ai adormit, copile,
purtând cămașa de noapte
din gheață subțire
sânge cald în sânge rece
o burtă de șarpe te-ar fi clocit,
dar steaua destinului
cu flăcările sale
te-a ocrotit

la vreme, primit-ai aripi
zborul să-l prinzi
spre nemurire,
iar setea,
potolită ți-a fost cu un petec
din veșmântul ciobit
deloc la întâmplare
în urmă lăsând cicatrici adânci
cărora le-ai dat
numele unor constelații
cu aștrii din zodia iertării

ai prins dimineața, copile
și pasul dintâi al trezirii
pe roua limpede-ai pășit
apoi
în miezul de zi
cu arsă țărână
cămașa de gheață subțire
tu ți-ai cârpit