nu mă pândește nimeni. merg singură și în spatele meu strada se lasă izbită de ecoul pantofilor mei cu toc.
uneori îmi vine să mă ascund după primul colț și să strig. am impresia că de undeva cineva mă iubește pe ascuns. dar nu e nimeni. doar castanele pe strada Castanilor.
gesturile mele sunt de o grație inutilă. îmi vine să mă așez pe jos și să mă gândesc încotro aș putea să pornesc acum desculță și cu părul prins în coadă de cal.