o zi ca oricare alta,
undeva, în camere rezervate din timp,
cu pereți atent amplasați
- convingătoare iluzie de siguranță -
viețile noastre se lovesc a gol.
Uite, cineva a colorat zidurile
să nu cumva să încurcăm din greșeală
camerele și să ne trezim
prinși în sufletul altcuiva.
singurătatea mea a albastră
la câțiva pași distanță e una gri.
a ta e verde
și uneori strigă înafară și înăuntru.
Am început să vorbim în culori
să ne împiedicăm în senzații de albastru,
verde, galben, roșu...
Zăpada n-are ce căuta aici
culoarea asta nu s-a inventat încă
și uite și o umbră
s-o fi strecurat prin gaura cheii.
ia un loc,
a mai rămas un singur scaun pe-aici
să-ți spun ceva, o vorbă bună,
să-ți țină de cald
nu știu, n-am schimbat idei decât cu viața
mă gândeam că o ieși ceva.
Spune-mi mai bine despre oameni
ce mai fac, o duc bine?
N-am deschis fereastra de luni de zile
să nu-mi intre noaptea în ochi.
O mai crăpam din când în când
mai furam un pumn de stele
și le așezam frumos pe masă.

Am citit în ziar că s-a făcut muzeu
de vreo câteva zile.
O să știm când se face dimineață
mai trec copiii pe-aici
să vadă exponatele.
Uite mi-am făcut și un caiet
în care o să-i rog
să-și lase impresiile.