agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2024-10-23 | [This text should be read in romana] |
după ce tata a murit mama
s-a închis în camera ei din care nu s-a mai auzit nimic mă întrebam dacă  timpul va schimba orele târzii ce ne lăsau gustul acru ca după o noapte pierdută când nu puteai să-l scoți din gură decât după fumul unei țigări  nu aveam curaj să ies printre oameni cu ochii în fundul capului ai mei mi-au spus o să te ducem la școală și-o să vrei să privești în jur dar să nu te uiți la ceilalți copii mă analizau atunci când se dădeau la o parte să trec printre ghiozdanele așezate fără nicio estetică de la intrare și până în cabinetul ce avea ferestrele înspre stația de tramvai din fața casei lui Liviu îi plăcea mirosul de plăcinta cu brânză dulce și stafide mereu îl numea cel mai bun dulce al bucătăriei noastre își tăia o felie direct din tavă mușca apoi mai tăia una pe care o aranja în timp ce pe cealaltă o înghițise deja apoi urma alta după același ritual până când se sătura și după trei sau patru porții se simțea ca un om drept și sătul și cu farfuria plină  mă gândeam ce-o face mama cu paharul de apă pe care și-l punea în timpul nopții la capul patului aerul se mișca în sus și-n jos după ritmul patologic impus de bacterii pot scăpa  doar cei care își țin mintea ocupată și continuă să înțeleagă mi-a confirmat doctorul avantajul pe care-l aveam în jocul dezinteresat al gândirii  din când în când nelu ingineru' de la etajul patru sau dumnezeu că pentru noi era același punea un disc cu led zeppelin și atunci știam că românia nu e singura țară din lume  ai lui se întorceau de la țară cu vin și gutui sâmbăta seara aducea o sticlă ne lua cam jumătate de noapte să o terminăm în compania poeziilor despre femei și felul în care poți scăpa de iubire  dimineața nici nu avea importanță luni sau duminică timpul nu avea nimic impresionant în definiție viața curgea spre un ceva ce nu aveam nicio idee dacă se va întâmpla sau dacă ne-ar fi întrebat cineva nu am fi putut să răspundem cu privire la moarte dat fiind faptul că fiecare am pierdut un părinte  toate relele au început când ne-am îndrăgostit atunci am înțeles războiul troian și de ce s-au despărțit beatle-șii  domnișoara laura nu are legătură cu nimic este un fel de gioconda pasageră prin viața mea aveam nevoie de o adeverință pentru sistemul de sănătate iar ea lucra la secretariatul universității și eu am simțit nevoia să o imortalizez într-un text suprarealist și la fel de lipsit de control asupra existențelor anterioare precum scrisul ei blond.
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy