamnă să se dorească zeu, să lase în urma sa, lipsit de vlagă, sinele?

un trecut uitat e o noapte care răsare de sub talpa călătorului

din fluier un cântec înalță o altă poezie

lacrima de sub mască nu se vede, între cele două vieți se trage cortina

fiecare cer are o lună cu care valsează printre stele

cântecul iubirii zboară din strune de liră

tot ce-ar fi de spus se poate spune chiar și în tăcere

muzica, cântecul și dansul, sunt stropi de constelații