Fidel,

Me recuerdo en esta hora de muchas cosas, de cuando te conocí en casa de María Antonia, de cuando me propusiste venir, de toda la tensión de los preparativos.
Un día pasaron preguntando a quién se debía avisar en caso de muerte y la posibilidad real del hecho nos golpeó a todos. Después supimos que era cierto, que en una revolución se triunfa o se muere (si es verdadera). Muchos compañeros quedaron a lo largo del camino hacia la victoria.
Hoy todo tiene un tono menos dramático porque somos más maduros, pero el hecho se repite. Siento que he cumplido la parte de mi deber que me ataba a la Revolución Cubana en su territorio y me despido de ti, de los compañeros, de tu pueblo que ya es mío.
Hago formal renuncia de mis cargos en la dirección del Partido, de mi puesto de Ministro, de mi grado de Comandante, de mi condición de Cubano.
Nada legal me ata a Cuba, sólo lazos de otra clase que no se pueden romper como los nombramientos.
Haciendo un recuerdo de mi vida pasada creo haber trabajado con suficiente honradez y dedicación para consolidar el triunfo revolucionario. Mi única falta de alguna gravedad es no haber confiado más en tí desde los primeros momentos de la Sierra Maestra y no haber comprendido con suficiente claridad tus cualidades de conductor y de revolucionario.
He vivido días magníficos y sentí a tu lado el orgullo de pertenecer a nuestro pueblo en los días luminosos y tristes de la crisis del Caribe.
Pocas veces brilló más alto un estadista que en esos días, me enorgullezco también de haberte seguido sin vacilaciones, identificado con tu manera de pensar y de ver y apreciar los peligros y los principios.
Otras tierras del mundo reclaman el concurso de mis modestos esfuerzos. Yo puedo hacer lo que te está negado por tu responsabilidad al frente de Cuba y llegó la hora de separarnos.
Sépase que lo hago con una mezcla de alegría y de dolor, aquí dejo lo más puro de mis esperanzas de constructor y lo más querido entre mis seres queridos... y dejo un pueblo que me admitió como un hijo; eso lacera una parte de mi espíritu.
En los nuevos campos de batalla llevaré la fe que me inculcaste, el espíritu revolucionario de mi pueblo, la sensación de cumplir con el más sagrado de los deberes: luchar contra el imperialismo donde quiera que esté, esto reconforta y cura con creces cualquier desgarradura.
Digo una vez más que libero a Cuba de cualquier responsabilidad, salvo la que emane de su ejemplo. Que si me llega la hora definitiva bajo otros cielos, mi último pensamiento será para este pueblo y especialmente para tí. Que te doy las gracias por tus enseñanzas y tu ejemplo al que trataré de ser fiel hasta las últimas consecuencias de mis actos.
Que he estado identificado siempre con la política exterior de nuestra Revolución y lo sigo estando. Que en dondequiera que me pare sentiré la responsabilidad de ser revolucionario Cubano, y como tal actuaré.
Que no dejo a mis hijos y mi mujer nada material y no me apena: me alegra que así sea. Que no pido nada para ellos pues el Estado les dará lo suficiente para vivir y educarse.
Tendría muchas cosas que decirte a ti y a nuestro pueblo, pero siento que son innecesarias, las palabras no pueden expresar lo que yo quisiera, y no vale la pena emborronar cuartillas.
Hasta la victoria siempre.
¡Patria o Muerte!
Te abraza con todo fervor revolucionario
Che


