Se scurseseră câteva minute și am considerat necesar să interpretez rolul trezirii, cât mai evident pentru a capta atenția Danei, inițiind astfel tratativele împăcării : am oftat dulceag, parcă alintat, mi-am zbătut ploapele ca și cum ar fi trebuit sa mă dezmeticesc și să mă obișnuiesc cu lumina și m-am întins fară vlagă. Privirea mea o parcurgea galesă, învăluitoare iar ea cu delicatete de printesă încheia ostilitățile plecându-si din nou capul pe umărul meu și pecetluind totul cu un sărut fugar ca si cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Vădit ușurat, m-am înfundat în fotoliu de pluș, dezarmându-mă, în seama senzației copleșitoare de bine. Aceasta era răzbunarea de printesă, iar eu gentilomul, eram copleșit și umilit fără a putea protesta, declarându-mi orgoliul învins. Profitând de sentimentul de vinovăție ar fi putut obține orice de la mine, însă s-a hotărât să destrame ea vraja: s-a rupt de mine ridicându-se plină de viață, ca o frunză animată de vânt ce trece de la starea de nemiscare absolută la un imprevizibil și capricios dans prin aer: "Vrei să -ți scriu pe spate?". Mi-am auzit doar răspunsul năuc : "Da!"
Ce puteam să cred? Mă supusesem singur unei oscilații între stări contadictorii, o oscilație fragilă și amețitoare pe care misterul de nepătruns al acelei zile îl accentua până la paroxism. Aș fi dorit să nu se termine niciodată, să mă las pradă involuntarului vertij, să mă arunc, imponderabil, în așteptarea zdrobirii de pământ, din leagănul în care îmi făceam vânt. Sub asaltul amenințării m-am baricadat în mine, hotărit să rezist. Cu miscări încete m-am întors, iar ea, continuând jocul început de mine – propria-mi capcană – descria larg pe spatele meu încordat sub atingerea ei, literele. Le legam în cuvinte ce aveau puterea unei încantații; însuși modul în care mi le transmitea avea ceva dintr-un ritual alb căutând să mă lege profund de ea până la iresponsabilitate pentru a mă badjocorii. Nu-i puteam vedea reacțiile, fiind intors, dar prinzând contur o idee fixă mi-am închipuit că își râde de mine și am devenit îndărătnic și revoltat. Am revenit spre ea la timp pentru a surprinde fâlfâitul unui zâmbet pe buze și i-am zâmbit superficial, încurajat să continui jocul. I-am scris: "Va fi bine totul!", iar Dana când a înțeles m-a răsplătit cu un sărut înțepat pe obraz. Avea nevoie de promisiunea aceasta pentru a putea alunga vălul de îngrijorare ce-i îngreuna zâmbetul.
Ne-am oprit amândoi împăcați și am reluat o discuție colorată fără a ne mai feri de ceilalți călători.

Cât de fascinantă este tinerețea! Acum timpul are o parte din grotescul unui instrument de tortură – o roată de o seninătate lentă, ce zdrobește trupul, însângerându-l. Iar martora oribilei torturi este oglinda, imprudent onestă, înfruntându-mă. Prind în năvodul privirii umbre cu spinări acoperite de solzi argintii și albaștrii, ademenite de curiozitatea mea bolnavă. Observ, cu gesturi suspendate în aer, cât de fals apar dincolo, cât de îmbătrânit și de diluat în mediul inert din jur.