Cum mă plimb acum
pe o stradă de lângă un parc fracez
Un spirit lînga mine vine
Și într-o frenezie lucidă
ÃŽl apuc de umarul drept

Arătându-i printenie
Și făcându-l să vorbească cu mine
Ne plimbăm agale prin parc
Și vorbim filosofie

El mimează și în a sa mimă
Vad o euristică ce în zadar am
Căutat-o la statui romane,
Grecești, ori în istorie

Prin ale sale vene seva
Creației curge
Și chiar și un subiect banal
Zis de el, e dens, dar curge

Vezi o provocare, vezi o perspectivă în ce el spune,
Și un orgoliu benefic începe să mă cuprindă
Dar îl stăpânesc, căci sunt stoic,
Și egolul meu a ieșit la suprafața destoinic

Încep să am o aureolă pe cap și o simt
Încep să am plete și asta o simt
Îl admir; mă uit la el, e îmbracat
Aprope ca mine și prin parc ne plimbăm
și vorbim filosofie.