Se rostogolesc sunetele pe pantele gandurilor ei si ochii ii ratacesc purtati de firul imaginatiei. Brusc, melodia se opreste si realitatea o patrunde pana in maduva oaselor. Sta la birou si cu mintea ratacitoare se opune impulsului de a arunca tot si de a face curat intr-o dezordine cladita pe amintiri si senzatii ce patrund indraznete unind trecutul de prezent cu un arc ascutit si stralucitor pe care il vizualizeaza de fiecare data la fel. In fata trecutului, prezentul este un intrus. Se ridica, aprinde o lumanare si asteapta ca mirosul de scortisoara si portocale sa patrunda in toate colturile incaperii.
Mintea ii este din ce in ce mai ratacita in visare si se incurca din ce in ce mai mult in firele posibile care i-ar fi putut schimba viata. Cursul unei actiuni este predeterminat? Exista mai multe posibilitati si mai multe siruri de evenimente care te aduc in prezent pe cai diferite? Dar de unde sa stie daca prezentul e unic si doar posibilitatile trecutului erau multiple, ciudata cum e, are tendinta sa creada ca este exact invers. Scoate o hartie de scrisori dintr-un sertar si cu o caligrafie ascutita pe alocuri asterne cateva cuvinte pentru a le putea privi si intelege mai usor. " Trecutul este unic, prezentul are mai multe posibilitati de actiune. "
E vremea scrisorilor, daca s-ar fi nascut in alta epoca astazi in librarii ar fi fost printre romane si carti de specialitate si cartile ei de corespondenta. Scrie numai toamna, deseori nici nu trimite scrisorile destinatarilor, cienva ar putea crede ca isi scrie chiar ei insasi. Se aud cele trei gonguri, mintea ii zboara la asistenta care purta in brate cearceafurile imaculate, la paturile de pe plaja, la iubirea neimplinita. Vinilul canta mai departe, gandurile ei o pornesc iar, colinda trecutul, colinda si vietile trecute, colinda toata constiinta universala trecuta si viitoare.
Scrisoarea ramane neterminata, lumanarea imprastie scortisoara si lumina slaba, o scurta privire pe fereastra ii aminteste ca e toamna. Isi pune un pulover pe spate, se intinde pe canapea si cu obrajii ingropati in perne se ghemuieste si-si elibereaza lacrimile din incatusarile genelor.
Tot cerul toamnei, cenusiu si afumat, ii apasa existenta, plange pentru gargaritele care mor sub frunze de inanitie, pentru nucile care cad si sfarsesc in mainile trecatorilor, pentru castanele care-si parasesc casutele pline de spini, pentru catelusii care adorm cu oasele sub labuta, pentru fiecare soarta nenorocita in parte. Vinilul s-a sfarsit dar muzica e nesfarsita in visul ei, lumanarea isi consuma treptat ceara, vantul mai scutura cateva nuci pe-afara, ea a adormit si lacrimile i s-au uscat pe obraji. In lumea de-afara, toamna isi scrie si ea scrisorile pe unde apuca, adoarme si ea cu fata in pumni si-si dezbraca frunzele ca pe niste lacrimi fosnitoare si colorate.