Vechea obsesie

Chiar tu să fii – acea veche stea
Ce-a luminat atâta vreme fără a ști
Că emana speranță-n viața mea
Pe-atunci cuprinsă încă în vise pustii?
ÃŽn visele-mi naive, colorate viu
Cu-a dragostei iluzie ce mă-mbăta
Perfectă te vedeam. Dar acum știu
Că nu mă meriți, și voi ști mereu
Că locul tău nu este lânga mine.
Și poate-i greu să recunosc, însă nici eu
N-am fost vreodată demn de tine...

Te văd și azi pe stradă, uneori:
Aceiași ochi, cu-acea privire visătoare
Și parcă simt din nou acei plăcuți fiori
Ce m-atingeau când te zăream pe coridoare.
Dar eu nu sunt același care-am fost
Căci timpul și-a țesut umbra în viața mea
Și-n inima-mi pustie, un gol anost
Înneacă în durere amintirea.
Ce pot să-ți spun acum, la ceas de seară?
Că ani la rând visam la un sărut
Venit din partea unei fantome de ceară
Ce mi-a furat iubirea printr-un cântec mut.

Și totuși eu îți multumesc
Că mi-ai păstrat iubirea vie în deșertul vieții
Și tot ce pot acum să fac e să-ți doresc
Să te trezești și tu cândva din visul dimineții.
Din visul cald al dimineții reci
În care ne-am trezit dormind cu nepăsare
Și care va învălui în veci
Iubirea-adevarată cu iluzii înșelătoare.

Ikmar