peste tot
în bătătura ogrăzii
în oborul de păsări
pe toate cărările grădinii
minuscule muÅŸuroaie de humus
şi era zi de april venită din noaptea cu lună
de-aiurea un gând
- respiră pământul...

brusc o amintire cu mine uimit privind cum
de la doi metrii-n pământ
în lutul scos de sapa fântânarului
în lungă letargie decolorate şi făcute covrig
zăceau captive în secetă nevinovate râme...

aveam ceva cunoştinţe despre ele dar
în jocul întâmplărilor vieţii
interesul era limitat doar la a ÅŸti
unde şi cum le pot găsi ca momeală la peşti...

oare la ce comandă astrală au răspuns
de-au ieşit aşa deodată din adânc de pământ
că doar nu de dragul de-a face plajă în razele lunii...

mai la dos lângă gard la picioril stâlpului
zăresc dezlegarea misterului...

cam la cinci ÅŸase centimetrii una de alta
cu cozile-n găuri două râme ieşite-n afară
atât căt să se poată îmbrăţişa prin lipire
perfectă şi strânsă a celor două clitelimuri
săvârşeau ritualul nuntirii...

rămân ţintuit locului şi simt o greutate în piept
cum suie arzând spre glandele-mi lacrimale
şi mă aud cu tine plecato vorbindu-ţi în gând
- eşti astăzi pământ cum fi-voi şi eu
poate ca la trecerea din lumină-n mormânt
luăm cu noi şi o fărâmă infimă de suflet
ca o garanţie a reânvierii din morţi
într-o nouă viaţă şi-aş vrea
de va fie să fie să devenim măcar râme
şi într-o noapte de april să ieşim din pământ
lângă piciorul crucii noastre
să ne mai îmbrăţişăm sub clarul de lună...

se despart iute ÅŸi dispar ruÅŸinate poate
de privirile-mi indiscrete sau
speriate de trepidaţiile tractorului care trece pe drum...