Fidel,

Multe amintiri îmi vin acum în minte… Îmi amintesc clipa în care te-am cunoscut în casa Mariei Antonia, momentul în care mi-ai propus să te urmez și toată acea tensiune a pregătirilor.
Þin minte chiar că, la un moment dat, am discutat următoarea problemă: în cazul în care vom muri, cine va trebui să fie anunțat de acest lucru. Îmi amintesc că, pe atunci, ne-a impresionat profund ideea că așa ceva ar fi posibil să se întâmple. Cu timpul ne-am convins însă că, pentru ca o revoluție să își merite cu adevărat numele, ori învingi ori mori. Și de atunci mulți tovarăși ne-au rămas alături pe lungul drum ce a dus la victorie.
Astăzi însă lucrurile s-au mai liniștit căci ne-am mai maturizat. Dar evenimentele se repetă. În ceea ce mă privește simt că mi-am făcut datoria ce mă lega de revoluția cubaneză și cred că e timpul să-ți spun rămas bun ție, tovarășilor de luptă și poporului tău, care, iată, este de acum și al meu!
Prin aceste rânduri doresc să anunț că renunț oficial la toate funcțiile pe care le dețin în conducerea partidului, renunț la postul meu de ministru, la gradul de comandant și, nu în ultimul rând, la cetățenia cubaneză.
Din punct de vedere legal, nu mai sunt legat de Cuba prin nimic. Toate celelalte legături sunt de altă natură, mai specială, și nimeni nu mi le va putea vreodată întrerupe.
Privind la tot ce a fost cred că am contribuit cu toată sinceritatea mea la consolidarea reușitei revoluției. Singurul lucru pe care mi-l reproșez este faptul că poate nu am avut mai multă încredere în tine în primele momente din Sierra Maestra și poate nu am înțeles mai bine calitățile tale de conducător și de revoluționar.
Am trăit împreună clipe minunate și doar alături de tine am simțit ce înseamnă mândria de a fi cubanez în acele splendid de triste zile din Marea Caraibelor.
Rareori un om de stat a strălucit așa cum ai strălucit tu atunci. Sunt mândru că te-am urmat fără șovăire, sunt mândru că m-am identificat cu felul tău de a gândi și de a vedea primejdiile și țelurile.
Dar acum alte popoare așteaptă modestul meu ajutor. Eu încă pot acționa altfel decât tine, care ești acum constrâns de răspunderea pe care o ai față de Cuba. A sosit deci ceasul despărțirii.
Bucurie și durere totodată mă încearcă prin această plecare. Căci las aici tot ce a fost mai pur în speranțele mele de constructor și pe cele mai dragi dintre ființele dragi. Mai las aici un popor care m-a tratat ca pe propriul lui fiu. Și asta mă doare enorm.
Voi duce însă pe noi câmpuri de luptă credința ce mi-ați insuflat-o, entuziasmul revoluționar al poporului meu, senzația că îmi îndeplinesc cea mai sacră îndatorire: aceea de a lupta împotriva imperialismului, oriunde m-aș afla. Gândul acesta mă alină și-mi vindecă rănile.
Încă o dată îți spun: singurul lucru cu care acum îmi mai este datoare Cuba este exemplul ei. Dacă sfârșitul sub un alt cer îmi va fi dat, ultimul meu gând se va îndrepta spre acest popor și, mai ales, spre tine. Îți mulțumesc pentru sfaturile tale și pentru exemplul tău pe care voi încerca să le urmez până în ultimele mele acțiuni.
M-am identificat întotdeauna cu politica externă a revoluției noastre și continui să o fac. Oriunde m-aș afla voi simți veșnic ce înseamnă a fi revoluționar cubanez și voi acționa ca atare.
Nu-mi pare rău că nu las o situație materială stabilă copiilor și soției mele. Chiar mă bucur că este așa. Nu am cerut niciodată nimic pentru familia mea căci știu că statul le va asigura tot ceea ce au nevoie pentru a trăi și pentru a învăța.
Multe aș mai avea să-ți spun ție și poporului nostru, dar nu mai are rost. Uneori cuvintele nu pot exprima exact ceea ce dorești și de aceea e bine să nu ne jucăm cu ele.
Mereu victorioși!
Patria sau moartea!
Te îmbrățișez cu toată pasiunea mea revoluționară,
Che