Vreau să mă intorc în viața mea adevărată, am colindat îndeajuns meleagurile acestui vis urât. M-am înțepat sistematic în fiecare spin de pe fiecare floare. Am sărutat pleoapele alternativ-intermitente ale fiecărui copac care surprins de câte un vânt clipea frenetic din pleoapele-frunză ce îi invadau trupul transcedental. Cum pot trai într-o lume în care domină tirania privirii,mii de ochi flămânzi sorb orice gând de mișcare. Am să caut cea mai înaltă stâncă din această lume și o să-mi zdrobesc pieptul de ea.Îmi voi sfărma colivia de oase albe și voi elibera pasărea-suflet din ea. Ea va zbura spre soare, puțin neîndemânatic la început (datorită lungului prizonierat) apoi se va repezi spre cercul luminos asemeni unui sinucigaș ce aleargă spre balustrada ce-l desparte de noapte.
Pasărea-suflet se va topi sub flăcările cercului luminos în timp ce trupul se va topi la rece sub actiunea ruginii care-i va pune stăpânire pe fiecare nit.