agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ You are
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2024-02-06 | [This text should be read in romana] |
pașii mă duc uneori pe cărări pe care
abia dacă le mai știu nu ocolesc pădurea nu mă feresc de măguri doar caut câte o punte dacă apa-i învolburată altfel drag îmi este să-mi las gleznele printre pietre alintate de râu pașii ori poate doar gândurile mă duc într-o casă mică din pământ și paie la intrare n-a fost nevoie să bat ușa este mereu larg deschisă dar timpul de-acolo n-a plecat ca să-i mai treacă de urât cu migală a însemnat pe tencuială urmele a aceea ce a fost acolo-i cuiul acela un pic adus de spate de la greutatea lămpii pe care a purtat-o dincolo un altul pe care se agăța ștergarul din care se scuturau florile de câmp albastre peste umerii trudiți peretele dinspre răsărit poartă o rană adâncă semnul icoanei grinzi de salcâm și-arată limbile ațoase în spatele buzelor crăpate și trosnesc din când în când ca și cum ar chema păsările care-au plecat să ierneze iar pe jos e un scăunel așezat pe-o parte de parcă ar fi ațipit într-o casă mică din pământ și paie am mângâiat pereții pe o cale fără vreo ocolire am lipit obrazul de ei și-am pornit a visare am simțit focul din vatră și-am ascultat cum sfârâia fusul în piruete torcând lâna care ne încălzea cu iubirea bunicii când în ilice o purtam ... la plecare am luat oglinda ciobită și zgâriată pe care doar rămâne să o conving să deșarte poveștile toate
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy